Spre aducere aminte, Michaela Tonitza-Iordache!
Ce fel de amprentă a inimii ai lăsat la capătul firului vieții e greu de anticipat pentru mulți dintre noi și parcă în zilele acestea nici nu prea mai contează… sclipiciul mondenității acaparează lumea, e o luptă acerbă între da și nu, între așa zisul pragmatism și dorință de a face istorie, sau doar un simplu egal în lupta cu singurătatea fiecăruia și ce ar mai conta… Și totuși, eroii de care avem nevoie există în proximitatea noastră, oameni-povești, oameni mentori, oameni care există, încă și după ce trecerea lor a căpătat o altă dimensiune, aceea a veșniciei.
Articol editat de Anca Bălălău, 10 noiembrie 2026, 08:57
Toți murim, dar nu toți suntem veșnici. Cât teatrul o să colinde lumea, cât foștii săi studenți, cel puțin, mai trăiesc, cât cărțile ce-i poartă semnătura există, doamna Micaela Tonitza Iordache există.
„Cineva de altundeva” după cum perora regretatul George Banu, Michaela Tonitza de acolo din lumea fără margini a celor plecați să-și odihnească destinele vieții, este… măcar în memoria inimilor noastre.
Michaela Tonitza, teatrolog, critic de teatru, eseist, dramaturg și profesor universitar doctor, una dintre personalitățile importante ale învățământului teatral românesc,
S-a născut la data de 9 noiembrie 1942 în București, într-o familie cu vechi rădăcini culturale, fiind nepoata pictorului Nicolae Tonitza și a beneficiat de o educație aleasă.
A urmat studiile superioare la Facultatea de Limbă și Literatură Română din cadrul Universității din București între anii 1963 și 1967. Recomandată chiar de către poetul Tudor Arghezi, obține prestigioasa bursă Herder,fiind dealtfel primul bursier care a studiat la Institutul de Științe Teatrale din Viena (1965–1966). În anul 1975 își susține cu succes teza de doctorat, obținând titlul de Doctor în Filologie
O viață dedicată teatrului și educației
În 1967 și-a început activitatea didactică la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, instituția care avea să devină Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică.
După 1978, a activat în diferite instituții teatrale bucureștene, îndeplinind funcții de director artistic și secretar literar la Teatrul Mic și la Teatrul „Ion Creangă”.
Între anii 1986 și 1999, a fost directoarea Teatrului „Țăndărică” din București. În această perioadă a contribuit la dezvoltarea teatrului de animație și la apropierea copiilor de spectacolele de teatru.
A susținut accesul celor mici la cultură și a încurajat organizarea unor activități prin care copiii să poată descoperi lumea păpușilor, a marionetelor și a poveștilor transpuse pe scenă.
Michaela Tonitza Iordache a avut o carieră impresionantă, fiind unul dintre întemeietorii catedrei de teatrologie de UNATC şi a scris împreună cu George Banu „Arta teatrului”, publicând ulterior şi volumele „Despre joc” şi despre Eliza Petrăchescu. A realizat şi importante dramatizări după romanele „Maestrul şi Margareta”, după Bulgakov, sau „Oblomov”, după Goncearov.
Începând cu anul 1999, s-a dedicat în întregime activității universitare, devenind șefa Catedrei de Teatrologie din cadrul Facultății de Teatru a UNATC „I.L. Caragiale”.
A format generații de teatrologi, critici de teatru și secretari literari, contribuind la dezvoltarea cercetării și a învățământului teatral din România.
Povestea alături de Ștefan Iordache
În viața personală, Michaela Tonitza Iordache a fost soția marelui actor Ștefan Iordache, unul dintre cei mai apreciați interpreți ai scenei și cinematografiei românești.
Cei doi s-au cunoscut în vara anului 1969, prin intermediul regizorului și teatrologului George Banu. S-au căsătorit în 1970 și au format un cuplu discret, legat de aceeași pasiune pentru teatru și artă.
„Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Am iubit-o şi-o iubesc. Michaela a fost şansa vieţii mele (…) Din momentul în care Michaela a intrat în viaţa mea, am simţit că soarta e blândă şi îngăduitoare cu mine. Că drumul meu e limpede. Când am cunoscut-o eram un actor care dovedise ceva, dar care nu ajunsese încă la consacrare. Faptul că eu, fire nonconformistă şi exagerat de independentă, am avut alături un om înţelept, ponderat, hotărât şi cu tact mi-a dat echilibru. Fără să o am alături, toate ar fi fost altfel”, se destăinuia maestrul în volumul „Regele scamator”, scris de profesorul și criticul de teatru, Ludmila Patlanjoglu.
