Ascultă Radio România Reșița Live

3 sirieni perseverenţi

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

3 sirieni perseverenţi

Articol editat de Mirabela Afronie, 15 iulie 2014, 11:30

Poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului Sânnicolau Mare au reţinut noaptea trecută, trei sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera, pe jos, pentru a ajunge în Spaţiul Schengen. Aceştia se află la a doua încercare de acest gen, în mai puţin de o lună. De această dată, sirienii, cu vârste cuprinse între 20 şi 45 ani, au fost depistaţi în marginea de vest a localităţii Cenad, în vegetaţia din apropierea frontierei.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al poliţiei de Frontieră Timişoara, Mihaela Leş, spune că cele trei persoane sunt toţi bărbaţi şi au declarat că s-au deplasat cu autoturisme de ocazie până la Sânnicolau Mare, iar de aici pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii. „Au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen şi doreau să ajungă în Germania. Cei trei bărbaţi au mai fost reţinuţi de către poliţiştii de frontieră timişeni în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat în 27.06.201. La aceea dată celor trei li s-au întocmit lucrări penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi au fost predaţi autorităţilor competente pentru a fi luate măsurile legale ce se impun”, a menţionat Mihaela Leş.
Şi de această dată, călătoria le-a fost întreruptă, sirienii fiind cercetaţi pentru infracţiunea de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

(Sebastian Dragomir)
Foto: ITPF Timişoara

Dezinsecție stradală la Caransebeș în noaptea de 31 iulie
Actualitate joi, 30 iulie 2026, 11:15

Dezinsecție stradală la Caransebeș în noaptea de 31 iulie

Locuitorii municipiului Caransebeș sunt informați că în noaptea de 31 iulie 2026, între orele 22:00 și 06:00, va avea loc o acțiune de...

Dezinsecție stradală la Caransebeș în noaptea de 31 iulie
Timiș, selectat de OECD pentru un proiect european de dezvoltare transfrontalieră. Canalul Bega, în centrul unei strategii România–Serbia
Actualitate joi, 30 iulie 2026, 10:50

Timiș, selectat de OECD pentru un proiect european de dezvoltare transfrontalieră. Canalul Bega, în centrul unei strategii România–Serbia

Județul Timiș a fost selectat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) între cele 30 de regiuni-pilot din Europa care vor...

Timiș, selectat de OECD pentru un proiect european de dezvoltare transfrontalieră. Canalul Bega, în centrul unei strategii România–Serbia
Primăria Bocșa a redeschis punctele de hidratare și prim ajutor pentru zilele de caniculă
Actualitate joi, 30 iulie 2026, 08:32

Primăria Bocșa a redeschis punctele de hidratare și prim ajutor pentru zilele de caniculă

În contextul temperaturilor ridicate din această perioadă, Primăria orașului Bocșa a amenajat opt puncte de hidratare, dintre care trei oferă...

Primăria Bocșa a redeschis punctele de hidratare și prim ajutor pentru zilele de caniculă
Benzina și motorina, la un pas de un nou record istoric. Scumpiri în benzinării după majorările operate de OMV Petrom
Actualitate joi, 30 iulie 2026, 08:27

Benzina și motorina, la un pas de un nou record istoric. Scumpiri în benzinării după majorările operate de OMV Petrom

Șoferii plătesc din nou mai mult pentru alimentarea autoturismelor, după ce OMV Petrom a majorat, în noaptea de 29 spre 30 iulie, prețurile la...

Benzina și motorina, la un pas de un nou record istoric. Scumpiri în benzinării după majorările operate de OMV Petrom
Actualitate joi, 30 iulie 2026, 08:00

Potecile Reșiței, pregătite pentru bicicliști. Bike Attack continuă întreținerea și marcarea traseelor MTB

Rețeaua traseelor MTB din jurul Reșiței continuă să fie întreținută și dezvoltată. Reprezentanții Bike Attack Reșița anunță că...

Potecile Reșiței, pregătite pentru bicicliști. Bike Attack continuă întreținerea și marcarea traseelor MTB
Actualitate miercuri, 29 iulie 2026, 20:00

32 de posturi aprobate pentru spitalele din Caraș-Severin

Cele mai multe posturi vor reveni Spitalului Județean de Urgență Reșița, însă, potrivit lui Silviu Hurduzeu, necesarul real de personal este...

32 de posturi aprobate pentru spitalele din Caraș-Severin
Actualitate miercuri, 29 iulie 2026, 18:57

Focar de pestă porcină africană la o fermă din Timiş

Confirmarea bolii a fost făcută în data de 28 iulie 2026, după ce probele recoltate din exploatația comercială au fost analizate de Institutul...

Focar de pestă porcină africană la o fermă din Timiş
Actualitate miercuri, 29 iulie 2026, 18:11

Accident feroviar grav în Urseni, județul Timiș

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș, în autoturism se afla doar conducătoarea auto, o...

Accident feroviar grav în Urseni, județul Timiș