Reșițeanul Viorel Paulyuk, campion în viață și pe tatami: “Un învingător e un pierzător care n-a renunțat”
În sport, ca și în viață, călătoria e mai importantă decât destinația, iar fiecare împlinire este un succes… de etapă. E concluzia la care a ajuns reșițeanul Viorel Paulyuk, după peste trei decenii petrecute pe tatami, în sala de antrenament și la marile competiții de karate de pe bătrânul continent.
Articol editat de Vali Hora, 31 mai 2026, 13:11
Veteranul Viorel Paulyuk a luat primul contact cu karate-ul în 1991, la clubul Bushido, avându-i ca îndrumători pe Nelu Botez și Viorel Dima. În 1996 a obținut centura neagră, iar în 2000 a preluat conducerea clubului reșițean. Timp de trei ani a fost sportiv și antrenor, iar ambiția și talentul i-au adus o mulțime de medalii, atât în țară, cât și pe plan international.
2003 a fost anul în care a decis să plece din țară, în speranța unui viitor mai bun. Prima destinație a fost Italia, unde a petrecut aproape un deceniu. Alături de Viorel Dima, a înființat aici un nou club, care se numea tot… Bushido. Au fost anii în care a înțeles că munca și talentul ajung să fie respectate oriunde în lume.
“Am colaborat și în Italia cu Viorel Dima. În 2006, noi doi am înființat și acolo clubul Karate Bushido. Ne-am descurcat foarte bine, atât eu, cât și elevii pe care i-am antrenat. Între altele, am devenit campion national în Italia în 2012. Dar cea mai valoroasă performanță, de care sunt foarte mândru, am obținut-o în 2009, la Campionatul Mondial WUK găzduit atunci de Italia. Am câștigat aurul cu echipa României. Am avut șase meciuri până în finală, care a fost foarte, foarte grea. Am luptat chiar cu italienii, la ei acasă. Au fost înghionteli și tensiuni, dar la final am urcat pe prima treaptă a podiumului. După cucerirea acelei medalii, italienii ne-au văzut cu alți ochi – și am colaborat foarte bine ulterior. În anul 2012 chiar i-am adus pe colegii italieni într-un stagiu de pregătire, aici, la Reșița.”
Aventura germană: greu, dar frumos
După aventura italiană, Viorel Paulyuk a început o nouă etapă a vieții în Germania, în apropiere de Stuttgart. N-a renunțat nici aici la viața sportivă – dar cea mai mare bucurie a venit în plan familial, odată cu nașterea fiicei sale, Victoria, care a prins și ea drag de artele marțiale. Viorel și Victoria – care are deja 11 ani – sunt legitimați în prezent la clubul de kumite MTV 1846 Ludwigsburg.
“La 35 de ani se termină senioratul, iar sportivii care doresc își pot continua cariera activă în turneele master. În 2021, după o perioadă de pauză competițională, am revenit la Campionatul Național din Germania. La secțiunea master în care m-am încadrat au fost 16 sportivi. Am ajuns până în semifinale, dar am pierdut medalia de bronz. Mi-am dat seama că este greu, iar vârsta începe să își spună cuvântul. Acum îmi direcționez energia și timpul către antrenamentele fiicei mele. Mă bucur că mi-a călcat pe urme. La clubul la care activăm, antrenorul Victoriei ne-a devenit prieten. Are și el o fiică de 11 ani, iar între cele două fete este o mare concurență pe tatami. Victoria se antrenează două zile cu tehnicianul de la club, și două zile cu cu mine.
Performanța vine cu talent, muncă, dar și multă disciplină. Iar disciplina începe cu somnul și cu ceea ce pui în farfurie. Contează mult și organizarea programului, unde la mine e destul de dificil. La aceste capitole, eu am făcut un pas în spate. Am lăsat-o pe soția mea, pe Mihaela – care e și ea o persoană sportivă – să se ocupe de aceste lucruri. Ea ne-a disciplinat, ca să spun așa, pe amândoi. Ceea ce am realizat, eu și Victoria, în plan sportiv, i se datorează în mare măsură soției mele. Îi suntem recunoscători.”
Colaborare fructuoasă cu prietenii de la Asahi Dojo
Deși trăiește în străinătate de peste două decenii, Viorel Paulyuk nu și-a uitat prietenii și colegii de acasă. Unul dintre ei este Gabriel Dobromirescu, actualul președinte și antrenor al clubului Asahi Dojo din Reșița. Cei doi au rămas în legătură – iar de circa trei ani, “nemții” Viorel și Victoria au o strânsă colaborare cu colegii de la Asahi. Anul acesta, cei doi au și reprezentat cu succes gruparea reșițeană la două competiții majore desfășurate în România: Campionatul Național de Fudokan, organizat de clubul Asahi la Reșița, și Campionatul European găzduit de municipiul Sfântu Gheorghe. La ambele competiții, Victoria și Viorel au urcat pe prima treaptă a podiumului – tatăl, la masters, iar fiica, la grupa de vârstă 11 ani.
Viorel Paulyuk are acum 49 de ani. Veteranul reșițean spune că Europeanul de la Sfântu Gheorghe a fost ultima competiție oficială din cariera sa.
„Victoria e planul meu de viitor”
“Planul meu de viitor este fiica mea, Victoria. Eu anunț că a fost ultima mea competiție. Am mai spus acest lucru în trecut… și am revenit, pentru că m-a convins fiica mea. Dar acum trebuie să dovedesc alte lucruri. Victoria este viitorul, și mă voi dedica pregătirii ei.”
Prezenți în emisiunea Arena Sportivă a postului Radio Reșița, Victoria și Viorel Paulyuk au vorbit despre familie, despre relația părinte-copil și despre pasiunea comună pentru artele marțiale. La finalul dialogului din studio, tânăra sportivă a dat și definiția succesului, în sport și în viață, așa cum o știe de la tatăl ei: “Un învingător e un pierzător care nu a renunțat”. Mult success, Victoria și Viorel!
