Ascultă Radio România Reșița Live

Primăria Timișoara desființează construcții ilegale, în baza sentințelor judecătorești definitive

Primăria Municipiului Timișoara a demarat procesul de desființare a construcțiilor ridicate ilegal, în baza unor sentințe judecătorești definitive. Măsura vizează imobile amplasate pe domeniul privat și vine după ce instanțele au stabilit că proprietarii nu au respectat legislația privind autorizarea lucrărilor de construcții.

Primăria Timișoara desființează construcții ilegale, în baza sentințelor judecătorești definitive

Articol editat de Valentina Adam, 2 noiembrie 2025, 06:36

În prezent, municipalitatea are în evidență peste 100 de spețe similare, în care s-a dispus demolarea construcțiilor neautorizate. În toate aceste cazuri, dacă proprietarii nu își duc la îndeplinire obligațiile, Primăria Timișoara este cea care pune în aplicare măsura de demolare.

Prima intervenție a început pe strada Glad nr. 14, unde proprietarii au extins cu un etaj, fără autorizație, garajul lipit de imobilul principal, ajungând până la nivelul acoperișului clădirii. Construcția a fost astfel realizată ilegal, iar autoritățile au intervenit pentru a readuce situația la forma legală.

Costurile lucrărilor de demolare vor fi suportate de către proprietari, care, potrivit administrației locale, colaborează cu Primăria Timișoara pentru a restabili legalitatea.

Primarul Dominic Fritz a semnat, doar în ultimul an, peste 100 de dispoziții de demolare a construcțiilor ilegale ridicate pe domeniul public. Echipele municipalității au pus deja în aplicare aceste măsuri, continuând procesul de eliberare și recuperare a domeniului public pentru a reda comunității spațiile care îi aparțin de drept.

Prin aceste acțiuni, Primăria Timișoara își reafirmă angajamentul față de respectarea legii și disciplina în construcții, promovând un oraș mai curat, mai sigur și mai echitabil pentru toți locuitorii săi.

Urmărește-ne și pe Google News

Reșița: Locuințe sociale moderne și spații verzi în cartierul Mociur
Actualitate marți, 23 decembrie 2025, 10:07

Reșița: Locuințe sociale moderne și spații verzi în cartierul Mociur

Primăria Reșița a finalizat lucrările de reabilitare a Căminului nr. 2 din cartierul Mociur, oferind 50 de apartamente moderne pentru familii...

Reșița: Locuințe sociale moderne și spații verzi în cartierul Mociur
Simion Mirulescu are o tumoră canceroasă la gât dar luptă să trăiască!
Actualitate luni, 22 decembrie 2025, 20:47

Simion Mirulescu are o tumoră canceroasă la gât dar luptă să trăiască!

Simion Mirulescu este din Mehadia și, până nu demult, viața lui curgea firesc, cu griji obișnuite și planuri simple. Apoi, într-o zi, totul...

Simion Mirulescu are o tumoră canceroasă la gât dar luptă să trăiască!
Corul OncoHelp Timișoara a colindat în frig la Reșița, oferind „Muzică pentru Viață”
Actualitate luni, 22 decembrie 2025, 20:42

Corul OncoHelp Timișoara a colindat în frig la Reșița, oferind „Muzică pentru Viață”

Centrul Civic a înghețat, dar inimile s-au încălzit. Corul OncoHelp Timișoara a colindat în frig la Reșița, oferind „Muzică pentru...

Corul OncoHelp Timișoara a colindat în frig la Reșița, oferind „Muzică pentru Viață”
Proiectul viitorului spital oncologic de la Reșița avansează. Lucrările de pregătire a terenului sunt în plină desfășurare la fostul Institut de Proiectări
Actualitate luni, 22 decembrie 2025, 20:22

Proiectul viitorului spital oncologic de la Reșița avansează. Lucrările de pregătire a terenului sunt în plină desfășurare la fostul Institut de Proiectări

Proiectul mult așteptat al spitalului oncologic de la Reşița face paşi concreți. Clădirea în care îşi va desfăşura unitatea medicală...

Proiectul viitorului spital oncologic de la Reșița avansează. Lucrările de pregătire a terenului sunt în plină desfășurare la fostul Institut de Proiectări
Actualitate luni, 22 decembrie 2025, 19:41

Colinde și generozitate: Oravița răspunde apelului umanitar în cadrul campaniei „Muzică pentru Viață”

Corul profesorilor „Magistri” de la Liceul Teoretic General Dragalina din Oraviţa a venit la căsuța de sticlă din centrul Reşiţei pentru a...

Colinde și generozitate: Oravița răspunde apelului umanitar în cadrul campaniei „Muzică pentru Viață”
Actualitate luni, 22 decembrie 2025, 15:33

Transportul public din Reşiţa, pe un trend ascendent: mai mulți călători, cheltuieli mai mici

Transportul public din Reșița este pe un trend ascendent cu peste 4 milioane de călători și costuri mai mici după reintroducerea tramvaiului....

Transportul public din Reşiţa, pe un trend ascendent: mai mulți călători, cheltuieli mai mici
Actualitate luni, 22 decembrie 2025, 14:05

Revitalizarea malurilor râului Cerna la Băile Venera: proiect verde cu implicarea comunității

Proiectul de revitalizare a malurilor râului Cerna, în zona Băile Venera din Băile Herculane, a intrat într-o etapă esențială. În prezent, o...

Revitalizarea malurilor râului Cerna la Băile Venera: proiect verde cu implicarea comunității
Actualitate luni, 22 decembrie 2025, 14:01

Pasajul Solventul din Timișoara, deschis circulației în regim de șantier

Primarul Dominic Fritz a anunțat deschiderea circulației prin Pasajul Solventul Timișoara, un proiect strategic care conectează cartierele...

Pasajul Solventul din Timișoara, deschis circulației în regim de șantier