Ascultă Radio România Reșița Live

Transporturile rutiere şi feroviare de mărfuri, în vizorul poliţiştilor

Secţia Regională de Poliţie Transporturi Timişoara a desfăşurat o amplă acţiune de control în trafic, cu efective mărite din cadrul structurilor de poliție transporturi din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Verificările au avut loc în perioada 18-21 august, sub coordonarea Biroului de Investigare a Fraudelor.

Transporturile rutiere şi feroviare de mărfuri, în vizorul poliţiştilor

Articol editat de Vali Hora, 22 august 2026, 15:47

Acțiunea a avut ca obiect verificarea legalității transporturilor rutiere și feroviare de mărfuri, atât în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, cât și în stațiile și triajele în care staționează trenurile de marfă aparținând operatorilor publici sau privați de transport feroviar.

La activitățile desfășurate în cele patru județe au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție transporturi, precum și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control, respectiv inspectori antifraudă, inspectori ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, inspectori ai Gărzii Forestiere și specialiști ai Autorității de Siguranță Feroviară Română.

În urma verificărilor efectuate în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, polițiștii au legitimat și verificat în bazele de date peste 620 de persoane și au controlat peste 490 de autovehicule, dintre care 244 destinate transportului de mărfuri. Au fost verificate şi 17 trenuri de marfă, în stații și triaje.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 114 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 147.000 de lei, fiind reținute 7 certificate de înmatriculare și 3 permise de conducere, precum și un set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare. Totodată, în urma verificărilor privind transportul de material lemnos, a fost dispusă confiscarea fizică și valorică a 13,3 metri cubi de material lemnos.

Acțiunile de acest tip urmăresc prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul transporturilor de mărfuri, precum și verificarea respectării legislației privind transportul rutier și feroviar, protecția mediului și transportul materialului lemnos.

Urmărește-ne și pe Google News

Wizz Air mută temporar zborurile de la Timișoara la Arad
Actualitate duminică, 18 octombrie 2026, 05:00

Wizz Air mută temporar zborurile de la Timișoara la Arad

Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara va suspenda temporar zborurile în perioada 2–22 noiembrie 2026, pentru lucrări de...

Wizz Air mută temporar zborurile de la Timișoara la Arad
Primăria Carașova primește cereri pentru ajutorul de încălzire în sezonul rece 2026–2027. Termenul-limită este 20 noiembrie
Actualitate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 22:15

Primăria Carașova primește cereri pentru ajutorul de încălzire în sezonul rece 2026–2027. Termenul-limită este 20 noiembrie

Primăria Carașova anunță că, începând cu 20 octombrie 2026, persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale pot depune...

Primăria Carașova primește cereri pentru ajutorul de încălzire în sezonul rece 2026–2027. Termenul-limită este 20 noiembrie
Cărăşenii sunt invitați la un nou curs gratuit de prim ajutor organizat de SMURD
Actualitate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 14:07

Cărăşenii sunt invitați la un nou curs gratuit de prim ajutor organizat de SMURD

SMURD Caraș-Severin organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, un nou curs gratuit de prim ajutor, destinat tuturor celor care vor să învețe cum...

Cărăşenii sunt invitați la un nou curs gratuit de prim ajutor organizat de SMURD
Faleza Mureșului din Arad, în plin proces de modernizare. Investiția depășește 75 de milioane de lei
Actualitate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 13:15

Faleza Mureșului din Arad, în plin proces de modernizare. Investiția depășește 75 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a falezei Mureșului din Arad, pe tronsonul cuprins între Parcul Europa și Podul Decebal, avansează conform calendarului...

Faleza Mureșului din Arad, în plin proces de modernizare. Investiția depășește 75 de milioane de lei
Actualitate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 08:20

Incendiul din Domogled – Valea Cernei, aproape de lichidare. Doar șase focare mai sunt active. DN67D rămâne închis

Incendiul din Parcul Național Domogled – Valea Cernei este aproape de lichidare. În urma recunoașterii aeriene efectuate vineri, 16 octombrie...

Incendiul din Domogled – Valea Cernei, aproape de lichidare. Doar șase focare mai sunt active. DN67D rămâne închis
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 18:15

Primăria Timișoara vrea să cumpere cele patru clădiri din Piața Aurora. Pe terenul de peste 14.000 mp ar putea fi amenajată o parcare

Primăria Municipiului Timișoara intenționează să cumpere cele patru clădiri din Piața Aurora, din cartierul Dâmbovița, pentru a putea...

Primăria Timișoara vrea să cumpere cele patru clădiri din Piața Aurora. Pe terenul de peste 14.000 mp ar putea fi amenajată o parcare
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 16:15

Prevenirea traficului de persoane și a violenței în școli, priorități în Caraș-Severin. Proiectul „Puternic fără violență, liber fără dependență!” continuă

Prevenirea traficului de persoane și creșterea siguranței elevilor se află printre prioritățile autorităților din Caraș-Severin. Instituția...

Prevenirea traficului de persoane și a violenței în școli, priorități în Caraș-Severin. Proiectul „Puternic fără violență, liber fără dependență!” continuă
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 15:53

Urmărire în trafic la Caransebeș. Un adolescent de 17 ani, fără permis, a fost oprit de polițiști pe DN 58, după mai multe somații

Un adolescent de 17 ani, care nu deține permis de conducere, a fost urmărit de polițiști pe DN 58, în direcția localității Păltiniș, după...

Urmărire în trafic la Caransebeș. Un adolescent de 17 ani, fără permis, a fost oprit de polițiști pe DN 58, după mai multe somații