Ascultă Radio România Reșița Live

Navă comercială avariată în Marea Neagră, în apropierea coastelor României. DSU: Posibil impact cu o dronă maritimă sau o mină

O navă comercială care transporta cărbuni către Ucraina a fost avariată în noaptea de joi spre vineri în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 22 de mile marine (circa 40 de kilometri) sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe. Potrivit autorităților, incidentul nu s-a soldat cu victime, iar echipajul este în siguranță.

Navă comercială avariată în Marea Neagră, în apropierea coastelor României. DSU: Posibil impact cu o dronă maritimă sau o mină

Articol editat de Casandra Silitra, 24 iulie 2026, 07:57

Nava Christiana B, sub pavilion Liberia, efectua o cursă din Norfolk (Statele Unite ale Americii) către Ucraina, în momentul producerii avariei.

DSU: Avaria ar putea fi provocată de o dronă maritimă sau de o mină

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat că apelul de urgență a fost recepționat prin canalul maritim internațional, după ce comandantul navei a semnalat o avarie și a solicitat sprijin, existând inițial posibilitatea evacuării echipajului.

Conform evaluărilor preliminare, avaria produsă la magazia numărul 6 a navei ar fi fost provocată fie de impactul cu o dronă maritimă, fie de explozia unei mine marine.

Ulterior, comandantul a informat autoritățile că nu există membri ai echipajului răniți și că evacuarea nu mai este necesară.

Nave de salvare și un elicopter au intervenit în zonă

Imediat după primirea apelului, Centrul Maritim de Coordonare și Salvare a activat procedurile specifice de intervenție.

În zona incidentului au fost trimise navele SAR APOLLO și SAR ARTEMIS ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), iar un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a efectuat o misiune de cercetare aeriană pentru evaluarea situației.

În urma verificărilor, autoritățile au confirmat că nava își poate continua deplasarea către țărm, unde vor fi realizate expertize tehnice și lucrările necesare pentru remedierea avariilor.

Al doilea incident în Marea Neagră în doar câteva zile

Este al doilea incident de acest tip produs în apropierea coastelor României în ultimele zile.

În urmă cu trei zile, un petrolier încărcat cu GPL a fost atacat și a explodat la aproximativ 30 de kilometri de Sfântu Gheorghe, în afara apelor teritoriale românești, în timp ce se deplasa către Ucraina.

Președintele Nicușor Dan declara atunci că, potrivit informațiilor disponibile, nava ar fi fost cel mai probabil ținta unui atac atribuit Rusiei.

Autoritățile monitorizează situația din Marea Neagră

Incidentul are loc într-un context de securitate tot mai tensionat în regiunea Mării Negre, unde traficul comercial este afectat de riscurile generate de conflictul din Ucraina și de prezența minelor marine sau a dronelor navale.

Autoritățile române continuă monitorizarea situației și colaborează cu instituțiile competente pentru asigurarea siguranței navigației în zona maritimă aflată sub responsabilitatea României.

Urmărește-ne și pe Google News

ANM: Ploi abundente, ninsori și viscol la munte, până luni, 2 noiembrie 2026
Naţional sâmbătă, 31 octombrie 2026, 16:43

ANM: Ploi abundente, ninsori și viscol la munte, până luni, 2 noiembrie 2026

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rea, valabilă în întreaga țară până luni, 2 noiembrie, ora 10:00....

ANM: Ploi abundente, ninsori și viscol la munte, până luni, 2 noiembrie 2026
Prima rectificare bugetară din 2026
Naţional vineri, 30 octombrie 2026, 18:44

Prima rectificare bugetară din 2026

Guvernul a aprobat vineri, 30 octombrie 2026 prima rectificare bugetară din acest an, prin care sunt redistribuite fonduri pentru sănătate,...

Prima rectificare bugetară din 2026
DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
Naţional vineri, 30 octombrie 2026, 09:33

DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)

La 30 octombrie 2026 se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv în urma căreia au murit 65 de oameni. Un incendiu a izbucnit în seara...

DOCUMENTAR: 11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv (30 octombrie)
Prima rectificare bugetară din 2026: bani în plus pentru sănătate, pensii și administrațiile locale. Deficitul rămâne la 6,2% din PIB
Naţional vineri, 30 octombrie 2026, 07:48

Prima rectificare bugetară din 2026: bani în plus pentru sănătate, pensii și administrațiile locale. Deficitul rămâne la 6,2% din PIB

Ministerul Finanțelor a publicat joi, 29 octombrie, proiectul primei rectificări bugetare din 2026. Documentul prevede fonduri suplimentare pentru...

Prima rectificare bugetară din 2026: bani în plus pentru sănătate, pensii și administrațiile locale. Deficitul rămâne la 6,2% din PIB
Naţional joi, 29 octombrie 2026, 07:23

Starea de alertă la Centrala Nucleară Cernavodă, prelungită cu 30 de zile. Debitul Dunării rămâne la niveluri foarte scăzute

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă privind funcționarea Centralei...

Starea de alertă la Centrala Nucleară Cernavodă, prelungită cu 30 de zile. Debitul Dunării rămâne la niveluri foarte scăzute
Naţional miercuri, 28 octombrie 2026, 21:13

Cât câștigă judecătorii din România?

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat date privind indemnizațiile judecătorilor din România, în contextul dezbaterilor generate de...

Cât câștigă judecătorii din România?
Naţional miercuri, 28 octombrie 2026, 21:01

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile

Curtea de Apel București a decis miercuri, 28 octombrie 2026, prelungirea cu 30 de zile a arestării preventive pentru Călin Georgescu și omul de...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile
Naţional miercuri, 28 octombrie 2026, 11:33

Scandalul de abuzuri sexuale de la Facultatea de Drept din Iași: Tudorel Toader și alte două cadre universitare nu vor mai preda

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a anunțat măsuri după arestarea preventivă a lectorului universitar Ionuț-Alexandru...

Scandalul de abuzuri sexuale de la Facultatea de Drept din Iași: Tudorel Toader și alte două cadre universitare nu vor mai preda