Ascultă Radio România Reșița Live

18 decembrie: Ziua Minorităților Naționale din România, marcată online la Reşiţa

În data de 18 decembrie  minoritățile naționale din țara noastră își sărbătoresc ziua lor. Conform HG 881 din 1998, această zi este declarată ca dată la care se sărbătorește Ziua Minorităților Naționale din România. 19 minorități etnice recunoscute oficial la nivel național sunt chemate să-și promoveze valorile culturale proprii, tradițiile specifice fiecăreia dintre ele.

18 decembrie: Ziua Minorităților Naționale din România, marcată online la Reşiţa

Articol editat de Gerhard Chwoika, 18 decembrie 2020, 13:12

Președintele Klaus Werner Johannis a promulgat în data de 7 decembrie 2017 Legea privind instituirea Zilei Minorităților Naționale din România ca sărbătoare națională pe 18 decembrie. Camera Deputaților a adoptat această lege, în calitate de for decizional, în 21 noiembrie 2017, pe 23 octombrie 2017 fiind deja adoptată de Senat.

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin a organizat de-a lungul anilor mai multe evenimente care au marcat această zi deosebită pentru toate minoritățile naționale din țara noastră.

Anul acesta, din cauza situației pandemice cu care ne confruntăm, la Reșița nu se vor putea organiza evenimente live, ci doar online.

Astfel, în data de 18 decembrie 2020, începând cu ora 15.30, se va desfășura, în limba germană, în spațiul online, o întâlnire cu deputatul etniei germane în Parlamentul României, Ovidiu Victor Ganț, în cadrul căreia se va prezenta și cea mai recentă carte apărută sub semnătura sa: „Ein bewegtes Jahrzehnt, 2011 – 2020/ Un deceniu frământat, 2011 – 2020“, carte apărută la Editura „ArtPress” din Timișoara, anul acesta.

Un al doilea eveniment va fi de asemenea localizat în mediul online. De data aceasta, începând cu ora 16.00, se va desfășura o întâlnire în limba română dedicată Zilei Minorităților Naționale din România, la care vor participa în calitate de invitați doi actuali și viitori parlamentari: Ovidiu Victor Ganț, deputatul Forumului Democratic al Germanilor din România și Giureci Slobodan Ghera, deputatul Uniunii Croaților din România. La această întâlnire, moderată din Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița, de către Erwin Josef Țigla, vor fi discutate provocările situației actuale pandemice în cadrul minorităților germane și croate din țara noastră, un alt subiect fiind însemnătatea pentru cei doi deputați a ultimilor patru ani în Parlamentul României, precum și ce așteptări au pentru noul mandat de reprezentanți ai comunităților lor, care va debuta la sfârșitul acestui an. Întâlnirea se va încheia cu câte un mesaj adresat membrilor minorităților din România, la ceas de sărbătoare.

Cei care doresc să urmărească ambele transmisiuni online o vor putea face pe Facebook și pe YouTube, vineri, 18 decembrie 2020, începând cu ora 19.00.

În cadrul Centrului German „Alexander Tietz“ din Reșița se va putea vizita prin programare și o expoziție inedită de filatelie dedicată pandemiei, expusă pentru prima oară în municipiul de pe Bârzava. (Erwin Josef Ţigla)

Peste 120 de copii din Caraș-Severin beneficiază deja de servicii prin proiectul pentru comunitățile rurale
Actualitate luni, 5 octombrie 2026, 13:30

Peste 120 de copii din Caraș-Severin beneficiază deja de servicii prin proiectul pentru comunitățile rurale

Proiectul „Furnizarea de Servicii Integrate în Comunitățile Rurale – SCI-2000” prinde contur în Caraș-Severin. Potrivit Elenei Solomonesc,...

Peste 120 de copii din Caraș-Severin beneficiază deja de servicii prin proiectul pentru comunitățile rurale
Proiectul turistic de pe Semenic trece la o nouă etapă administrativă și financiară
Actualitate luni, 5 octombrie 2026, 12:58

Proiectul turistic de pe Semenic trece la o nouă etapă administrativă și financiară

Consilierii județeni din Caraș-Severin au decis transformarea Societății Schilift din societate cu răspundere limitată în societate pe...

Proiectul turistic de pe Semenic trece la o nouă etapă administrativă și financiară
Zona Proclamația de la Timișoara va fi modernizată. Mai mult spațiu pentru pietoni, piatră naturală și aproape 100 de arbori noi
Actualitate luni, 5 octombrie 2026, 12:09

Zona Proclamația de la Timișoara va fi modernizată. Mai mult spațiu pentru pietoni, piatră naturală și aproape 100 de arbori noi

Primăria Municipiului Timișoara pregătește o amplă transformare a zonei străzii Proclamația de la Timișoara. Pe o suprafață de aproape 1,3...

Zona Proclamația de la Timișoara va fi modernizată. Mai mult spațiu pentru pietoni, piatră naturală și aproape 100 de arbori noi
Lucrările la campusul dual din Mociur încetinesc. Primăria Reșița așteaptă o nouă sursă de finanțare
Actualitate luni, 5 octombrie 2026, 10:38

Lucrările la campusul dual din Mociur încetinesc. Primăria Reșița așteaptă o nouă sursă de finanțare

Proiectul campusului pentru învățământul dual din zona Mociur trece printr-o nouă etapă. Municipalitatea a cerut constructorului să reducă...

Lucrările la campusul dual din Mociur încetinesc. Primăria Reșița așteaptă o nouă sursă de finanțare
Actualitate luni, 5 octombrie 2026, 10:00

Podul hobanat din Arad, în reparații la doar nouă luni de la inaugurare. Tartanul de pe trotuare și pista de biciclete s-a desprins

Noul pod hobanat peste Mureș din municipiul Arad, inaugurat în 24 decembrie 2025, a intrat în reparații la doar nouă luni de la deschiderea...

Podul hobanat din Arad, în reparații la doar nouă luni de la inaugurare. Tartanul de pe trotuare și pista de biciclete s-a desprins
Actualitate luni, 5 octombrie 2026, 07:15

Zi liberă în școli pe 5 octombrie 2026

Elevii și profesorii nu vor merge la școală luni, 5 octombrie 2026, de Ziua Internațională a Educației. Potrivit structurii anului școlar...

Zi liberă în școli pe 5 octombrie 2026
Actualitate duminică, 4 octombrie 2026, 21:59

Incendiul din zona Băile Herculane: a apărut un nou focar

Pompierii continuă intervenția pentru gestionarea incendiului din zona Băile Herculane, acționând în continuare în binom aero-terestru. Peste...

Incendiul din zona Băile Herculane: a apărut un nou focar
Actualitate duminică, 4 octombrie 2026, 20:19

Transportul public din Arad, tot mai folosit după ieftinirea biletelor la 1 leu

Compania de Transport Public (CTP) Arad a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de bilete de tramvai și autobuz vândute după...

Transportul public din Arad, tot mai folosit după ieftinirea biletelor la 1 leu