Ascultă Radio România Reșița Live

Atacul de la Moscova: Putin declară zi de doliu naţional pentru duminică şi promite că vinovaţii vor fi „pedepsiţi”

Preşedintele rus Vladimir Putin a decretat zi de doliu naţional pentru duminică, în urma atacului de vineri seară de la periferia Moscovei, şi a promis că vinovaţii vor fi cu toţii „pedepsiţi”, în prima sa alocuţiune televizată după atacul care a făcut cel puţin 115 morţi, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Atacul de la Moscova: Putin declară zi de doliu naţional pentru duminică şi promite că vinovaţii vor fi „pedepsiţi”

Articol editat de Valentina Adam, 22 martie 2024, 20:55 / actualizat: 24 martie 2024, 8:59

„Transmit cele mai profunde condoleanţe celor care i-au pierdut pe cei dragi (…) Declar 24 martie zi de doliu naţional”, a spus sâmbătă şeful statului rus, denunţând, de asemenea, un „masacru sângeros”.

El a mai afirmat toţi atacatorii au fost găsiţi şi arestaţi şi că ei încercau să fugă în Ucraina.

Potrivit lui Putin, toţi cei care au comis şi comandat atacul vor fi „pedepsiţi”.

„Inamicii nu vor reuşi să ne divizeze”, a mai spus el, în urma atacului revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.

Vladimir Putin a dat asigurări că „toţi cei patru autori” ai atacului în care au fost ucise vineri cel puţin 115 persoane, la periferia Moscovei, au fost arestaţi în timp ce „se îndreptau spre Ucraina”, notează AFP.

„Se îndreptau spre Ucraina unde, conform datelor preliminare (ale anchetatorilor), le fusese pregătită o ‘fereastră’ pentru a trece graniţa”, a afirmat Putin, dând asigurări că „cei care se află în spatele acestor terorişti vor fi pedepsiţi” şi că „nu vor avea un destin de invidiat”

UPDATE – Ora 11.07

Kremlinul a anunţat sâmbătă arestarea a 11 persoane, inclusiv a celor „patru” atacatori, după atacul armat de vineri de la o sală de concerte de la periferia Moscovei, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), în timp ce anchetatorii au anunţat că bilanţul victimelor a crescut la 93 de morţi, relatează AFP şi Reuters.

„Directorul FSB (serviciul rus de securitate – n.r.), (Alexander) Bortnikov, l-a informat pe (preşedintele Vladimir) Putin despre arestarea a 11 persoane, inclusiv a celor patru terorişti implicaţi direct în atac”, a precizat preşedinţia pentru agenţiile de presă ruse.

Anterior, parlamentarul Alexander Kinştein a anunţat pe Telegram că două persoane suspectate că au comis vineri atacul mortal de la periferia Moscovei au fost reţinute în regiunea rusă Briansk după o urmărire cu maşina. Alţi suspecţi au fugit pe jos într-o pădure din apropiere, a adăugat el.

Bărbaţi înarmaţi îmbrăcaţi în camuflaj au deschis focul vineri cu arme automate asupra participanţilor la un concert la periferia Moscovei. Atacul a fost revendicat de militanţii grupării jihadiste Statul Islamic.

Conform celui mai recent bilanţ oferit de Comitetul de Anchetă din Rusia, 93 de persoane au murit în urma atacului. Anchetatorii au precizat că acestea sunt date preliminare şi au atras atenţia că este de aşteptat ca numărul victimelor să crească

UPDATE – Sâmbătă, Ora 06.35

‘Peste 60’ de persoane au fost ucise vineri în atacul comis de indivizi înarmati la un concert desfasurat la sala Crocus City Hall de lânga Moscova, a anuntat sâmbata Comisia de ancheta, citata de agentiile ruse de presa, scrie AFP.

‘Sunt în curs de examinare corpurile persoanelor decedate. S-a stabilit provizoriu ca atacul terorist a facut peste 60 de morti. Din pacate, numarul victimelor ar putea creste’, a indicat Comitetul de ancheta.

Un precedent bilant dat de raport anterior dat de serviciile de securitate ruse (FSB) anuntase 40 de morti.

Agenţia rusă de ştiri de stat RIA Novosti a citat sâmbătă un purtător de cuvânt al Comitetului de Investigaţii al ţării, care a declarat că este prea devreme pentru a se pronunţa cu privire la soarta atacatorilor care au ucis peste 60 de persoane la un concert din apropierea Moscovei. Potrivit RIA, peste 60 de persoane au fost ucise şi peste 140 rănite la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova.

UPDATE – Ora 22.32

Agenţia rusă de ştiri RIA Novosti informează că printre cei răniţi în atacul armat de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova se numără şi copii. Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi cel puţin 43 au fost rănite după ce trei atacatori înarmaţi şi îmbrăcaţi în costume de camuflaj au deschis focul în incinta sălii de concerte chiar înainte de începerea concertului. În timpul atacului s-au auzit mai multe ezplozii, care au provocat un incendiu şi prăbuşirea parţială a acoperişului sălii de concerte.

Garda Naţională a Rusiei, care cuprinde forţele militare interne ale ţării, au demarat o amplă operaţiune de căutare a persoanelor implicate în atacul de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, informează agenţia rusă de ştiri Interfax. Potrivit informaţiilor, trei bărbaţi înarmaţi şi îmbrăcaţi în costume de camuflaj au deschis focul în incinta sălii de concerte. În timpul incidentului s-au auzit mai multe explozii, care au provocat un incendiu la acoperişul clădirii şi prăbuşirea lui parţială.

