Naţionala de fotbal a României, gata de start în Liga Naţiunilor. Tricolorii debutează în deplasare contra Suediei
Prima reprezentativă de fotbal a României se pregăteşte pentru cele patru meciuri din debutul noului sezon al Ligii Naţiunilor. Cel dintâi examen va fi în deplasare. Vineri, de la ora 21.45, tricolorii înfruntă la Stockholm selecţionata Suediei.
Articol editat de Vali Hora, 22 septembrie 2026, 14:14
Va fi şi primul meci oficial din cel de-al doilea mandat al selecţionerului Gheorghe Hagi. E o legendă a fotbalului, spune portarul Ionuţ Radu (Celta Vigo), care e convins că echipa va da totul pentru un start reuşit în prima campanie internaţională cu Hagi pe bancă.
“Vă dați seama, pentru noi, ca jucători, este o onoare enormă să ne antreneze o legendă a României. Îl urmărim în tot ceea ce ne cere și sperăm să putem să îl satisfacem din punct de vedere fotbalistic.
E o plăcere și onoare pentru mine să vin la echipa națională. Responsabilitatea este a grupului. Trebuie să aducem o bucurie țării, o bucurie suporterilor, începând chiar de la meciul cu Suedia. Trebuie să avem încredere noi, pentru că echipa noastră are foarte multă calitate. Cea mai importantă este unitatea grupului, pentru că ne cunoaștem toți și de foarte mult timp, unii dintre noi. Ne-am propus să luăm fiecare meci în parte, să-l pregătim cât de bine putem. Vă dați seama, încercăm să dăm ce avem mai bun încă de la primul meci. La fiecare final de joc vom trage concluziile, dar sunt convins că vom da totul.”
Lotul Suediei, mult mai bine cotat decât cel tricolor
Pe hârtie, naţionala suedeză antrenată de englezul Graham Potter e mult mai valoroasă decât cea pregătită de Gheorghe Hagi. Potrivit transfermarkt, lotul României e cotat la 126 de milioane de euro, în timp ce al Suediei are o valoare estimată la circa 414 milioane. Cei mai valoroşi jucători ai sudezilor sunt atacanţii Alexander Isak (Liverpool) şi Viktor Gyokeres (Arsenal). România nu are nume mari în lot, dar Hagi mizează pe un joc organizat, bazat pe grup, nu pe individualităţi. După examenul din Suedia, Naţionala noastră va mai disputa la intervale scurte alte meciuri oficiale. Luni, tricolorii vor întâlni Bosnia-Hertegovina, pe Arena Natională, într-un meci cu porţile închise. Pe 2 octombrie, elevii lui Hagi vor juca în Polonia, iar în data de 5 octombrie este programat returul de acasă cu Suedia.
Lotul României pentru debutul în Liga Naţiunilor:
PORTARI
Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 2/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 1/0), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 3/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 30/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 46/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 10/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 2/0), Lisav EISSAT (Bristol City, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei BORZA (Çorum | Turcia, 2/0), Raul OPRUȚ (Dinamo, 5/0);
MIJLOCAȘI
Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 8/0), Marius MARIN (Al Nasr | EAU, 35/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 75/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 87/15), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 39/4), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 8/0), David MATEI (Universitatea Craiova, 2/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 2/0);
ATACANȚI
Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 45/11), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 28/0), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 18/1), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 54/8), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 36/5), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 28/5), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA, 6/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 9/2)
foto: facebook Echipa națională de fotbal a României