Medicii de familie din Caraș-Severin, descurajați de cheltuielile tot mai mari și veniturile insuficiente
Deschiderea unui cabinet de medicină de familie în Caraș-Severin devine tot mai puțin atractivă pentru tinerii medici. Numărul redus de pacienți, cheltuielile tot mai mari și veniturile care au rămas la același nivel pun presiune pe activitatea cabinetelor, în special în mediul rural. Președintele Colegiului Medicilor Caraș-Severin, Daniel Popovici, atrage atenția că un cabinet cu mai puțin de 1.000 de pacienți înscriși pe listă întâmpină dificultăți serioase în acoperirea cheltuielilor lunare. Pentru ca activitatea să fie sustenabilă, ar fi necesari între 1.500 și 1.800 de pacienți.
Articol editat de Daiana Rosca, 31 octombrie 2026, 20:45
Cheltuielile cresc, dar veniturile cabinetelor de medicină de familie stagnează
Medicii de familie din Caraș-Severin se confruntă cu dificultăți financiare tot mai mari. Costurile pentru funcționarea unui cabinet au crescut, de la cheltuielile cu personalul și obligațiile fiscale până la utilități, carburanți și servicii de telefonie. În schimb, veniturile nu au ținut pasul cu aceste majorări.
Daniel Popovici, președintele Colegiului Medicilor Caraș-Severin, explică faptul că situația devine deosebit de dificilă pentru medicii care au pe listă mai puțin de 1.000 de asigurați.
„Cheltuielile au crescut, veniturile au rămas aceleași. Este o problemă financiară pentru un cabinet care are sub 1.000 de înscriși pe listă”, atrage atenția medicul. Acesta subliniază că un cabinet presupune numeroase obligații financiare, indiferent de numărul pacienților care îi trec pragul.
„Sunt obligațiile la nivel de stat, ANAF, salarizare și toate celelalte cheltuieli pe care le simțim cu toții, de la telefonia mobilă, la carburant, la electricitate, gaze”, explică Daniel Popovici.
De câți pacienți are nevoie un medic de familie pentru un cabinet sustenabil?
Potrivit președintelui Colegiului Medicilor Caraș-Severin, un medic de familie ar avea nevoie de aproximativ 1.500–1.800 de pacienți înscriși pe listă pentru a putea susține activitatea cabinetului fără presiunea permanentă a cheltuielilor.
În schimb, pentru cabinetele care au mai puțin de 1.000 de asigurați, situația financiară este mult mai complicată.
„Este pentru un cabinet cu sub 1.000 de asigurați pe listă greu de trecut luna și anul. Oportun pentru un cabinet de medicină de familie este un optim de 1.500–1.800 de pacienţi, ca să nu duci lipsă de bani și, automat, să nu fii nemulțumit de situația în care te afli”, precizează Daniel Popovici.
Problema este cu atât mai importantă în localitățile rurale, unde numărul populației este mai mic, iar listele de pacienți sunt adesea insuficiente pentru a asigura veniturile necesare funcționării unui cabinet.
Sporul de rural nu mai compensează cheltuielile
Deși medicii care lucrează în mediul rural beneficiază de un spor destinat activității în aceste zone, reprezentantul Colegiului Medicilor spune că valoarea acestuia s-a diminuat substanțial, iar sprijinul financiar nu mai reușește să compenseze dificultățile cu care se confruntă cabinetele.
„Sunt cabinete cu mai puțin de 1.000 de pacienți, multe în rural, unde există și acel spor de rural, dar care s-a diminuat substanțial și colegii funcționează așa cum pot”, afirmă Daniel Popovici.
În aceste condiții, menținerea cabinetelor devine o provocare, iar perspectiva deschiderii unor noi unități medicale nu este încurajatoare pentru tinerii specialiști.
Subfinanțarea medicinei de familie, o problemă semnalată încă din 2024
Dificultățile financiare ale cabinetelor nu reprezintă o problemă apărută recent. Colegiul Medicilor Caraș-Severin a atras atenția încă din 2024 asupra subfinanțării medicinei de familie și asupra riscului ca majorarea cheltuielilor, în paralel cu diminuarea veniturilor, să ducă la închiderea unor cabinete.
Consecințele pot fi resimțite în special în mediul rural, unde accesul la servicii medicale este deja dificil în anumite localități. Dispariția unui cabinet poate însemna distanțe mai mari pentru pacienți și acces mai complicat la consultații și servicii medicale de bază.
Pe lângă deficitul de medici și apropierea pensionării unor specialiști, lipsa unor condiții financiare atractive riscă să accentueze problemele sistemului medical din județ.
Situația economică a cabinetelor reprezintă unul dintre factorii care influențează decizia tinerilor medici de a-și începe activitatea în județ. În lipsa unor venituri care să acopere cheltuielile și să permită dezvoltarea cabinetelor, mediul rural riscă să devină tot mai puțin atractiv pentru noile generații de specialiști.
Avertismentele Colegiului Medicilor readuc în atenție necesitatea unor măsuri care să asigure sustenabilitatea cabinetelor și continuitatea serviciilor medicale, astfel încât locuitorii din Caraș-Severin să poată beneficia în continuare de asistență medicală primară aproape de casă.
Urmărește-ne și pe Google News
Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro