Ascultă Radio România Reșița Live

Aradul găzduiește Gala „Nadia 10” – 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii mondiale

Aradul va găzdui marți, 19 mai 2026, Gala „Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră”. Eveniment dedicat aniversării a 50 de ani de la momentul istoric în care Nadia Comăneci a obținut prima notă perfectă din istoria gimnasticii mondiale, la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976. Festivitatea va avea loc de la ora 18:00, în Sala Polivalentă din Arad. Intrarea este liberă.

Aradul găzduiește Gala „Nadia 10” – 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii mondiale

Articol editat de Adam Valentina, 18 mai 2026, 15:06

După succesul de la Deva, Gala „Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră” ajunge la Arad. Evenimentul este organizat în cadrul unui turneu național aniversar. Acesta include orașele Deva, Arad, Constanța, Ploiești, Oradea, Galați, Lugoj, București, Craiova și Onești.

Alegerea municipiului Arad drept oraș gazdă reconfirmă tradiția și contribuția orașului la dezvoltarea gimnasticii românești.

Călin Bibarț: Este o onoare pentru Arad să fie unul dintre cele 10 orașe selectate

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a transmis că organizarea Galei „Nadia 10” reprezintă un moment important pentru oraș și pentru comunitatea sportivă locală.

„Este o onoare pentru Arad să fie unul dintre cele 10 orașe din România selectate pentru găzduirea evenimentului Gala «Nadia 10». Faptul că am fost aleși în urma unei competiții cu alte orașe importante, precum Timișoara, confirmă implicarea și deschiderea administrației locale pentru proiecte culturale și sportive de anvergură, realizate în parteneriat cu Federația Română de Gimnastică. Ne bucurăm că Aradul poate fi parte din acest demers național. Unul care promovează excelența în sport și oferă tinerelor generații modele de urmat. Vă invităm să luați parte la acest eveniment special, care transmite mai departe pasiunea pentru gimnastică și valorile performanței”.

Momente artistice, demonstrații sportive și invitați de marcă

Programul Galei „Nadia 10” de la Arad va include momente artistice și demonstrații susținute de sportivele cluburilor CSM Arad, ACS Gym Team Arad și CSS Gloria.

Publicul va putea urmări și recitaluri și reprezentații oferite de DOOM Dance Team, DOMA Art Style, trupa pop-rock Euphoria și interpreta Anastasia Solomie.

La festivitate vor fi prezente personalități importante ale gimnasticii românești: olimpica arădeancă Emilia Eberle, Gina Gogean, Simona Amânar, Marius Urzică și Ioan Suciu.

„Programul serii va include momente artistice și demonstrații susținute de sportivele cluburilor CSM Arad, ACS Gym Team Arad și CSS Gloria. Vor avea loc și recitaluri, și reprezentații oferite de DOOM Dance Team, DOMA Art Style, trupa pop-rock Euphoria și interpreta Anastasia Solomie. În cadrul festivității vor fi prezente personalități marcante ale gimnasticii românești. Printre ele olimpica arădeancă Emilia Eberle, Gina Gogean, Simona Amânar, Marius Urzică și Ioan Suciu”, a detaliat Elza Fărcuța.

Gala „Nadia 10” deschide Campionatul Național de Gimnastică Artistică Masculină pentru Juniori

Evenimentul de la Arad va marca și deschiderea oficială a Campionatului Național de Gimnastică Artistică Masculină pentru Juniori. Competiție care se va desfășura în perioada 20–21 mai 2026, la Sala Polivalentă din Arad.

Manifestările sportive vor continua cu Cupa Aerogym. Un concurs de gimnastică aerobică la care vor participa peste 400 de copii și tineri din întreaga țară, inclusiv sportivi ai loturilor naționale de juniori și seniori.

Intrare liberă la Gala „Nadia 10” din Arad

Intrarea la Gala „Nadia 10” este liberă. Arădenii sunt invitați să participe la această seară specială, dedicată excelenței gimnasticii românești și performanței istorice a Nadiei Comăneci.

