Ascultă Radio România Reșița Live

Angajaţii Regiei Nucleare din Mehedinţi au primit o parte din salarii

RAAN Mehedinti

Angajaţii Regiei Nucleare din Mehedinţi au primit o parte din salarii

Articol editat de Radio Resita, 1 noiembrie 2014, 14:37

Salariaţii Regiei pentru Activităţi Nucleare din Mehedinţi au primit vineri, 31 octombrie, câte 500 de lei din drepturile salariale restante, cuvenite pentru luna septembrie. Plata a fost făcută după ce mai mulţi angajaţi au protestat în stradă, dar şi în condiţiile în care, în prezenţa ministrului pentru Energie Răzvan Nicolescu, a fost încheiat un acord de împrumut de 500 de mii de tone lignit pentru funcţionarea acestei companii. Ministrul Nicolescu a spus că administratorul judiciar refuză să plătească salariile preferând să-i plătească pe creditori de la care primeşte 3% din orice sumă achitată.

Potrivit corespondentului Radio România, Mihai Bădescu, Regia se află în insolvenţă, cu datorii de peste 200 de milioane de euro, iar în ultimele două luni cei 2000 de angajaţi au primit doar un sfert din salariu. Peste 60 de mii de locuitori ai oraşului Drobeta Turnu-Severin depind în anotimpul rece de căldura furnizată de Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare din Mehedinţi.

sursa foto: informatiadeseverin.ro

(Adina Niță)

Schimbare la Prefectura Caraș-Severin: Ioan Dragomir, noul prefect
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 19:22

Schimbare la Prefectura Caraș-Severin: Ioan Dragomir, noul prefect

Guvernul a aprobat o serie de hotărâri privind eliberarea din funcție și numirea unor prefecți și subprefecți în mai multe județe din...

Schimbare la Prefectura Caraș-Severin: Ioan Dragomir, noul prefect
Primăria Reșița cumpără toalete publice ecologice, noi
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 16:00

Primăria Reșița cumpără toalete publice ecologice, noi

Administrația locală din Reșița va înlocui cele șapte toalete publice ecologice închiriate, cu unități noi. Serviciul va fi asigurat în...

Primăria Reșița cumpără toalete publice ecologice, noi
Tariful pentru colectarea gunoiului crește la Caransebeș. Primarul Felix Borcean: „Era un pas absolut necesar dacă dorim să salvăm Transal Urbis”
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 13:22

Tariful pentru colectarea gunoiului crește la Caransebeș. Primarul Felix Borcean: „Era un pas absolut necesar dacă dorim să salvăm Transal Urbis”

Locuitorii municipiului Caransebeș vor plăti mai mult pentru colectarea deșeurilor. Consilierii locali au aprobat majorarea tarifului la 31 de...

Tariful pentru colectarea gunoiului crește la Caransebeș. Primarul Felix Borcean: „Era un pas absolut necesar dacă dorim să salvăm Transal Urbis”
Peștera Comarnic se închide pentru vizitare din 2 noiembrie. Ultimul weekend în care poate fi explorată
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 13:15

Peștera Comarnic se închide pentru vizitare din 2 noiembrie. Ultimul weekend în care poate fi explorată

Turiștii care doresc să viziteze Peștera Comarnic mai au la dispoziție un singur weekend din acest sezon. Reprezentanții Parcului Național...

Peștera Comarnic se închide pentru vizitare din 2 noiembrie. Ultimul weekend în care poate fi explorată
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 11:09

Mandat european de arestare pus în executare la Caransebeș. Un bărbat de 39 de ani, căutat de autoritățile din Austria

Un bărbat de 39 de ani, căutat de autoritățile judiciare din Austria pentru înșelăciune. Acesta a fost reținut de polițiștii din...

Mandat european de arestare pus în executare la Caransebeș. Un bărbat de 39 de ani, căutat de autoritățile din Austria
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 10:07

Noi lucrări de modernizare în cartierul Govândari din Reșița. Mai multe alei și străzi intră în șantier

Infrastructura urbană din cartierul Govândari din Reșița continuă să fie modernizată. Primăria anunță noi intervenții în cadrul...

Noi lucrări de modernizare în cartierul Govândari din Reșița. Mai multe alei și străzi intră în șantier
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 07:00

Reșița: stația „Ateneul Tineretului” nu va mai fi deservită temporar

Călătorii din cartierul Moroasa, din Reșița, trebuie să țină cont de o modificare temporară a transportului public. Începând de vineri, 30...

Reșița: stația „Ateneul Tineretului” nu va mai fi deservită temporar
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 06:49

Bilete și abonamente mixte pentru Reșița și zonele metropolitane

Organizarea și funcționarea transportului public local și metropolitan din Reșița și Banatul Montan au fost printre proiectele aprobate de...

Bilete și abonamente mixte pentru Reșița și zonele metropolitane