Ascultă Radio România Reșița Live

Protest AUR în fața sediului PSD Caraș-Severin. Acțiuni similare au fost și în celelalte reședințe de județ din țară

Organizațiile AUR din România au organizat, în această seară de miercuri, mai multe acțiuni de protest la sediile PSD din țară, inclusiv în Reșița.

Protest AUR în fața sediului PSD Caraș-Severin. Acțiuni similare au fost și în celelalte reședințe de județ din țară

Articol editat de Ovidiu Babolea, 7 februarie 2024, 21:36 / actualizat: 8 februarie 2024, 14:41

Reprezentanții AUR au declarat pentru radioresita.ro că protestează împotriva comasării alegerilor și a ceea ce numesc „acțiunile abuzive, neconstituționale și ilegale ale PSD”, aducând în semn de „comemorare a democrației” mai multe lumânări aprinse în fața sediului PSD Caraș-Severin.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru: „în această seară în jurul orei 18.00, în municipiul Reșița în fața sediului unui partid politic s-a înregistrat o acțiune la care au participat aproximativ 70 de persoane purtând articole vestimentare, steaguri și pliante cu însemnele unei alte formațiuni politice. Pe toată durata acțiunii echipaje de poliție și jandarmi au acționat în zonă pentru prevenirea oricăror evenimente negative și pentru asigurarea ordini și liniștii publice. Acțiunea s-a încheiat în jurul orei 18.40 fără a se înregistra evenimente negative privind ordinea și siguranța publică.

Conform președintelui interimar al AUR Caraș-Severin, Samuel Miclău, acțiunea a fost una spontană și a avut ca scop atragerea atenției asupra neconstituționalității comasării alegerilor de anul acesta, iar acțiunea din seara zilei de miercuri „este mult spus un protest. Pur și simplu mai mulți cetățeni din Caraș-Severin și foarte mulți membri ai partidului AUR din județ, în jur de 150 – 180 de persoane, am trecut prin fața sediului PSD, am aprins niște lumânări prin care am arătat că ar cam fi momentul să comemorăm democrația în România, pentru că cei de la PSD și PNL vor să omoare democrația prin comasarea alegerilor.

Ne aducem aminte că nu mai târziu de august 2023 unul din liderii PSD, Alfred Simonis, spunea că nu e constitutional, mai mult de atât chiar și președintele PSD, Marcel Ciolacu, la fel spunea că este neconstituțional să comasăm alegerile.
Acum la ordinul președintelui Iohannis, sunt de acord cu această comasare spunem noi ilegală și antidemocratică a alegerilor și am mers să îi întrebăm de ce vor să facă lucrul ăsta.

Nu aș putea să vă dau nume, dar am vorbit cu mai mulți membri PSD și erau mirați nici ei nu înțeleg pentru ce e nevoie de această comasare? Nu înțeleg cum pot funcționa autoritățile locale timp de patru luni, în care vom avea un primar ales un primar în funcție? La fel și pentru ei e o decizie incredibil având în vedere că liderii lor spuneau că este neconstituțional în urmă cu doar câteva luni. [Acțiunea] s-a întâmplat peste tot în țară și de aceea și noi, în mod spontan, ne-am gândit să trecem prin fața sediului PSD cu niște lumânări aprinse.” a declarat Samuel Miclău, președinte interimar al AUR Caraș-Severin:

Pe de altă parte, președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu a declarat că, în primul rând acțiunea nu este sub nicio formă spontană, iar alegerea sediilor PSD ca loc de protest nu este cea mai inspirată, pentru că PSD încă nu a luat o decizie în favoarea comasării alegerilor:
În primul rând – nu a fost o acțiune spontană, a fost pregătită cu două zile înainte, pentru că pe grupurile lor de comunicare transmiteau mesaje ca astăzi în toate municipiile reședință de județ, la sediile PSD, să aibă loc astfel de manifestări, deci este o minciună și mi se pare penibil că recurg la astfel de strategii.

Dincolo de acest meeting pe care l-au făcut, cred, fără a avea aprobări, probabil că acesta a fost motivul pentru care au spus că e spontan, dar dincolo de acest lucru aș vrea totuși să remarc că oameni pe care i-am cunoscut, care au condus instituții, chiar instituții de forță în județul Caraș-Severin, se pretează la astfel de gesturi pe care eu le consider pur politicianiste.

Despre ceea ce s-a dorit cu acest meeting de protest în fața sediului PSD vreau să vă spun că cei de la AUR sunt într-o mare eroare! PSD-ul n-a luat încă o decizie la nivelul partidului privind comasare a alegerilor, aceasta fiind o propunere pe care PNL, insistent o face.
Când va exista o astfel de decizie cu siguranță va fi comunicată, dacă se va lua la nivelul coaliției, sigur că în acel moment va fi comunicată și opiniei publice, dar la momentul în care a fost meeting-ul nu exista o astfel de decizie.

