Sute de mii de şomeri în Voivodina
Peste 200.000 de şomeri se aflau în evidenţa celor 8 filiale ale Serviciului Naţional de Angajare, în luna iunie, din Voivodina. Potrivit directorului Serviciului Provincial de Angajare, Nebojša Kukić, 49% dintre aceştia sunt femei. Raporatat la luna mai, în luna iunie, numărul persoanelor fără un loc de muncă, din Voivodina s-a redus cu aproximativ 2.300, ceea ce este caracteristic pentru perioada estivală, având în vedere posibilitatea şomerilor de angajare sezioneră, a mai precizat directorul Nebojša Kukić. În aceeaşi perioadă, la nivel naţional, s-au înregistrat peste 770 de mii de şomeri. Potrivit raportului Serviciului Provincial, peste 50 de mii dintre aceştia sunt mai în vârstă de 50 de ani.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 14 august 2013, 11:02