Apel la Solidaritate Colegială
Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin organizează o nouă ediţie a campaniei umanitare Solidaritate Colegială. Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative din România, filiala Caraş-Severin. Elevii şi profesorii pot dona până în 15 decembrie, rechizite, cărţi, echipamente IT jocuri, jucării, îmbrăcăminte, materiale de igienă şi curăţenie. Obiectele vor fi colectate la nivelul fiecărei unităţi, după care vor fi depozitate la Colegiul Tehnic din Reşiţa. Pachetele-cadou vor ajunge la 10 elevi cu probleme finaciare de la fiecare şcoală implicată în campanie. (Mirabela Afronie)
Articol editat de Mirabela Afronie, 11 decembrie 2014, 07:31