Am văzut și ce contestă cei de la AUR, în primul rând că se încalcă democrația. Nici pe departe! Sunt țări ale Uniunii Europene în care se vor comasa alegerile europarlamentare cu alegerile locale: Germania, Italia, Belgia, Irlanda și cred că mai sunt și altele. Iar a spune că prin această comansare se creează confuzie la nivelul electoratului este o jignire adresată alegătorilor.

Despre locul pe care l-au ales să protesteze, nu o să înțeleg de ce nu s-au dus în fața sediului PNL să facă acest protest. Probabil că primarul Reșiței nu le-a dat autorizație pentru a face acest meeting spontan, cum spun ei.
Nu cred că în fața sediului Partidului Social Democrat era cel mai nimerit să facă acest lucru.
Din punct de vedere al PSD Caraș-Severin, suntem pregătiți pentru orice fel de variantă și cu alegeri la termen și cu alegeri comasate, știm ce avem de făcut și suntem pregătiți pentru toate alegerile care vor avea loc în anul 2024.

Focar de pestă porcină confirmat în Mehedinți
Actualitate sâmbătă, 20 decembrie 2025, 20:30

Focar de pestă porcină confirmat în Mehedinți

Focar de pestă porcină confirmat în Mehedinți. Peste 1.500 de animale au fost eutanasiate. Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat...

Focar de pestă porcină confirmat în Mehedinți
Accident de muncă grav în Timiş: un muncitor a murit, altul este în stare gravă după ce au căzut de pe o schelă
Actualitate sâmbătă, 20 decembrie 2025, 20:18

Accident de muncă grav în Timiş: un muncitor a murit, altul este în stare gravă după ce au căzut de pe o schelă

Un accident de muncă grav a avut loc în Timiş. Un muncitor a murit, altul este în stare gravă după ce au căzut de pe o schelă în timp ce...

Accident de muncă grav în Timiş: un muncitor a murit, altul este în stare gravă după ce au căzut de pe o schelă
Intervenție de trei ore a pompierilor din Reșița pentru salvarea unei bovine dintr-o fântână
Actualitate sâmbătă, 20 decembrie 2025, 19:55

Intervenție de trei ore a pompierilor din Reșița pentru salvarea unei bovine dintr-o fântână

În comuna Ramna a avut loc o intervenție de trei ore a pompierilor din Reșița pentru salvarea unei bovine dintr-o fântână. Misiunea s-a...

Intervenție de trei ore a pompierilor din Reșița pentru salvarea unei bovine dintr-o fântână
Tramvaiul Moșului ajunge la Reșița: surpriză magică pentru copii, între 20 și 24 decembrie
Actualitate sâmbătă, 20 decembrie 2025, 10:52

Tramvaiul Moșului ajunge la Reșița: surpriză magică pentru copii, între 20 și 24 decembrie

Tramvaiul Moșului ajunge la Reșița: surpriză magică pentru copii, între 20 și 24 decembrie Transport Urban Reșița (TUR) anunță lansarea...

Tramvaiul Moșului ajunge la Reșița: surpriză magică pentru copii, între 20 și 24 decembrie
Actualitate sâmbătă, 20 decembrie 2025, 10:00

Medicul Răzvan Diaconescu: „Timpul pierdut pe drum poate costa vieți”. Despre nevoia unui spital oncologic la Reșița

Spitalul OncoHelp Timișoara este astăzi unul dintre cele mai importante centre oncologice din vestul țării, iar dezvoltarea sa de-a lungul anilor...

Medicul Răzvan Diaconescu: „Timpul pierdut pe drum poate costa vieți”. Despre nevoia unui spital oncologic la Reșița
Actualitate sâmbătă, 20 decembrie 2025, 09:00

Naveta bolnavilor de cancer, lupta tăcută dusă zilnic pe drumuri. Povestea Anei și nevoia urgentă de tratament aproape de casă

În fiecare zi, în autobuze, trenuri sau mașini personale, se urcă oameni care duc cu ei o luptă nevăzută. Nu merg la serviciu, nu pleacă în...

Naveta bolnavilor de cancer, lupta tăcută dusă zilnic pe drumuri. Povestea Anei și nevoia urgentă de tratament aproape de casă
Actualitate vineri, 19 decembrie 2025, 20:28

Colegiul Naţional Traian Lalescu din Reşiţa, Asociaţia ForLife şi Parfum de chimie s-au alăturat campaniei umanitare „Muzică pentru Viaţă”

Colegiul Naţional Traian Lalescu din Reşiţa, Asociaţia ForLife şi Parfum de chimie s-au alăturat campaniei umanitare „Muzică pentru...

Colegiul Naţional Traian Lalescu din Reşiţa, Asociaţia ForLife şi Parfum de chimie s-au alăturat campaniei umanitare „Muzică pentru Viaţă”
Actualitate vineri, 19 decembrie 2025, 16:42

Investiții publice în Bocșa, Caraș-Severin: lucrări culturale aproape de final, infrastructura rămâne o provocare

Investițiile publice în Bocșa, Caraș-Severin avansează, însă nu toate proiectele se desfășoară în ritmul dorit de autorități și...

Investiții publice în Bocșa, Caraș-Severin: lucrări culturale aproape de final, infrastructura rămâne o provocare