Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO] Vioara lui George Enescu – concerte extraordinare la Braşov şi Bucureşti

Enescu Gabriel Croitoru Horia Mihail

[FOTO] Vioara lui George Enescu – concerte extraordinare la Braşov şi Bucureşti

Articol editat de Mirabela Afronie, 9 octombrie 2014, 16:21

Până în acest moment cea de-a treia ediţie a turneului naţional Vioara lui George Enescu, organizat de Centrul Cultural Media al Radio România împreună cu Asociaţia Culturală Accendo, a stat sub semnul neconvenţionalului şi al generozităţii artistice, cei doi protagonişti, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail, cântând în parcurile bucureştene sau în localităţi rurale.
Finalul turneului va avea loc însă în două dintre cele mai importante şi bine dotate săli de concert ale ţării: Sala Patria din Braşov, pe 13 octombrie, de la ora 19:00 şi Sala Radio din Bucureşti, unde va avea loc un concert de gală pe 15 octombrie (ora 19:00).
Şi aceste concerte vor sta sub semnul moştenirii enesciene. La Sala Patria din Braşov şi la Sala Radio din Bucureşti, cei doi muzicieni vor interpreta trei sonate de Mozart, Beethoven şi Lekeu, programul fiind acelaşi cu cel al recitalului de la Ateneu, din 1919, susţinut de George Enescu şi Alfred Alessandrescu. În finalul serii de gală de la Sala Radio, pe scenă vor urca şi cei trei tineri violonişti care au evoluat alături de protagonişti în trei localităţi rurale din turneu: Mihail Ciprian Reuţ (din Suceava), Maria Marica (din Cluj-Napoca), Mircea Dumitrescu (din Bucureşti). Pentru a-i putea asculta, intrarea la evenimentul din Capitală va fi liberă, pe baza carnetului de elev sau student.
Vioara Guarneri del Gesu, ce i-a aparţinut lui George Enescu, aflată în patrimoniul Muzeului Naţional George Enescu, va răsuna în cele două săli de concert încântând un public meloman obişnuit cu atmosfera sălilor de concert. Înainte însă, urmând exemplul lui George Enescu, care a înţeles întotdeauna să ducă muzica acolo unde oamenii aveau cea mai mare nevoie de ea – în sate, pe front, în spital, cei doi muzicieni au mers în localităţi în care muzica clasică de aude foarte rar sau niciodată “live”. Acolo, sute de copii, ei fiind publicul ţintă al turneului, au văzut, mulţi dintre ei pentru prima dată, o vioară sau un pian şi au ascultat muzica clasică. Reacţiile lor entuziaste au meritat însă întreg efortul muzicienilor:
“Nu am mai văzut până acum o vioară. Ce frumos sună”. „Mi-a plăcut mai mult vioara decât pianul pentru că s-a auzit mai mult”. “Nu am fost niciodată într-o sală de concert. Dar vreau să merg acum”. „Am auzit despre Enescu la şcoală dar nu am auzit muzica lui”.
Programul concertului de la Sala Patria din Braşov şi Sala Radio din Bucureşti:
W.A. Mozart – Sonata nr. 5 în mi bemol major pentru vioară şi pian;
L. van Beethoven – Sonata nr. 6 în La major pentru vioară şi pian;
G. Lekeu – Sonata în Sol Major pentru vioară şi pian.
Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo.
Coproducători: Radio România Cultural şi TVR 2.
Parteneri principali: ARCUB, Muzeul Naţional George Enescu.
Transportator oficial: Dacia.
Partener: SENIA MUSIC.
Cu sprijinul: Athénée Palace Hilton, SB Choices, Pensiunea Siva.
Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, Observator Cultural, Caţavencii, Şapte Seri, Business Review, Suplimentul de cultură, Agenţia de carte, Ziare.com, Actualitatea Muzicală, Ziarul Metropolis, Accent TV Tulcea.
Parteneri radio: Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Radio România Regional.
Parteneri culturali: Primăriile din Greci, Jurilovca, Sălişte, Gura Râului, Horezu, Slătioara, Consiliul judeţean Tulcea, Festivalul Astra Film, Filarmonica din Braşov, Orchestrele şi Corurile Radio România.
Un eveniment susţinut de Radio România.
Detalii despre turneu, pe www.vioaraluienescu.ro şi www.radioromaniacultural.ro

Romanian Tuning Addicts revine la Timișoara. Două zile dedicate pasionaților de automobile, cu intrare gratuită
Evenimente joi, 13 august 2026, 13:47

Romanian Tuning Addicts revine la Timișoara. Două zile dedicate pasionaților de automobile, cu intrare gratuită

  Timișoara devine, în acest weekend, punct de întâlnire pentru pasionații de automobile modificate și personalizate. Romanian Tuning...

Romanian Tuning Addicts revine la Timișoara. Două zile dedicate pasionaților de automobile, cu intrare gratuită
Nassau Festival revine la Anina. Patru zile de muzică, două scene și artiști din zona urbană și electronică
Evenimente miercuri, 12 august 2026, 15:49

Nassau Festival revine la Anina. Patru zile de muzică, două scene și artiști din zona urbană și electronică

Nassau Festival revine în perioada 13–16 august 2026, la Sala Sporturilor, unde publicul este nvitat să se bucure de patru zile de concerte, DJ...

Nassau Festival revine la Anina. Patru zile de muzică, două scene și artiști din zona urbană și electronică
Ruga Lugojană 2026, pe 15 august în Piața Victoriei. Muzică, tradiții bănățene și recital Borko Radivojević & Orchestra Tigrovi
Evenimente miercuri, 12 august 2026, 08:15

Ruga Lugojană 2026, pe 15 august în Piața Victoriei. Muzică, tradiții bănățene și recital Borko Radivojević & Orchestra Tigrovi

Lugojenii sunt invitați sâmbătă, 15 august 2026, în Piața Victoriei, la Ruga Lugojană, una dintre cele mai importante sărbători ale...

Ruga Lugojană 2026, pe 15 august în Piața Victoriei. Muzică, tradiții bănățene și recital Borko Radivojević & Orchestra Tigrovi
Radio România Reșița – Vocea Banatului, de 30 de ani
Evenimente sâmbătă, 8 august 2026, 16:24

Radio România Reșița – Vocea Banatului, de 30 de ani

Radio România Reșița împlinește 30 de ani de emisie. Trei decenii în care a dus informația, muzica și poveștile Banatului de la poalele...

Radio România Reșița – Vocea Banatului, de 30 de ani