ANI: 53 de aleși locali și funcționari riscă să își piardă mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a noii legi a integrității
Agenția Națională de Integritate anunță că a identificat 53 de persoane aflate în situații de incompatibilitate, conflicte de interese sau averi nejustificate, care încă ocupă funcții ori demnități publice. Noile prevederi legale ar putea duce la încetarea de drept a mandatelor sau funcțiilor acestora.
Articol editat de Cristina Corocan, 31 august 2026, 15:54
Zece primari, printre persoanele vizate
Potrivit ANI, lista persoanelor pentru care au fost constatate definitiv astfel de situații cuprinde 10 primari, dintre care un primar de municipiu, patru primari de orașe și cinci primari de comune.
În aceeași situație se află 17 consilieri locali și județeni, dar și nouă viceprimari, administratori publici și secretari generali ai unităților administrativ-teritoriale.
De asemenea, sunt vizați 13 funcționari publici, funcționari publici cu statut special și persoane cu funcții de conducere, precum și alte șase persoane care ocupă diferite funcții publice.
ANI a început procedurile
Agenția Națională de Integritate precizează că a demarat procedurile pentru aplicarea efectivă a noilor prevederi legale în cazul persoanelor pentru care situațiile de incompatibilitate, conflict de interese sau avere nejustificată au fost constatate definitiv.
ANI arată că noile norme tranzitorii prevăd că, în cazul persoanelor pentru care nu s-a împlinit termenul de trei ani aferent interdicției, „le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Ce înseamnă „încetarea de drept”
Agenția explică faptul că „încetarea de drept” înseamnă, în termeni simpli, că persoana vizată nu mai poate continua să exercite mandatul, funcția sau demnitatea publică aflată sub incidența interdicției.
Totodată, autoritatea sau instituția competentă este obligată să pună în aplicare prevederile legii.
Noile prevederi sunt asociate public cu „Amendamentul Fritz”, iar aplicarea lor ar putea produce schimbări în administrația publică locală, în condițiile în care zeci de aleși și funcționari se află în situația descrisă de ANI.
sursa foto: Agerpres