„Michaela a fost pentru Ştefan întruchiparea devotamentului dus până la limite neînchipuite.
Michaela nu era numai nevasta lui Ştefan, era şi admiratoarea lui, dar şi criticul cel mai exigent. El a avut norocul să aibă în femeia de lângă el pe cea care i-a corectat gesturile şi apucăturile, care a ştiut întotdeauna să găsească o ieşire elegantă din orice situaţie neplăcută.
Şi slavă Domnului, o lungă perioadă, Ştefan a fost un «maestro» în a se băga în situaţii imposibile. Dar Michaela a încasat, a digerat şi încetul cu încetul, tactul ei deosebit, dar şi fondul de aur al lui Ştefan au făcut să apară după un timp domnul care aducea cu el nobleţea rolurilor”, nota regizorul Dinu Cernescu, care a scris o carte-martor, ce se termină cu un capitol dedicat lui Ştefan şi Mihaelei. Cu el, Ştefan Iordache a debutat în Bucureşti cu piesa „Tigrul”, de Murray Schisgal, cu el a făcut marile sale spectacole: „Viziuni flamande”, de Ghelderode şi „Hamlet” şi „Timon din Atena”, de Shakespeare.
Şi, cum se spune în Prima Scrisoare către Corinteni:
„Proorocii vor dispărea.
Limbile vor înceta.
Ştiinţele se vor sfârşi.
Dar Dragostea nu va pieri niciodată.
Dragostea toate le suferă,
Toate le nădăjduieşte,
Toate le rabdă.”
O astfel de dragoste este extrem de rară. Dar Michaela Tonitza aşa a iubit.Dealtfel, la înmormântarea lui Ştefan Iordache, la cimitirul din comuna Gruiu, pe coroana din partea ei scria doar atât: „Aşteaptă-mă!”.
După moartea lui Ştefan Iordache, profesoara era preocupată doar de memoria lui şi de studenţii ei de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” (UNATC).
Ştefan Iordache, bărbatul care mărturisea că i-a fost Michaelei „şi soţ, şi iubit, şi fiu” timp de 40 de ani, nu şi-a aşteptat jumătatea prea mult. Doar un an şi jumătate. Michaela Tonitza Iordache l-a urmat și în moarte la 13 martie 2010, la vârsta de 67 de ani. Dispariția sa a fost deplânsă de UNITER, de colegii din lumea teatrală și de generațiile de studenți pe care le-a format.
Opera și contribuțiile sale literare
Michaela Tonitza Iordache a desfășurat o activitate publicistică și de cercetare consistentă, publicând studii în volume colective și în reviste de specialitate din țară și din străinătate.
Printre lucrările sale se numără:
„Despre joc. Probleme ale mimesisului în arta jocului” (1980);
„Viața actriței Eliza Petrăchescu” (1981);
„Arta teatrului”, realizată împreună cu George Banu (2004).
S-a remarcat și prin dramatizările unor opere literare importante, adaptând pentru scenă texte precum:
„Maestrul și Margareta”, după Mihail Bulgakov;
„Evreul Süss”, după Lion Feuchtwanger;
„Patul lui Procust”, după Camil Petrescu;
„Clipa”, după Dinu Săraru;
„Lolita”, după Vladimir Nabokov;
„Oblomov”, după I.A. Goncearov;
„Adunarea păsărilor”, după Farid ud-Din Attar.
A fost vicepreședinte al Filialei române a Uniunii Internaționale a Marionetiștilor (UNIMA) și membră a Secției române a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru.
Doamna Michaela Tonitza Iordache nu a fost doar soția unui mare actor, ci o personalitate culturală de sine stătătoare. Prin activitatea sa didactică, prin cercetările și scrierile sale și prin contribuția adusă teatrului pentru copii, a lăsat o moștenire importantă culturii române. Și-a susținut jumătatea, și-a iubit studenții și teatrul cu acribia celui născut și nu făcut să clădească și să se sacrifice pentru bucuria celorlalți.
Pentru cei care au cunoscut-o, pentru cei care acum află despre ea sau pentru cei care au găsit rostul în viața aceasta prin a face o reverență culturii, acest omagiu adus unei doamne care și-a dedicat viața teatrului, educației și formării celor care vor să ducă mai departe această artă, dar și celor care își asumă să iubească și să jertfească liniștea lor pe soclul unui crez, al unei idei, al unei iubiri-Teatrul, un simplu mulțumesc.
Mulțumesc, doamna profesor, Michaela Tonitza-Iordache!
Urmărește-ne și pe Google News
