Ascultă Radio România Reșița Live

RCA obligatoriu pentru biciclete și trotinete electrice DOCUMENT

Posesorii de biciclete electrice și de trotinete electrice vor fi obligați să încheie cu asigurătorii polițe RCA, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor.

RCA obligatoriu pentru biciclete și trotinete electrice DOCUMENT

Articol editat de Valentina Adam, 11 octombrie 2023, 07:23 / actualizat: 11 octombrie 2023, 19:13

Proiectul de lege are în vedere transpunerea prevederilor Directivei 2021/2118/CE, care completează definiția cuvântului „vehicul” astfel încât acesta să cuprindă și trotinetele și bicicletele electrice, scrie adevărul.ro.

Astfel, Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie se completează astfel încât termenul „vehicul” să fie definit drept „a) orice mijloc de transport pe uscat cu propulsie proprie cu o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h; b) orice mijloc de transport pe uscat cu propulsie proprie cu masă proprie mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h; c) orice remorcă destinată utilizării cu vehiculul menționat la lit. a) sau b), indiferent dacă este cuplată sau necuplată; d) tramvai”.

Concret, în ce privește trotinetele și bicicletele electrice, obligativitatea încheierii poliței RCA revine doar în cazul în care acestea au o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h sau cele care au o masă proprie mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h.

Proprietarul sau utilizatorul unui vehicul care are locul de staționare obișnuit în România încheie și menține în valabilitate o asigurare RCA pentru a acoperi riscurile care decurg din utilizarea acestuia în limitele teritoriale de aplicare.

Sunt exceptate de la obligativitatea încheierii unui contract RCA persoanele fizice şi juridice care utilizează vehicule exclusiv în cadrul evenimentelor și activităților sportive cu motor, inclusiv al curselor, al competițiilor, al antrenamentelor, al testărilor și al demonstrațiilor care se desfășoară în România într-o zonă cu acces restricționat și demarcată, atunci când organizatorul evenimentului sportiv sau o altă parte a încheiat o asigurare facultativă sau dispune de un instrument de garantare alternativ care acoperă prejudiciile provocate de către vehicule oricărei părți terțe, inclusiv spectatorilor și altor persoane prezente, dar care nu acoperă neapărat prejudiciile produse conducătorilor auto participanți și vehiculelor acestora.

Limitele minime de răspundere acoperite prin asigurarea RCA conform reglementărilor Uniunii Europene sunt următoarele:

a) pentru prejudicii materiale produse în unul şi același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente, la un nivel de 6.434.740 lei;

b) pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește la un nivel de 31.926.210 lei.

A.S.F. poate revizui prin reglementări proprii limitele de mai sus, conform actelor delegate emise de către Comisia Europeană.

Motivele modificării legii

Unul dintre cele mai importante motive care justifică propunerea legislativă este problematica acoperirii despăgubirilor victimelor accidentelor de circulație, persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule atunci când vehiculele care produc aceste accidente nu sunt înmatriculabile/înregistrabile însă sunt utilizate în trafic sau în zone private ce sunt deschise circulației publicului.

Ca urmare a dezvoltării tehnologice, pe piața din România au intrat numeroase tipuri noi de vehicule motorizate, vehicule care datorită caracteristicilor acestora nu se supun obligației de înmatriculare/înregistrare însă produc accidente din care rezultă daune materiale dar și vătămări corporale.

Unele dintre acestea sunt acționate de un motor pur electric, altele de echipamente auxiliare iar astfel de vehicule ar trebui luate în considerare la definirea noțiunii de „vehicul” pentru care este impusă obligația de asigurare RCA în Uniunea Europeană și România. Definiția respectivă ar trebui să se bazeze pe caracteristicile generale ale unor astfel de vehicule, în special viteza maximă constructivă și masa proprie, și ar trebui să se prevadă faptul că sunt incluse numai acele vehiculele antrenate de motoare ce generează putere mecanică. Definiția ar trebui să se aplice indiferent de numărul de roți ale vehiculului și indiferent dacă vehiculele sunt supuse obligației de înmatriculare/înregistrare sau nu.

Lipsa unei astfel de reglementări conduce la excluderea acestor vehicule de la obligația de asigurare, caz în care nu sunt acoperite prejudiciile produse persoanelor prejudiciate/vătămate ca urmare a unor accidente de circulație produse în trafic pe drumuri deschise circulației publice sau pe drumuri private, neîngrădite, în care accesul persoanelor nu este interzis.

Resturi de dronă, descoperite pe plaja din Mamaia
Naţional luni, 9 februarie 2026, 21:50

Resturi de dronă, descoperite pe plaja din Mamaia

Ministrul Apărării anunţă că „specialiștii vor analiza datele pentru a stabili traseul” după ce resturi de dronă au fost descoperite pe...

Resturi de dronă, descoperite pe plaja din Mamaia
Senatul a respins toate moţiunile simple ale opoziţiei pe Apărare, Educaţie şi Mercosur
Naţional luni, 9 februarie 2026, 20:59

Senatul a respins toate moţiunile simple ale opoziţiei pe Apărare, Educaţie şi Mercosur

Senatul a respins luni, 9 februarie 2026 toate moţiunile simple depuse de opoziţie, vizând domeniile Apărare, Educaţie şi acordul UE-Mercosur....

Senatul a respins toate moţiunile simple ale opoziţiei pe Apărare, Educaţie şi Mercosur
Începe judecarea pe fond a lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară
Naţional luni, 9 februarie 2026, 18:27

Începe judecarea pe fond a lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară

Tribunalul București începe judecarea pe fond a lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Un complet de la Tribunalul București a...

Începe judecarea pe fond a lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară
Zece candidați pentru funcțiile-cheie din Justiție
Naţional luni, 9 februarie 2026, 18:00

Zece candidați pentru funcțiile-cheie din Justiție

Începe competiția pentru conducerea Parchetului General, DNA și DIICOT. Sunt zece candidați pentru funcțiile-cheie din Justiție. Ministerul...

Zece candidați pentru funcțiile-cheie din Justiție
Naţional duminică, 8 februarie 2026, 16:45

Nicușor Dan: România salută eforturile Administrației SUA de promovare a păcii

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington,...

Nicușor Dan: România salută eforturile Administrației SUA de promovare a păcii
Naţional sâmbătă, 7 februarie 2026, 16:12

Soluții urgente pentru salvarea bisericii reformate din Cehu Silvaniei: Analiza prăbușirii și măsuri în curs

Biserica reformată din Cehu Silvaniei, monument istoric de importanță națională, se confruntă cu o situație critică după prăbușirea...

Soluții urgente pentru salvarea bisericii reformate din Cehu Silvaniei: Analiza prăbușirii și măsuri în curs
Naţional sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:55

MAE: Atenționare de călătorie pentru Germania. Zboruri anulate pe Aeroportul Berlin-Brandenburg din cauza vremii

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania...

MAE: Atenționare de călătorie pentru Germania. Zboruri anulate pe Aeroportul Berlin-Brandenburg din cauza vremii
Naţional vineri, 6 februarie 2026, 20:36

CFR, investigată de Consiliul Concurenţei pentru posibil abuz de poziţie dominantă în sectorul feroviar

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA este vizată de o investigație a Consiliului Concurenței, care analizează un posibil abuz de poziție...

CFR, investigată de Consiliul Concurenţei pentru posibil abuz de poziţie dominantă în sectorul feroviar