Accident cu cinci autoturisme și un tramvai în Timișoara
Un accident rutier de amploare a avut loc marți, 27 mai 2025, pe strada Gheorghe Adam din municipiul Timișoara. Cinci autoturisme și un tramvai au fost implicate în coliziune, iar în urma impactului o persoană a fost rănită.

Articol editat de Cristina Corocan, 27 mai 2025, 19:17 / actualizat: 27 mai 2025, 21:27
La fața locului au intervenit de urgență polițiștii Biroului Rutier Timișoara, care au constatat că sesizarea primită prin apelul la 112 se confirmă.
„În urma impactului, o femeie în vârstă de 49 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții Poliției Timiș.
Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că niciunul nu consumase alcool.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând ca ancheta să stabilească cu exactitate cauzele și responsabilitățile în producerea accidentului.
Circulația în zonă a fost temporar îngreunată, traficul reluându-se normal după finalizarea măsurătorilor și ridicarea vehiculelor avariate.