[FOTO] Istoria unei afaceri de peste 200 de ani reînvie în peisajul industrial românesc

Articol editat de Gerhard Chwoika, 14 ianuarie 2016, 07:00 / actualizat: 14 ianuarie 2016, 10:14

Amintim că, firma specializată în insolvenţă, RVA Insolvency Specialists, a scos la licitaţie Combinatul Siderurgic Ductil Steel Oţelu-Roşu, la preţul de 37,6 milioane de euro. La prima licitaţie din 23 iulie 2015 nu a existat niciun investitor interesat cu toate că licitaţia avea preţul de pornire mai mic cu 4,5 milioane de euro şi face parte din planul de reorganizare, care prevede vânzarea ca societate funcţională şi nu pentru dezmembrare.

Omul de afaceri bănăţean, Iosif Armaş, a înaintat o ofertă fermă, în valoare de peste 15 milioane de euro, dar aceasta a fost refuzată de ruşii de la Ductil Steel, proprietarii Oţelu-Roşu, pentru că a fost considerată prea mică. Licitaţia pentru combinatul siderurgic a continuat, preţul urmând să coboare şi mai jos de 33 de milioane de euro, pragul actual de vânzare, susţin specialiştii economica.net şi se pare, din spusele omului de afaceri că vatra de pe Vale Bistrei cu o tradiţiei de aproape 220 de ani într-ale fabricării şi prelucrării oţelului va fi reaprinsă în mai puţin de o lună.

Companii precum Argirom International, controlată de omul de afaceri bănăţean Iosif Armaş, Tenaris Silcotub, precum şi două firme din Cehia şi Serbia, s-au arătat interesate de cumpărarea combinatului siderurgic de la Oţelu-Roşu, deţinut de Ductil Steel Buzău, în insolvenţă, potrivit unor surse din piaţă.

De pe surse am aflat că firma lui Armaş ar fi înaintat administratorului judiciar al Ductil Steel, RVA Insolvency şi o ofertă, care însă a fost total nemulţumitoare pentru creditorii Ductil Steel. Celelalte două firme s-au mulţumit să achiziţioneze doar caietul de sarcini. Amintim că, Oţelu-Roşu a fost scos pentru a patra oară la licitaţie, suma cerută pentru activele ce compun oţelăria fiind de 33 de milioane de euro.

Potrivit aceloraşi surse, o nouă întrunire a Comitetului Creditorilor a avut loc la jumătatea lunii septembrie 2015. În cadrul acesteia, urma să fie stabilită suma minimă de vânzare până la care se poate merge cu licitaţia pentru Oţelu-Roşu.

Ductil Steel este controlată indirect de ruşii de la Mechel. Prin vânzarea combinatului Oţelu-Roşu ruşii vor să achite cu prioritate datoriile către fiscul buzoian, cifrate la aproximativ 70 de milioane de lei, 18 milioane de euro. Combinatul din Oţelu-Roşu, laolaltă cu alte trei din România: Câmpia Turzii, Brăila şi Târgovişte, dar şi de Mechel East Europe Metallurgical Division SRL, au fost cedate în urmă cu doi ani de către Mechel firmei bucureştene Invest Nikarom pentru 52 de euro. Totuşi, Mechel controlează în continuare fabricile din România, având în vedere că acestea sunt datoare către ruşi cu 400 de milioane de dolari, reprezentând capital de lucru şi achitarea datoriilor către bănci.

Combinatul Siderurgic a fost închis în 2012, acumulând datorii de 160 de milioane de lei şi sute de angajaţi au rămas atunci fără loc de muncă, stârnind atunci mai multe valuri de proteste pe străzile urbei de pe Bistra. În prezent, doar 26 de salariaţi mai există în fabrică şi aceştia doar pentru pază şi întreţinere, am aflat de la omul de afaceri Iosif Armaş.

Despre protestele muncitorilor citește aici

Acesta a mai spus că la vremea respectivă, când s-a oprit producţia toate utilajele au fost puse în conservare, un eventual cumpărător ar putea reporni în orice moment, fără investiţii majore. Ductil Steel Oţelu-Roşu are o capacitate de 850.000 de tone de oţel lichid pe an.

În acest moment proprietarul este Invest Nikarom, care a cumpărat de la grupul rus Mechel cu 230 de lei – 52 de euro – cele patru combinate metalurgice pe care le deţine în România, Brăila, Târgovişte, Câmpia Turzii şi Oţelu-Roşu.

