Ascultă Radio România Reșița Live

Valul de căldură se intensifică în Grecia, iar lipsa apei a devenit o sursă de îngrijorare

Valul de căldură din Grecia s-a intensificat miercuri și se așteaptă să se agraveze și mai mult joi, conform prognozelor meteo, temperaturile locale apropiindu-se deja de 45°C marți, transmite AFP.

Valul de căldură se intensifică în Grecia, iar lipsa apei a devenit o sursă de îngrijorare

Articol editat de Adam Valentina, 23 iulie 2025, 11:00 / actualizat: 23 iulie 2025, 16:43

Lipsa ploilor și căldura provoacă, de asemenea, o secetă și o penurie de apă care alarmează autoritățile. Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a prezentat un ”plan național pentru apă” care include o revizuire a modelului de gestionare a apei.

Cele mai ridicate temperaturi, între 40 și 44°C, sunt așteptate miercuri în regiunile continentale estice, centrale și nordice, precum și pe insulele din estul Mării Egee, potrivit site-ului meteo.gr al Observatorului Național din Atena.

La Atena, termometrul a indicat 36,3°C în jurul orei locale 13:30 (09:30 GMT), iar o temperatură maximă de 42°C este așteptată joi, vineri și sâmbătă, potrivit aceleiași surse.

Pentru a proteja vizitatorii și paznicii, autoritățile grecești au închis Acropola antică în intervalul celor mai fierbinți ore ale zilei, între orele 13:00 și 18:00, până vineri.

Guvernul grec a interzis munca în aer liber în mai multe sectoare în timpul celor mai fierbinți ore din cauza valului de căldură, care prezintă riscuri pentru sănătate.

”Este inuman să lucrezi în astfel de condiții. Asfaltul fierbe”, a declarat pentru AFP Panagiotis Arvanitidis, în vârstă de 35 de ani, membru al sindicatului lucrătorilor de pe platformele de livrare a alimentelor din regiunea nordică Salonic.

”Temperatura ambientală din casa mea a depășit 30°C în ultimele două zile”, a declarat Anna Spania, în vârstă de 50 de ani, vânzătoare. ”Fără aer condiționat, nu putem supraviețui!”, a adăugat ea.

Cele mai ridicate temperaturi ale valului de căldură care a început duminică au fost înregistrate marți în centrul Greciei, în Tragana, unde termometrul a urcat la 44,9°C, și mai la nord, în Larissa, cu 44,8°C, potrivit meteo.gr.

Observatorul Național din Atena a avertizat recent că, după temperaturile ridicate și precipitațiile reduse din iunie, aproape întreaga Grecie se confruntă cu niveluri de secetă peste normal pentru această perioadă a anului, comparativ cu începutul lunii iunie.

O țară mediteraneană obișnuită cu valuri de căldură intense în timpul verii, Grecia fusese până acum relativ ferită de caniculă în acest an. În 2024, Grecia a cunoscut cea mai fierbinte vară de când au început înregistrările. 

Agerpres

NATO organizează exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia
Internațional joi, 8 octombrie 2026, 21:26

NATO organizează exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia

Italia va găzdui, în perioada 13-23 octombrie 2026, exercițiul anual NATO de descurajare nucleară „Steadfast Noon”. Exercițiul are loc pe...

NATO organizează exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia
România participă la cea de-a 78-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt
Internațional miercuri, 7 octombrie 2026, 17:37

România participă la cea de-a 78-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt

România participă, în perioada 7–11 octombrie 2026, la cea de-a 78-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt, cu un program...

România participă la cea de-a 78-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt
Spania merge la alegeri anticipate pe 29 noiembrie. Pedro Sánchez dizolvă Parlamentul după blocajul privind criza locuințelor
Internațional luni, 5 octombrie 2026, 11:52

Spania merge la alegeri anticipate pe 29 noiembrie. Pedro Sánchez dizolvă Parlamentul după blocajul privind criza locuințelor

Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a anunțat luni, 5 octombrie 2026, dizolvarea Parlamentului și convocarea alegerilor generale anticipate pentru...

Spania merge la alegeri anticipate pe 29 noiembrie. Pedro Sánchez dizolvă Parlamentul după blocajul privind criza locuințelor