Incendiu de vegetație la Măru, în Caraș-Severin. Aproximativ 15 hectare au fost afectate
Un incendiu de vegetație a izbucnit în zona localității Măru, din județul Caraș-Severin. Pompierii militari, lucrătorii silvici și voluntarii intervin pentru localizarea și stingerea focului. Potrivit primelor estimări, a fost afectată o suprafață de aproximativ 15 hectare.
Articol editat de Valentina Adam, 9 august 2026, 14:24
La fața locului acționează zece militari din cadrul Secției de Pompieri Caransebeș, șase lucrători silvici și zece voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Zăvoi.
O autospecială de stingere a fost amplasată strategic la marginea satului Măru, pentru realizarea unei linii de protecție și prevenirea propagării flăcărilor către gospodării.
Intervenția se desfășoară într-un ritm susținut, iar principala prioritate a echipelor este protejarea comunității locale, limitarea extinderii incendiului și reducerea pagubelor materiale și de mediu.
Misiunea este în desfășurare.
Foto: ISU Semenic
Urmărește-ne și pe Google News