Teatrul de Vest Reşiţa a sărbătorit Ziua Mondială a Teatrului, duminică 27 martie, alături de spectatori cu o nouă premieră „ANGEL”,dramatizare Bonnie Anderson, traducerea Monica Anastase, regia Laura Moldovan.
Distribuţia: Andrada Samoilă, Roxana Olşanschi, Ana-Maria Cizler, Mihaela Teodora Winter, Marius Tudor, Răzvan Ciocoi.
„ANGEL” este drama profundă care ne înfăţişează o dură radiografie interioară, pusă în oglinda propriului eu… oricare dintre noi poate fi „subjugat” de trăirile unui trecut mai mult sau mai puţin apropiat, în momente cheie ale existenţei noastre. De remarcat, în acest spectacol, cheia regizorală,dar şi excelenta abordare a Andradei Samoilă-eroina principală-a calvarului retrăit inaintea căsătoriei sale. Angel este delirul în singurătate al unei tragedii personale, la început ironizat de către cei din jur, pentru ca apoi să fie asumat şi dezbătut de întreaga familie, însă… prin ochiul lui Dumnezeu intruchipat într-o femeie….dacă la început a fost cuvântul, iată că şi în acest spectacol, cheia este tot în cuvântul divin şi în iubire. Mai contribuie aici şi puterea dedublării, efectul unei filosofii care ia în calcul apropierea omului de Dumnezeu şi capacitatea lui de sacrificiu. Psihoza are la bază o tragedie contemporană în toate sensurile: separarea dintre Eu şi Lume; Eu-l fiind martorul propriei dezintegrări spirituale şi fizice. Textul este despre nebunie, sfâşiere, frământare, scris într-un stil fracturat, care permite maximă libertate de manipulare regizorală. Nivelul spaţiului sonor este unul intens folosit pentru exploatarea nebuniei şi a derivei protagonistei… Folosirea punctuală a muzicii în spectacol, dincolo de replici, are în acest caz scopul de a pigmenta psihoza atât de visceral traită.
Te-ai întrebat vreodată cine eşti atunci când nu te priveşte nimeni? Existăm doar în momentul în care un altul ne validează prezenţa. Iar atunci când refuzăm acest raport, suntem catalogaţi fie nebuni, fie geniali, fie curajoşi, fie foarte slabi, sau toate la un loc. Cine eşti cu adevărat, atunci când îţi impui singur limitele?
Gabriel Liiceanu afirma cu privire la importanţa tragicului “Cu tragicul ne aşezăm într-o zona a fiinţei populată de existenţe finite şi conştiente. Situaţia tragică nu este compatibila decât cu fiinţe conştiente fiinţe confruntate cu limita. Tragicul s-ar putea defini: dacă-ţi depăşeşti limitele, eşti pedepsit, dacă nu ţi le depăşeşti nu eşti om”.
Andrada Samoilă, Ana Maria Cizler, Roxana Olşanschi, în momentul culminant al spectacolului conjugă o trinitate care este alcatuită din cioburi de oglindă a realităţii, temeri şi fantome ale trecutului, toate aceste elemente ne trimit spre teatru, spre cunoaşterea de sine care garantează supravieţuirea speciei în dispreţul miilor de accidente ale vieţii. Divinitatea pune bagheta destinului,aparent, în mâna victimei, dar o iubeşte mult prea mult pentru a o părăsi. Nu are de ales, alegerea vine după „purificarea” eului .
Absentul, ca personaj, tata, este parcă cheia uşor diavolească ce încearcă să închidă în baia bisericii, unde are loc acţiunea, nu atât conştiinţa fiicei, ci mai degrabă bucuria ei de-a trăi. Rând pe rând, celelalte personaje,mama, ginerele, preotul, îşi fac apariţia gradual, pe fondul noncolor de alb-negru al decorului… o trecere de la bezna conştiinţelor la albul născut din purificarea sufletelor… abia atunci rochia de mireasă este veşmântul cuvenit pentru mireasa Angel.
Un spectacol rafinat, adânc şi stăpân pe vulnerabilităţile sale, un spectacol ce poate oricând reprezenta teatrul reşiţean în orice festival important. Un spectacol ce-a primit, la scenă deschisă, aplauzele unui public rafinat şi recunoscător pentru o seară de teatru artă, pentru că teatrul adevărat este locul unde oamenii se vor întâlni mereu cu ceea ce umanitatea le-a lăsat ca moştenire pentru a înţelege, mai devreme, realitatea.
Epilog
«Aveţi grijă de actori, cinstiţi-i aşa cum se cuvine, căci ei sunt cronica vie şi prescurtată a vremurilor. Mai bine să ai parte de un epitaf prost după moarte decât să intri în gura lor cât timp eşti în viaţă» perora Hamlet.
Anca Bălălău
Foto: Nicolae Dumitru Vlădulescu