Evenimentul va avea loc marți, 19 mai 2026, de la ora 18:00, la Sala Polivalentă din Arad.

Foto: Primaria Arad

Urmărește-ne și pe Google News

Comerț cu flori lângă cimitirele din Arad: cererile se depun între 12 și 16 octombrie 2026
Actualitate duminică, 11 octombrie 2026, 07:05

Comerț cu flori lângă cimitirele din Arad: cererile se depun între 12 și 16 octombrie 2026

Primăria Municipiului Arad pune la dispoziție amplasamente pentru comerțul ambulant cu flori în zona cimitirelor, în perioada 30 octombrie – 1...

Comerț cu flori lângă cimitirele din Arad: cererile se depun între 12 și 16 octombrie 2026
Tinerii din Reșița sunt invitați să spună ce le lipsește și ce își doresc de la oraș
Actualitate sâmbătă, 10 octombrie 2026, 13:30

Tinerii din Reșița sunt invitați să spună ce le lipsește și ce își doresc de la oraș

Adolescenții și tinerii din Reșița sunt invitați să își spună opinia despre viața în oraș, oportunitățile pe care le au și lucrurile...

Tinerii din Reșița sunt invitați să spună ce le lipsește și ce își doresc de la oraș
Incendiul din zona Băile Herculane: focare mocnite, dar fără evoluții majore. Peste 2.000 de hectare afectate la Herculane și Topleț
Actualitate sâmbătă, 10 octombrie 2026, 12:30

Incendiul din zona Băile Herculane: focare mocnite, dar fără evoluții majore. Peste 2.000 de hectare afectate la Herculane și Topleț

Recunoașteri aeriene pentru identificarea focarelor ascunse Situația incendiilor de vegetație din zona Băilor Herculane și Topleț s-a...

Incendiul din zona Băile Herculane: focare mocnite, dar fără evoluții majore. Peste 2.000 de hectare afectate la Herculane și Topleț
Băile Herculane, în miros de bucate tradiționale și răchie de Banat
Actualitate sâmbătă, 10 octombrie 2026, 12:22

Băile Herculane, în miros de bucate tradiționale și răchie de Banat

Producători din mai multe zone ale Banatului de Munte au venit la cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Răchiei și al Bucatelor Tradiționale....

Băile Herculane, în miros de bucate tradiționale și răchie de Banat
Actualitate sâmbătă, 10 octombrie 2026, 12:15

Containere pentru colectarea deșeurilor textile, instalate în Caransebeș. Ce pot depune cetățenii

Noi containere destinate colectării deșeurilor textile au fost instalate în municipiul Caransebeș. Inițiativa urmărește încurajarea...

Containere pentru colectarea deșeurilor textile, instalate în Caransebeș. Ce pot depune cetățenii
Actualitate sâmbătă, 10 octombrie 2026, 12:15

Primăria Timișoara caută constructor pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1. Investiția depășește 10 milioane de lei

Primăria Municipiului Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric, într-un proiect care...

Primăria Timișoara caută constructor pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1. Investiția depășește 10 milioane de lei
Actualitate sâmbătă, 10 octombrie 2026, 10:17

Cetatea Dezna, magnet pentru turismul de aventură

Ruinele Cetății Dezna au devenit, în ultimii ani, o atracție pentru iubitorii de turism de aventură. După amenajarea primului traseu via...

Cetatea Dezna, magnet pentru turismul de aventură
Actualitate sâmbătă, 10 octombrie 2026, 08:15

Lugoj: Regulament pentru stațiile de încărcare a mașinilor electrice, în dezbatere publică

Primăria Municipiului Lugoj a lansat în dezbatere publică un proiect de regulament care stabilește condițiile de utilizare, administrare și...

Lugoj: Regulament pentru stațiile de încărcare a mașinilor electrice, în dezbatere publică