UPDATE – Ora 22:04

Potrivit ultimelor informaţii, incidentul armat de la sala de concerte Crocus City Hall din apropiere de Moscova a avut loc, de fapţ pe acoperişul clădirii, informează agenţia rusă de ştiri RIA, care adaugă că, din cauza exploziilor şi a incendiului declanşat de acestea acoperişul clădirii s-a prăbuşit, transmite RADOR.

Știrea inițială

Un atac armat a avut loc vineri, la o sală de concerte de lângă Moscova.

Potrivit agenției de presă RIA, citată de Reuters, cel puțin cinci persoane în camuflaj au deschis focul, iar câteva persoane au fost rănite.

Sursa X/Aric Toler

„O tragedie teribilă”

Agenția de presă TASS raportează o explozie și un incendiu în clădirea în care au avut loc împușcăturile.

Cel puțin 12 persoane ar fi fost ucise și 35 rănite, potrivit The Moscow Times.

Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate din subsolul clădirii.

Potrivit media rusești, au rămas blocate în clădire peste 200 de persoane.

„O tragedie teribilă a avut loc astăzi în centrul comercial Crocus City”, a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobyanin.

„Îmi pare rău pentru cei dragi victimelor”.

Sobyanin a declarat că toată asistența necesară va fi oferită celor răniți în timpul incidentului.

Știre în curs de actualizare

Sursa Radio România Actualități

Simona Miculescu şi-a încheiat mandatul în fruntea celei de-a 42-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO
Internațional miercuri, 5 noiembrie 2025, 04:07

Simona Miculescu şi-a încheiat mandatul în fruntea celei de-a 42-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO

Preşedinta celei de-a 42-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO, Simona-Mirela Miculescu şi-a încheiat mandatul de doi ani în fruntea celei...

Simona Miculescu şi-a încheiat mandatul în fruntea celei de-a 42-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO
Primarul Romei declară o zi de doliu după decesul muncitorului român provocat de prăbușirea Torre dei Conti
Internațional marți, 4 noiembrie 2025, 18:05

Primarul Romei declară o zi de doliu după decesul muncitorului român provocat de prăbușirea Torre dei Conti

Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a declarat marți o zi de doliu municipal pentru miercuri, 5 noiembrie, în memoria muncitorului român Octav...

Primarul Romei declară o zi de doliu după decesul muncitorului român provocat de prăbușirea Torre dei Conti
SUA: Fostul vicepreședinte Dick Cheney a încetat din viață la vârsta de 84 de ani
Internațional marți, 4 noiembrie 2025, 15:01

SUA: Fostul vicepreședinte Dick Cheney a încetat din viață la vârsta de 84 de ani

Fostul vicepreședinte american Dick Cheney a încetat din viață la vârsta de 84 de ani, a anunțat familia sa marți, potrivit presei americane,...

SUA: Fostul vicepreședinte Dick Cheney a încetat din viață la vârsta de 84 de ani
Turn medieval prăbuşit la Roma: muncitorul român prins sub dărâmături a murit
Internațional marți, 4 noiembrie 2025, 07:25

Turn medieval prăbuşit la Roma: muncitorul român prins sub dărâmături a murit

Eforturile de salvare a unui muncitorul român prins sub dărâmături după prăbușirea parțială a unui turn medieval din centrul Romei au fost...

Turn medieval prăbuşit la Roma: muncitorul român prins sub dărâmături a murit
Internațional luni, 3 noiembrie 2025, 16:28

Prăbușire lângă Colosseum: o parte din Torre dei Conti s-a surpat în timpul lucrărilor de renovare – un muncitor român, printre victime

O parte din clădirea istorică Torre dei Conti, aflată în centrul Romei, lângă Colosseum și Forul Roman, s-a prăbușit luni dimineață în...

Prăbușire lângă Colosseum: o parte din Torre dei Conti s-a surpat în timpul lucrărilor de renovare – un muncitor român, printre victime
Internațional duminică, 2 noiembrie 2025, 12:33

Atacuri cu cuţit în tren lângă Cambridge, Marea Britanie: 9 persoane grav rănite şi 2 suspecți arestați

După mai multe atacuri cu cuţit în tren lângă Cambridge, Marea Britanie, în care 9 persoane au fost grav rănite, 2 suspecți au fost...

Atacuri cu cuţit în tren lângă Cambridge, Marea Britanie: 9 persoane grav rănite şi 2 suspecți arestați
Internațional sâmbătă, 1 noiembrie 2025, 14:27

Noul Guvern al Republicii Moldova a depus jurământul

Noul Guvern al Republicii Moldova a depus jurământul în prezența președintei Maia Sandu. Sâmbătă, 1 noiembrie 2025 noul guvern al Republicii...

Noul Guvern al Republicii Moldova a depus jurământul
Internațional vineri, 31 octombrie 2025, 21:04

Guvernul Munteanu a primit votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău

Guvernul condus de Alexandru Munteanu a primit votul de încredere al Parlamentului. Programul „UE, Pace, Dezvoltare” promite creștere și...

Guvernul Munteanu a primit votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău