Ascultă Radio România Reșița Live

Ecologizare de toamnă în Hunedoara

curatenie toamna

Peste o sută de saci cu deşeuri au colectat, ieri, pe parcursul a trei ore, 29 de elevi de la Colegiul Tehnic Transilvania din Deva, la Cristur, din zona în care urmează să se desfăşoare, la sfârşitul acestei săptămâni, „Ziua Recoltei”. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Deva, Melania Iscru, la această acţiune s-a desfăşurat împreună cu o echipă din cadrul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală, care a dat o mână de ajutor elevilor, şi care, la finalul acţiunii, a ridicat întreaga cantitate de deşeuri colectată. La finalul acţiunii de ecologizare, tinerii au precizat că vor mai intreprinde asemenea acţiuni şi în zilele următoare în alte zone ale judeţului.

Ecologizare de toamnă în Hunedoara

Articol editat de Mirabela Afronie, 25 septembrie 2014, 12:30

Peste o sută de saci cu deşeuri au colectat, ieri, pe parcursul a trei ore, 29 de elevi de la Colegiul Tehnic Transilvania din Deva, la Cristur, din zona în care urmează să se desfăşoare, la sfârşitul acestei săptămâni, „Ziua Recoltei”. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Deva, Melania Iscru, la această acţiune s-a desfăşurat împreună cu o echipă din cadrul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală, care a dat o mână de ajutor elevilor, şi care, la finalul acţiunii, a ridicat întreaga cantitate de deşeuri colectată. La finalul acţiunii de ecologizare, tinerii au precizat că vor mai intreprinde asemenea acţiuni şi în zilele următoare în alte zone ale judeţului.

(Hardy Cvoica)

Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş se extinde cu o secţie de îngrijiri paliative
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 18:16

Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş se extinde cu o secţie de îngrijiri paliative

Spitalul de Psihiatrie din Căpâlnaș va beneficia de o nouă secție de îngrijiri paliative, în urma aprobării unui proiect în valoare de peste...

Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş se extinde cu o secţie de îngrijiri paliative
Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, investiţie de aproape 3 milioane de euro
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 17:31

Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, investiţie de aproape 3 milioane de euro

Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara intră într-un amplu proces de modernizare, printr-o investiție de aproape 3 milioane de euro...

Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, investiţie de aproape 3 milioane de euro
Timişoara: 21 de noi stații de încărcare pentru vehicule electrice
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 16:12

Timişoara: 21 de noi stații de încărcare pentru vehicule electrice

Primăria Timișoara extinde rețeaua de stații de încărcare pentru mașini electrice cu 21 de puncte noi. Primăria Timișoara face un nou pas...

Timişoara: 21 de noi stații de încărcare pentru vehicule electrice
Brutăriile din Caraș-Severin intră pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Paște
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 15:17

Brutăriile din Caraș-Severin intră pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Paște

În apropierea sărbătorilor pascale, brutăriile din Caraș-Severin au intrat în cea mai aglomerată perioadă a anului. Pe mesele clienților...

Brutăriile din Caraș-Severin intră pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Paște
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 06:59

Reșița dezvoltă noi centre pentru reciclarea și colectarea responsabilă a deșeurilor

În Reșița vor deveni operaționale, în aproximativ două luni, două noi centre de aport voluntar. Acestea sunt realizate prin PNRR, o...

Reșița dezvoltă noi centre pentru reciclarea și colectarea responsabilă a deșeurilor
Actualitate marți, 7 aprilie 2026, 15:40

Nicușor Dan, Alexandru Rogobete și Dragoș Pîslaru au vizitat Centrul de Mari Arși din Timișoara

Președintele Nicușor Dan a vizitat Centrul de Mari Arși din Timișoara. Şeful statului a fost însoţit de miniștrii Sănătății și...

Nicușor Dan, Alexandru Rogobete și Dragoș Pîslaru au vizitat Centrul de Mari Arși din Timișoara
Actualitate marți, 7 aprilie 2026, 13:43

Caravană medicală pentru persoanele fără adăpost, la Timișoara

Persoanele fără adăpost din Timișoara au beneficiat de consultații gratuite, în cadrul caravanei medicale „Împreună pentru viață”,...

Caravană medicală pentru persoanele fără adăpost, la Timișoara
Actualitate marți, 7 aprilie 2026, 12:54

Vila Livia din Băile Herculane, aproape de redeschidere

Una dintre clădirile emblematice din Băile Herculane, Vila Livia, cunoscută și ca Vila Băncii, se apropie de finalul lucrărilor de reabilitare,...