Dronă intrată în spațiul aerian al României, în Tulcea. MApN trimite o echipă pentru cercetări
O dronă a intrat în spațiul aerian al României prin zona Ceatalchioi, județul Tulcea. Două aeronave F-16 au monitorizat situația, iar MApN trimite luni o echipă pentru cercetări.
Articol editat de Adam Valentina, 28 septembrie 2026, 07:56
O dronă a intrat duminică seara în spațiul aerian al României, în zona județului Tulcea. Ministerul Apărării Naționale anunță că o echipă specializată se va deplasa luni dimineață în zonă pentru cercetări.
Potrivit MApN, sistemul de supraveghere radar a detectat, în seara de duminică, o țintă aeriană care evolua la nord de Chilia Veche, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România.
Pentru monitorizarea situației, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea. La ora 20:35 a fost transmis un mesaj RO-ALERT.
Conform datelor radar, ținta aeriană a intrat în spațiul aerian al României prin zona Ceatalchioi și a evoluat de-a lungul graniței.
După aproximativ 10 minute, semnalul dronei a dispărut de pe radare în proximitatea localității Somova.
Alerta aeriană a încetat la ora 22:05.
Ministerul Apărării Naționale precizează că o echipă specializată se va deplasa luni dimineață în județul Tulcea pentru cercetarea zonei.