Mama – sufletul familiei: Majestatea Sa Regele Mihai

„Locuiam în casa cu mama mea si în cadrul strict al vietii de toate zilele cu dânsa îmi aduc aminte câteva lucruri…”

Articol editat de Valentina Adam, 5 martie 2016, 06:51

În 1927 Casa Regală a României se afla într-un impas. La 18 iulie regele Ferdinand I se stingea din viaṭă, la castelul Peliṣor. Cum principele moṣtenitor Carol renunţase cu doi ani în urmă la toate drepturile de succesor la tron în favoarea fiului său, Mihai, un copil de 6 ani, devenea rege. Mama, regina Elena, fiica fostului suveran al Greciei ṣi încă soṭia lui Carol, înţelegea responsabilităţile suplimentare pe care le implica poziţia de mamă a suveranului României. Un an mai târziu, regina Elena avea să treacă peste o nouă încercare: acceptarea divorṭului pe care Carol i-l cerea cu insistenṭă, din cauza relaṭiei sale cu Elena Lupescu.

Inteligentă, plină de umor, discretă, iubitoare de artă ṣi de pământuri însorite, regina Elena a fost un om deosebit, o mamă tandră ṣi iubitoare despre care fiul ei, regele Mihai, vorbeṣte cu drag într-un interviu acordat în 2008 realizatorului Mariana Conovici, pentru Arhiva de istorie orală.

„Majestate, destinul vă face, într-un fel, un om deosebit de ceilalţi, dumneavoastră sunteţi unsul lui Dumnezeu pe Pământ. A existat în biografia dumneavoastră un moment în care s-a produs o ceremonie, la înscăunarea ca rege, să zicem, în 1927, memoria dumneavoastră de copil păstrează o asemenea amintire?

Îmi este greu să spun pentru că, de fapt, nu-mi amintesc aproape nimic din toată perioada asta. Că locuiam în casă cu mama mea şi, în cadrul strict al vieţii de toate zilele cu dânsa, îmi aduc aminte câteva lucruri, dar restul am văzut şi eu fotografii şi alte lucruri. Cum a fost la Parlament şi în privinţa altor ceremonii, prea puţin. Pe vremea aceea stăteam mai mult în familie, asta ştiam eu, celelalte erau periodice, nu mai ţin minte.

Dar în familie v-a explicat cineva că aveţi un destin deosebit?

Astea sunt lucruri care au apărut încet-încet, nu a fost o persoană specială sau cursuri speciale pentru lucrurile astea, astea au venit încet-încet, vorbind şi cu mama mea, şi cu alţii, şi până la urmă a fost o oarecare înţelegere. La vârsta aceea, ce să pot să spun eu?.. Să ştiu exact ce însemna toată asta? Nu! Dar faptul că spuneam că sunt român din naştere, asta este foarte sigur şi unsul lui Dumnezeu, astea sunt lucruri pe care le-am înţeles şi auzit mult mai târziu. […]

Când a fost un moment când dumneavoastră aţi realizat că sunteţi unsul lui Dumnezeu?

Asta nu a venit într-un moment anume, a venit în cursul anilor, încet-încet, nu a fost ceva deodată.

În timpul domniei tatălui dumneavoastră [din 1930-1940], regele Carol nu v-a luat alături ca să învăţaţi treburile politice?

Aceasta este o problemă pe care cred că prea puţini o ştiu sau nu şi-o închipuie. Am avut un profesor care rămăsese din timpul mamei mele şi foarte scurt timp după ce a plecat dânsa tatăl meu a schimbat tot. Pe urmă, s-a făcut această şcoală [pentru mine, despre] care toată lumea ştie cum s-a făcut; dar ca să am pe cineva special care să-mi spună despre ce este vorba, în detalii, asta nu. Tatăl meu, de fapt, în toṭi aceşti ani, până a plecat – şi asta este ceva care prea puţină lume ştie, aproape nimeni în afară de cei din jurul meu – , nu m-a învăţat absolut nimic din treburile statului, nici în politică, nimic! Cursurile care se făceau la şcoală, de economie politică, constituţie… Dar să fac mecanismul şi chiar şi alianţele pe care le avea el pentru formarea guvernelor sau lucrurile astea, nimic! Eu auzeam din când în când [câte ceva], asta este culmea… Vine într-o zi valetul meu, zice: „A căzut guvernul!„ Nici habar nu aveam ce se întâmpla acolo!… Până la urmă ştiam că s-a făcut, că s-a numit un alt ministru, un alt prim-ministru, dar cum, ce fel – nimic!

Cum explicaţi atitudinea aceasta a regelui?

Îmi este foarte greu să-mi explic, chiar nu-mi explic deloc.

Mă gândesc că v-aţi pus de multe ori întrebarea asta…

Pentru mine, da. Culmea este că eu aflam mai mult aceste lucruri când mă duceam să o văd pe mama mea în Italia, acolo discutam fel de fel de lucruri, chestiuni familiale, private şi din când în când mai ieşea şi o chestie de felul acesta. Dar ca să aflu asta din ţară, nu. Astea le-am învăţat pe ocolite, nu de la o persoană, nici de la tatăl meu, nici de la un profesor specific pentru aceste lucruri – prea puţin.”

[Interviu de Mariana Conovici, 2008]