Combinatul a fost principalul agent economic al orașului Oțelu-Roșu pentru o lungă perioadă de timp, având un număr de angajați care a fluctuat între 3.500 si 5.500. Intreprinderea avea în componență până în anul 2002 secțiile: oțelăria electrică, laminorul de 550 mm, vechea turnătorie, apoi noua turnătorie cu inducție, laminorul de tablă, secția de platine, laminorul de benzi la rece vechi, oțelaria Siemens Martin, secția bare trase, laminorul nou de benzi la rece, fabrica de dolomită și var, fabrica de oxigen, atelierul mecanic central, centrala termică, laboratorul central și clădirea administrativă.

Intreprinderea a fost privatizată succesiv către diverși investitori străini, printre aceștia numărându-se și Gavazzi Steel. În anul 2002, datorită incapacității acestora de a administra eficient societatea, a fost declarat falimentul, marea majoritate a celor peste 3.000 de angajați din acel moment pierzându-și locurile de muncă.

În septembrie 2012, concernul rus MECHEL derula la Oțelu-Roșu doar activitatea de turnarea continuă a oțelului, la Oțelăria Electrică, având un număr de aproximativ 500 de angajați. Uzina de la Oţelu-Roşu a fost fondată în anul 1796. În 1856 se instalează un laminor de profile uşoare, prevăzut cu toate anexele necesare. Din 1865 începe construcţia unui laminor prevăzut cu cinci caje, pentru laminarea şinelor de cale ferată, laminor ce a intrat în funcţiune în anul 1868. A urmat punerea în funcţiune şi a altor laminoare, printre care şi un laminor de tablă subţire, în anul 1881. În 1895 Uzinele de la Oţelu-Roşu făceau parte din Societatea Unită Bistriţa Ruşchita care, din interese financiare o vinde „Primei Societăţi bănăţene de mine şi metalurgie”, societate care în 1859 fuzionează cu „Asociaţia Braşoveană pe acţiuni de mine şi metalurgie”. În 1924, Uzinele din Oţelul Roşu trec în cadru Societătii „Uzinele metalurgice Unite Titan, Nădlag, Călan SAR”. După naţionalizare modernizarea din 1951 şi din ani care au urmat au transformat uzina într-un centru siderurgic important pentru economia socialistă.

Oraşul Oţelu-Roşu s-a constituit din contopirea vechii aşezări bănăţene Ohaba Bistra cu colonia minieră, care s-a numit Ferdinand. Ohaba Bistra are o vechime foarte mare şi este atestată documentar din 1430. Mai demult s-a mai numit şi Negoteşti şi a fost un „cuib” pentru nobilii români din Evul Mediu. La 1690-1700 apare cu numele Bistra Ohaba, iar în timpul cât a existat regimentul grăniceresc bănăţean, a fost sediul unei companii de care aparţineau mai multe sate din împrejurimi.Aşezarea Ferdinand a fost una tânără şi s-a dezvoltat ca o localitate minieră, începând cu 1807. A fost colonizată cu mineri aduşi de administraţia austro-ungară din diferite părţi ale Europei. Numele i-a fost dat în cinstea primului proprietar al coloniei Ferdinand Hoffman. Între 1848-1849 a purtat numele Bemhegy, după numele revoluţionarului Iosif Bem.

În 1948 a fost schimbat numele aşezării din „Ferdinand” în Oţelu-Roşu. Atunci începe un proces mai amplu de industrializare şi urbanizare. Odată cu uzina siderurgică se dezvoltă şi noi spaţii rezidenţiale şi apar tot mai multe trăsături urbane, astfel că, la 28 decembrie 1960 Oţelu-Roşu a fost declarat oraş, conform Wikipedia.ro.

Surse info:http://www.economica.net/italienii-de-la-tenaris-si-iosif-armas-vor-sa-cumpere-combinatul-siderurgic-otelu-rosu-la-oferta_106850.html#n; http://www.ziuadevest.ro/35-actualitate/55385-dupa-219-ani-de-la-infiintare-combinatul-siderurgic-otelul-rosu-e-scos-la-licitatie

Surse foto:citynews.ro, mediafax, wall-street.ro, eoficial.ro, focus-energetic.ro, economica.net, zf.ro, caon.ro, ziuadevest.ro

(Hardy Cvoica)(Patrick Tomici)