[VIDEO] Arbitru bătut la finala Cupei României – Caraș-Severin

Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin a decis în şedinţa de astăzi ca Semenicul Văliug să piardă la masa verde, cu 3-0, partida cu Minerul Anina din finala Cupei României faza judeţeană. Scorul pe tabelă, în momentul întreruperii meciului în prelungirile primei reprize a fost egal, 1-1. În ceea ce îl priveşte pe jucătorul formaţiei din Văliug, Silviu Izvernar, care l-a lovit pe centralul Cosmin Corocan, Comisia nu a luat încă o decizie. Arbitrul partidei a depus un certificat medico-legal de 15 zile, care poate fi prelungit. Comisia de Disciplină trebuie să aştepte încheierea perioadei pentru a putea hotărî încadrarea pedepsei pentru jucătorul Silviu Izvernar, ne-a informat preşedintele Comisiei relaţii cu mass-media din cadrul AJF Caraş-Severin, Florin Știube. Dacă certificatul medico-legal nu va fi prelungit pedeapsa lui Izvernar poate fi cuprinsă între 18 şi 24 de etape de suspendare. Dacă va fi prelungit la 21 de zile, pedeapsa pe care o poate primi este cuprinsă între 2 ani de suspendare şi excludere din viaţa sportivă.
Articol editat de Alin Datcu, 6 iunie 2014, 20:15 / actualizat: 6 iunie 2014, 22:13
(Adina Niţă)
ATENȚIE! – Imagini care vă pot afecta emoțional
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=oHG5HqUvxg4[/youtube]