Ascultă Radio România Reșița Live

Apa nu va fi sistată în Secu și Cuptoare: Primăria Reșița a calmat tensiunile dintre locuitori și AquaCaraș

[UPDATE] Tensiunile apărute în cartierele Secu și Cuptoare din municipiul Reșița au fost aplanate după intervenția promptă a Primăriei Reșița. Reprezentanții administrației locale s-au deplasat la fața locului și au purtat discuții directe cu locuitorii, îngrijorați de riscul sistării furnizării apei potabile.

Apa nu va fi sistată în Secu și Cuptoare: Primăria Reșița a calmat tensiunile dintre locuitori și AquaCaraș

Articol editat de Gerhard Chwoika, 4 martie 2026, 17:00 / actualizat: 4 martie 2026, 21:03

Notificarea AquaCaraș a generat nemulțumiri în comunitate

Totul a pornit de la o notificare transmisă de AquaCaraș, prin care se anunța posibilitatea sistării apei în cartierele Secu și Cuptoare. Mesajul a stârnit reacții puternice din partea locuitorilor, care au reclamat investițiile făcute și lipsa de claritate privind eventualele sancțiuni.

Ne-am racordat, am făcut investiții, iar acum primim notificări și amenzi. Nu este normal”, au spus mai mulți cetățeni în cadrul discuțiilor cu autoritățile.

Viceprimarul Daniel Călin: „Vă garantez că apa nu se va opri”

Aflat inițial din presă despre conflict, Daniel Călin, viceprimarul municipiului Reșița, s-a deplasat în mijlocul comunității pentru a oferi explicații clare și garanții ferme.

Vă garantez sută la sută că nu se va sista furnizarea apei și niciun locuitor nu va fi amendat. Sistarea utilităților publice nu se poate face printr-o simplă notificare. Ar fi un abuz și poate atrage răspundere penală”, a declarat viceprimarul, subliniind că stația de epurare a fost recepționată și se află în funcțiune.

Acesta a precizat că notificarea transmisă către consumatori a fost trimisă fără informarea prealabilă a Primăriei, situație clarificată ulterior în urma discuțiilor cu operatorul regional.

Garda de Mediu explică motivul real al sancțiunii

Pentru a lămuri situația, redacția Radio Reşiţa a contactat Garda Națională de Mediu – Comisariatul Caraș-Severin. Comisarul-șef Remus Blujdea a explicat că amenda aplicată AquaCaraș nu are legătură cu neconformitatea rețelelor sau cu utilizatorii finali.

Controlul efectuat în decembrie 2025 a arătat că operatorul furniza apă și gestiona apele uzate fără autorizațiile de mediu și de gospodărire a apelor. Pentru lipsa acestor documente a fost aplicată o amendă de 30.000 de lei. Serviciile publice esențiale nu pot fi sistate, iar instituția noastră va monitoriza situația”, a precizat comisarul-șef.

Locuitorii nu vor rămâne fără apă!

Pentru locuitorii din Secu și Cuptoare, mesajul autorităților este clar: apa nu va fi sistată, iar cetățenii nu vor fi sancționați. Aceștia și-au achitat obligațiile și așteaptă ca operatorul regional să își rezolve problemele administrative fără a afecta comunitatea.

Situația rămâne sub monitorizarea Primăriei Reșița și a Gărzii de Mediu, iar autoritățile dau asigurări că furnizarea apei potabile va continua fără întreruperi.

***

Reşiţa: Posibilă sistare a apei în cartierele Secu și Cuptoare. Locuitorii se pregătesc de protest

Tensiunile cresc în cartierele Secu și Cuptoare din municipiul Reșița, după ce locuitorii au primit notificări privind posibila sistare a furnizării apei potabile. Situația a generat îngrijorare în comunitate, iar oamenii spun că sunt pregătiți să își spună public nemulțumirile.

Mai mulți locuitori din Secu şi Cuptoare au anunțat pe rețelele sociale că se pregătesc de o întâlnire, miercuri, 4 martie 2026, în centrul cartierului, unde vor discuta situația și vor oferi declarații despre riscul de a rămâne fără apă.

Ne vom întâlni în centrul din Cuptoare la ora 12. Nu scandăm nimic, ne comportăm civilizat și pașnic. Vom da doar câteva interviuri despre această situație extrem de neplăcută, în speranța că nu vom rămâne fără apă”, se arată într-un mesaj publicat în comunitatea online a localnicilor.

Oamenii sunt îndemnați să vină cu notificările primite și facturile de la AquaCaraș, pentru a demonstra că există contracte încheiate și că serviciul de alimentare cu apă este plătit.

Problema are la bază neconformitățile stației de epurare care deservește cele două cartiere, situație semnalată de Garda de Mediu și care, potrivit operatorului regional, ar putea atrage sancțiuni și obligații legale ce impun suspendarea serviciului.

Locuitorii: „Nu avem nicio alternativă la apă”

Pentru locuitorii din Secu și Cuptoare, perspectiva opririi apei este greu de acceptat. Mulți spun că depind exclusiv de rețeaua actuală și că revenirea la situația din trecut ar fi dramatică.

Un locuitor din Secu afirmă că notificarea primită de la AquaCaraș face referire inclusiv la rezilierea unilaterală a contractelor, chiar dacă acestea sunt achitate la zi.

Oamenii își amintesc perioada în care nu aveau apă curentă și erau nevoiți să transporte apă cu bidoanele, o situație pe care nu vor să o retrăiască.

