Fotbal, Liga a II-a: Poli Timişoara a urcat pe primul loc!
Politehnica Timișoara a învins cu 1-0 formația FC Bacău, într-un joc din cea de-a 11-a etapă a Ligii a doua de fotbal. Alb-violeții au urcat pe primul loc al clasamentului, întrucât fostul lider, CSM Slatina, a pierdut pe terenul Cetății Suceava.
Articol editat de Vali Hora, 24 octombrie 2026, 20:29
Pe arena Electrica din Timișoara, gazdele s-au impus cu 1-0, grație golului reușit de Ştefanovici în minutul 11. Ulterior, Poli a cedat treptat inițiativa, iar jocul a fost unul echilibrat, cu o mare ocazie băcăuană pe final. În minutul 85, mingea trimisă cu capul de Juric a lovit transversala porții timișorene. S-a terminat 1-0 pentru alb-violeți, care obțin cea de-a 11-a victorie a sezonului. Trei puncte mari, a apreciat după meci antrenorul polist Dan Alexa.
„Am întâlnit un adversar foarte combativ. O echipă care e foarte omogenă, o echipă în care marele plus îl reprezintă jucătorii tineri, excepționali. Așa se lucrează la Bacău, se pune baza unei academii. Din ce am înțeles, au fost și campioni acum un sezon sau două la juniori.
Am avut o primă repriză bună, la discreție. N-am avut probleme decât la o situație cu capul al lui Pavel. Am pus probleme, am fost echipa care a controlat meciul.
În repriza a doua s-au văzut, de fapt, cele patru absențe pe care le-am avut. Am avut patru jucători titulari care n-au jucat astăzi, Huszti, Toma, Popescu și Doană. S-a văzut lucrul ăsta, n-am mai ținut de minge, am avut mari probleme în a construi și am permis Bacăului să aducă centrări în careul nostru.
Au avut o situație foarte mare, unde am avut șansă, dar, una peste alta, sunt trei puncte mari, imense.”
Cu această victorie, alb-violeții au trecut pe primul loc al clasamentului – întrucât fostul lider, CSM Slatina, a pierdut la Suceava. Cetatea s-a impus cu scorul de 2-0.
Poli are acum 27 de puncte, cu două mai mult decât Slatina. În aceeași rundă, timișenii de la CSC Dumbrăvița au pierdut cu 1-2 pe terenul Gloriei Bistrița. Dumbrăvița e pe ultimul loc al clasamentului, cu doar 3 puncte.
foto: facebook Politehnica Timişoara