Ascultă Radio România Reșița Live

Noul al universitar începe cu proteste studențești față de austeritate

ANOSR critică măsurile de austeritate care „afectează negativ” calitatea actului educaţional şi „restrâng” accesul la învăţământ.

Noul al universitar începe cu proteste studențești față de austeritate

Articol editat de Casandra Silitra, 29 septembrie 2025, 08:17

Universităţile din țară deschid, luni, noul anul de studii.

Luni, 29 septembrie 2025, începând cu orele 11:00, Universitatea din Reșița va marca deschiderea oficială a noului an universitar. Potrivit reprezentanților instituției, în acest an se estimează aproximativ 1.600 de studenți înscriși, dintre care circa 600 sunt boboci.

La Bucureşti, vor avea loc festivităţi de deschidere a noului an universitar la:

  • Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”,
  • Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”,
  • Academia de Studii Economice,
  • Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti,
  • Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

În ţară, sunt programate ceremonii similare în instituţiile militare de învăţământ superior ale Ministerului Apărării Naţionale, la Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea Ovidius din Constanţa.

Apel la proteste

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a făcut apel la întreaga comunitate de studenţi, săptămâna trecută, să protesteze în Piaţa Victoriei, ca reacţie la actele normative care reglementează unele măsuri fiscal-bugetare ale căror prevederi „afectează negativ” calitatea actului educaţional şi „restrâng” accesul la învăţământ.

„ANOSR a criticat ferm încă de la început atitudinea guvernanţilor de a adopta măsurile de austeritate fără consultarea actorilor interesaţi precum studenţii, cadrele didactice şi elevii, dar şi ignoranţa arătată faţă de toate acţiunile prin care studenţii au demonstrat faptul că tăierea transportului feroviar şi a fondului de burse sunt infime pentru reducerea deficitului bugetar şi că acestea reprezintă un atac direct al Guvernului României asupra nevoilor de bază pe care studenţii le au pentru continuarea parcursului educaţional, Guvernul uitând faptul că dreptul la învăţătură este un drept garantat de Constituţia României„, a scris ANOSR, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit organizaţiei, tăierea facilităţilor de transport şi din fondul de burse are un impact economic infim, însă produce efecte negative din punct de vedere social, afectând, în special, studenţii aflaţi în situaţii socio-economice vulnerabile.

În opinia reprezentanților ANOSR, aceste tăieri nu fac altceva decât să sporească şi să încurajeze studenţii care nu îşi permit să se întreţină la studii să abandoneze sistemul de învăţământ superior.

Sursa: radioromania.ro

Atac cibernetic asupra Depozitarului Central. Instituția anunță că deținerile de instrumente financiare și tranzacțiile decontate nu au fost afectate
Naţional vineri, 16 octombrie 2026, 12:51

Atac cibernetic asupra Depozitarului Central. Instituția anunță că deținerile de instrumente financiare și tranzacțiile decontate nu au fost afectate

Depozitarul Central a fost ținta unui atac cibernetic care a vizat aplicația „Servicii Online pentru Investitori”. Incidentul a fost...

Atac cibernetic asupra Depozitarului Central. Instituția anunță că deținerile de instrumente financiare și tranzacțiile decontate nu au fost afectate
Luca Niculescu a depus lista noului Guvern la Parlament
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 20:28

Luca Niculescu a depus lista noului Guvern la Parlament

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi, 15 octombrie 2026 la Parlament, lista Cabinetului pe care îl propune, format din 17 miniștri,...

Luca Niculescu a depus lista noului Guvern la Parlament
Nicușor Dan, despre învestirea noului Guvern: „Eu cred că ne îndreptăm către votarea unui Guvern”
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 15:07

Nicușor Dan, despre învestirea noului Guvern: „Eu cred că ne îndreptăm către votarea unui Guvern”

Președintele României, Nicușor Dan, s-a declarat optimist în privința învestirii unui nou Guvern, în contextul negocierilor politice pentru...

Nicușor Dan, despre învestirea noului Guvern: „Eu cred că ne îndreptăm către votarea unui Guvern”
ÎCCJ a câștigat definitiv procesul cu Guvernul pentru restanțele salariale ale magistraților. Miza este de 5 miliarde de lei
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 14:44

ÎCCJ a câștigat definitiv procesul cu Guvernul pentru restanțele salariale ale magistraților. Miza este de 5 miliarde de lei

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a câștigat definitiv, joi, 15 octombrie 2026, procesul împotriva Guvernului României și...

ÎCCJ a câștigat definitiv procesul cu Guvernul pentru restanțele salariale ale magistraților. Miza este de 5 miliarde de lei
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 09:36

Tulcea: Incendiu la bordul unei nave în Marea Neagră; opt persoane dispărute

Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorităţii Navale Române a declanşat o operaţiune de urgenţă de căutare şi salvare (SAR) în urma...

Tulcea: Incendiu la bordul unei nave în Marea Neagră; opt persoane dispărute
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 07:34

O dronă a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Avioane F-18 și F-16 ridicate de la sol și mesaj RO-Alert în Tulcea

O dronă a pătruns în spațiul aerian al României în noaptea de miercuri spre joi, 14 spre 15 octombrie 2026, în zona Sulina, deasupra apelor...

O dronă a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Avioane F-18 și F-16 ridicate de la sol și mesaj RO-Alert în Tulcea
Naţional joi, 15 octombrie 2026, 06:24

Femeile însărcinate vor avea dreptul să fie însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii. Legea a fost adoptată de Parlament

Femeile însărcinate vor avea dreptul să fie însoțite de o persoană apropiată pe tot parcursul travaliului și nașterii, potrivit unui proiect...

Femeile însărcinate vor avea dreptul să fie însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii. Legea a fost adoptată de Parlament
Naţional miercuri, 14 octombrie 2026, 20:48

PSD intră la guvernare: lista celor 11 miniştri social-democraţi

Consiliul Politic Național al PSD a decis, miercuri, 14 octombrie 2026 intrarea la guvernare și susținerea în Parlament a Guvernului condus de...

PSD intră la guvernare: lista celor 11 miniştri social-democraţi