BRAȘOV: doi morți și doi răniți grav după ce o mașină a lovit un grup de pietoni
Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite grav în urma unui accident rutier produs marți seară, 11 august 2026 pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov. Un autoturism a lovit un grup de pietoni care se aflau pe trotuar. Una dintre victime a decedat în timpul manevrelor de resuscitare.
Articol editat de Oana Nicolae, 12 august 2026, 07:07
Accident grav pe strada Mureșenilor din Brașov
Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 21:00, pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov. Din primele informații transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), un autoturism a lovit trei pietoni aflați pe trotuar.
În urma impactului au rezultat patru victime, potrivit autorităților.
„În jurul orei 21:00, am fost anunțați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov. Din primele informații, un autoturism a lovit trei pietoni care se aflau pe trotuar. În urma evenimentului au rezultat patru victime. Din păcate, una dintre acestea a fost declarată decedată”, au transmis reprezentanții ISU.
A doua victimă a murit în timpul resuscitării
Ulterior, una dintre persoanele lovite de autoturism a intrat în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă victima nu a răspuns intervenției.
„Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical și a manevrelor de resuscitare efectuate, cea de-a doua victimă, aflată în stare de inconștiență, nu a răspuns manevrelor, fiind declarată decedată”, au transmis reprezentanții ISU.
Astfel, bilanțul accidentului de pe strada Mureșenilor a ajuns la doi morți și doi răniți grav.
Două persoane rănite grav au fost preluate de echipajele medicale
O a treia victimă era inconștientă și a fost intubată la fața locului. Cea de-a patra persoană rănită era conștientă și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
La locul accidentului au intervenit trei echipaje SMURD, un echipaj de descarcerare, un echipaj cu apă și spumă și două ambulanțe.
Sursă: Radio România; foto: Radio România Braşov
Urmărește-ne și pe Google News