Atenţie la drum: carosabil umed şi ceaţă!
Drumul care face legătura între Anina şi Oraviţa nu a fost nici acum reparat. În luna iulie a anului trecut, din cauza ploilor torenţiale s-a prăbuşit zidul de sprijin, iar pe o porţiune de şosea, acostamentul a cedat. De atunci circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară îngreunat.
Articol editat de Mirabela Afronie, 28 septembrie 2015, 14:21 / actualizat: 28 septembrie 2015, 19:08
CNADNR sfătuieşte conducătorii auto să respecte indicatoarele rutiere şi restricţia ce a fost instituită pe DN 57 B. Se estimează că lucrările vor fi finalizate la sfârşitul lunii noiembrie. De asemenea potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, la această oră carosabilul în vestul ţării este umed, şoferii fiind sfătuiţi să circule cu prudenţă.
La Caraşova este ceată, vizibilitatea fiind redusă la 50-100 m. (Mirabela Afronie)