Ni s-a cerut să ne racordăm la canalizare, sub amenințarea amenzilor, iar acum ni se spune că apa ar putea fi oprită. Nimeni nu are surse proprii. Suntem la câțiva kilometri de oraș și trăim ca la capătul lumii”, spun locuitorii.

Primăria Reșița: furnizarea apei nu va fi întreruptă!

Contactați de Radio Reșița, reprezentanții administrației locale spun că situația este în curs de clarificare.

Viceprimarul municipiului Reșița, Daniel Călin, a declarat că va avea o discuție cu directorul general al operatorului regional, Gheorghe Filipescu, pentru a identifica o soluție rapidă.

Potrivit administrației locale, locuitorii din Secu și Cuptoare nu ar trebui să își facă griji, deoarece autoritățile încearcă să găsească o variantă care să asigure continuitatea serviciilor.

Comunicat AquaCaraș: infrastructura nu este în administrarea operatorului

Într-un comunicat de presă transmis redacției, AquaCaraș S.A. a oferit explicații privind situația juridică și tehnică a infrastructurii din cele două cartiere.

Potrivit operatorului regional, rețeaua de canalizare și stația de epurare din Secu și Cuptoare nu se află în exploatarea sau administrarea societății.

Rețeaua de canalizare și stația de epurare care deservesc aceste cartiere nu se află în exploatarea, administrarea și operarea AQUACARAȘ S.A. Societatea noastră nu prestează serviciul de canalizare în Secu și Cuptoare și, implicit, nu încasează tarife pentru acest serviciu în aceste zone”, se arată în comunicat.

Operatorul precizează că infrastructura nu a fost predată și nici preluată oficial în operare.

Reprezentanții companiei spun că sunt dispuși să preia infrastructura și să asigure serviciile imediat ce aceasta va fi adusă la standardele tehnice și legale impuse de autorități.

Până atunci, locuitorii din Secu și Cuptoare așteaptă clarificări și soluții rapide, iar întâlnirea anunțată de localnici ar putea deveni prima formă de protest public legată de riscul sistării apei în zonă.

Vom urmări subiectul şi vom reveni cu informaţii!

Urmărește-ne și pe Google News

Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro

Învață să salvezi o viață! Curs gratuit de prim ajutor, la Reșița
Actualitate duminică, 13 septembrie 2026, 09:00

Învață să salvezi o viață! Curs gratuit de prim ajutor, la Reșița

Voluntarii Fundației pentru SMURD din Caraș-Severin organizează un nou curs gratuit de prim ajutor, destinat tuturor persoanelor care doresc să...

Învață să salvezi o viață! Curs gratuit de prim ajutor, la Reșița
Premieră medicală la Caransebeș: Spitalul Municipal, printre cele patru unităţi medicale din țară cu farmacie robotizată
Actualitate duminică, 13 septembrie 2026, 08:00

Premieră medicală la Caransebeș: Spitalul Municipal, printre cele patru unităţi medicale din țară cu farmacie robotizată

Farmacia Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș va fi robotizată în cadrul unui proiect-pilot finanțat din fonduri europene. Unitatea...

Premieră medicală la Caransebeș: Spitalul Municipal, printre cele patru unităţi medicale din țară cu farmacie robotizată
Caraș-Severin se alătură campaniei europene pentru sănătatea mintală la locul de muncă
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 09:51

Caraș-Severin se alătură campaniei europene pentru sănătatea mintală la locul de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin se alătură Campaniei Europene pentru Locuri de Muncă Sigure și Sănătoase 2026–2028,...

Caraș-Severin se alătură campaniei europene pentru sănătatea mintală la locul de muncă
Transport Urban Reșița, pe lista Guvernului pentru măsuri privind salariile și ocuparea posturilor vacante
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 08:30

Transport Urban Reșița, pe lista Guvernului pentru măsuri privind salariile și ocuparea posturilor vacante

Transport Urban Reșița SRL se află printre cei 22 de operatori economici pentru care Guvernul a aprobat creșterea cheltuielilor de natură...

Transport Urban Reșița, pe lista Guvernului pentru măsuri privind salariile și ocuparea posturilor vacante
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 21:30

105 locuri de muncă vacante în Caraș-Severin. Cele mai multe sunt disponibile la Reșița

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță 105 locuri de muncă vacante în Caraș-Severin, la data de 11 septembrie 2026. Cele...

105 locuri de muncă vacante în Caraș-Severin. Cele mai multe sunt disponibile la Reșița
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 20:32

Frontiera româno-sârbă se redeschide temporar pentru bicicliști și ambarcațiuni, pe ruta Timișoara–Zrenjanin

Frontiera româno-sârbă se redeschide temporar în mai multe weekenduri din septembrie și octombrie 2026, pentru bicicliști și, în anumite...

Frontiera româno-sârbă se redeschide temporar pentru bicicliști și ambarcațiuni, pe ruta Timișoara–Zrenjanin
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 15:50

Pompierii militari din Caraș-Severin și-au sărbătorit ziua în avans!

Pompierii militari de la ISU „Semenic” au marcat Ziua armei în avans, printr-un ceremonial militar-religios desfășurat la sediul din Reșița....

Pompierii militari din Caraș-Severin și-au sărbătorit ziua în avans!
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 15:44

Câine de 15 ani, preluat de Poliția Animalelor din Anina. Proprietarul a fost amendat cu 12.000 de lei

Un câine în vârstă de 15 ani a fost preluat de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin, după ce autoritățile au fost...

Câine de 15 ani, preluat de Poliția Animalelor din Anina. Proprietarul a fost amendat cu 12.000 de lei