Ascultă Radio România Reșița Live

Vroiau să devină asistenţi medicali fără să treacă pe la şcoală

DNA

Vroiau să devină asistenţi medicali fără să treacă pe la şcoală

Articol editat de Mirabela Afronie, 28 octombrie 2014, 11:00

Cercetările continuă în cazul celor patru cadre didactice, bănuite că au favorizat mai mulţi elevi care urmau cursurile Şcolii Postliceale Sanitare din cadrul Colegiului Naţional Mircea Eliade din Reşiţa. Potrivit anchetatorilor, suspecţii, între care şi două asistente de la Spitalul Judeţean au dat note unor elevi fără să fi participat la examene. În plus aceştia nu frecventau cursurile şi li se motivau absenţele. Faţă de cei patru a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, a declarat Laura Iancu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Şcoala Postliceală Sanitară a fost înfiinţată anul trecut şi include două specializări: asistenţi medicină generală două clase, din care una cu taxă şi o clasă de asistenţi farmacie. La acestă formă de învăţământ se pot înscrie şi candidaţii fără diplomă de bacalaureaţ dacă se angajează să o obţină până la finalizarea studiilor.

(Mirabela Afronie)

Trafic de droguri în Timișoara: bărbat de 36 de ani, arestat preventiv
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 17:57

Trafic de droguri în Timișoara: bărbat de 36 de ani, arestat preventiv

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, după ce a...

Trafic de droguri în Timișoara: bărbat de 36 de ani, arestat preventiv
Autobuze electrice între județele din Regiunea Vest. Două trasee sunt propuse pentru Caraș-Severin
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 17:15

Autobuze electrice între județele din Regiunea Vest. Două trasee sunt propuse pentru Caraș-Severin

Transportul public regional între județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara ar putea fi asigurat cu autobuze electrice. Proiectul prevede...

Autobuze electrice între județele din Regiunea Vest. Două trasee sunt propuse pentru Caraș-Severin
Anchetă de amploare în Arad: 2,9 milioane de euro, bani proveniți din fraude europene, în vizorul procurorilor
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 16:13

Anchetă de amploare în Arad: 2,9 milioane de euro, bani proveniți din fraude europene, în vizorul procurorilor

Anchetă de amploare în județul Arad, într-un dosar de spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii și...

Anchetă de amploare în Arad: 2,9 milioane de euro, bani proveniți din fraude europene, în vizorul procurorilor
Primele două tramvaie scurte au ajuns la Timișoara. Alte opt vor fi livrate până în primăvara anului viitor
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 15:57

Primele două tramvaie scurte au ajuns la Timișoara. Alte opt vor fi livrate până în primăvara anului viitor

Primăria Timișoara continuă programul de modernizare a transportului public. Primele două tramvaie scurte, achiziționate cu fonduri europene, au...

Primele două tramvaie scurte au ajuns la Timișoara. Alte opt vor fi livrate până în primăvara anului viitor
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 15:53

Sechestru de peste 13 milioane de lei în dosarul dealerului auto din Arad care a păgubit 100 de clienți

Anchetatorii au pus sub sechestru bunuri și sume de bani în valoare echivalentă de peste 13 milioane de lei în dosarul dealerului auto din Arad...

Sechestru de peste 13 milioane de lei în dosarul dealerului auto din Arad care a păgubit 100 de clienți
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 15:23

Percheziții domiciliare în Timiș, într-un dosar de contrabandă

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș au efectuat, marți, 3 noiembrie 2026, 16 percheziții domiciliare în...

Percheziții domiciliare în Timiș, într-un dosar de contrabandă
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 12:28

Podul de Fier din Lugoj a fost redeschis circulației rutiere și pietonale

Podul de Fier din Lugoj a fost redeschis circulației rutiere și pietonale marți, 3 noiembrie, de la ora 11:00, după aproximativ cinci luni și...

Podul de Fier din Lugoj a fost redeschis circulației rutiere și pietonale
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 11:14

RO Bike Valley, ediția a VI-a: 200.000 de lei pentru proiecte care promovează ciclismul în vestul României

Organizațiile neguvernamentale, școlile și grupurile de inițiativă din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara pot obține...

RO Bike Valley, ediția a VI-a: 200.000 de lei pentru proiecte care promovează ciclismul în vestul României