Ascultă Radio România Reșița Live

IAȘI: Racla cu moaştele Sfintei Parascheva, depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare

Cei mai mulți dintre pelerini au ajuns la Iaşi încă de vineri dimineaţă şi s-au aşezat la rând, în aşteptarea momentului în care se vor închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

IAȘI: Racla cu moaştele Sfintei Parascheva, depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare

Articol editat de Valentina Adam, 7 octombrie 2023, 12:06

Mii de pelerini din ţară şi din străinătate au participat, sâmbătă dimineaţă, la scoaterea în procesiune a raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, manifestare religioasă care a avut loc în jurul Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din Iaşi.

În jurul orei 6:00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Parascheva, ulterior, racla fiind scoasă şi purtată în procesiune în jurul catedralei, apoi depusă într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru închinarea credincioşilor, relatează Agerpres.

Un sobor de 32 preoţi, conduşi de PS Nichifor Botoşăneanu, a purtat racla cu moaştele Sfintei Parascheva în procesiune. Au fost patru opriri, câte una în dreptul fiecărui colţ al catedralei.

De asemenea, procesiunea a ieşit pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe poarta Sfânta Parascheva şi s-a intrat pe poarta Sf. Andrei.

Cei mai mulți dintre pelerini au ajuns la Iaşi încă de vineri dimineaţă şi s-au aşezat la rând, în aşteptarea momentului în care se vor închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Preoţii vor oficia în orele următoare slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu, precum şi Sfânta Liturghie.

Pelerinii care vor merge în aceste zile pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească şi moaştele Sfântului Andrei Criteanul, supranumit „Exarhul cântăreţilor bisericeşti”. Moaştele vor fi aduse la Iaşi, miercuri seară, de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori, Creta.

Cunoscută şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra, din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Ea ar fi murit la vârsta de 27 de ani în satul natal, Epivat.

Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Târnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reuşit să le aducă la Iaşi, aşezându-le în biserica Mănăstirii ”Sfinţii Trei Ierarhi”.

Racla Sfintei Parascheva a fost mutată în Catedrala Mitropolitană la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce moaştele au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica ”Trei Ierarhi’. De atunci, moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română şi este considerată ocrotitoarea Moldovei, dar şi a celor năpăstuiţi.

Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. Tot atunci a fost stabilită şi data de prăznuire a Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie.

Radio Vacanța

Foto: Facebook/Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Etichete:
Fost consilier din Ministerul Afacerilor Externe, acord de recunoaștere a vinovăției într-un dosar DNA cu prejudiciu de peste 8,4 milioane de lei
Naţional luni, 22 iunie 2026, 15:35

Fost consilier din Ministerul Afacerilor Externe, acord de recunoaștere a vinovăției într-un dosar DNA cu prejudiciu de peste 8,4 milioane de lei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au sesizat instanța de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Păune...

Fost consilier din Ministerul Afacerilor Externe, acord de recunoaștere a vinovăției într-un dosar DNA cu prejudiciu de peste 8,4 milioane de lei
Ședința conducerii Parlamentului pentru învestirea Guvernului Veștea, suspendată după o dispută privind sigla PNL
Naţional luni, 22 iunie 2026, 10:58

Ședința conducerii Parlamentului pentru învestirea Guvernului Veștea, suspendată după o dispută privind sigla PNL

Ședința Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, programată luni, la ora 10:00, a fost suspendată și urmează să fie reluată la ora...

Ședința conducerii Parlamentului pentru învestirea Guvernului Veștea, suspendată după o dispută privind sigla PNL
Adrian Veștea a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor pentru viitorul Cabinet
Naţional luni, 22 iunie 2026, 07:11

Adrian Veștea a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor pentru viitorul Cabinet

Premierul desemnat Adrian Veștea a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor propuși pentru viitorul Cabinet. Noul Executiv...

Adrian Veștea a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor pentru viitorul Cabinet
PSD decide astăzi dacă intră în Guvernul Veștea. Social-democrații cer măsuri pentru populație și economie
Naţional duminică, 21 iunie 2026, 11:08

PSD decide astăzi dacă intră în Guvernul Veștea. Social-democrații cer măsuri pentru populație și economie

PSD va decide duminică, 21 iunie, dacă intră în Guvernul propus de Adrian Veștea. Consiliul Politic Național al social-democraților a fost...

PSD decide astăzi dacă intră în Guvernul Veștea. Social-democrații cer măsuri pentru populație și economie
Naţional duminică, 21 iunie 2026, 07:57

Mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea, după noi atacuri cu drone ale Rusiei în Ucraina. Două aeronave Eurofighter Typhoon au decolat de la Borcea

Un nou mesaj RO-Alert a fost emis în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru nordul județului Tulcea, în urma unor noi atacuri cu drone...

Mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea, după noi atacuri cu drone ale Rusiei în Ucraina. Două aeronave Eurofighter Typhoon au decolat de la Borcea
Naţional vineri, 19 iunie 2026, 19:53

Biroul Național al USR a decis ca Dominic Fritz să rămână președintele partidului

Biroul Național al USR a decis, vineri, în unanimitate, ca Dominic Fritz să rămână președintele partidului, în ciuda deciziei definitive a...

Biroul Național al USR a decis ca Dominic Fritz să rămână președintele partidului
Naţional vineri, 19 iunie 2026, 19:21

Consiliul Național al PNL a decis organizarea Congresului Extraordinar – duminică, la Romexpo

Consiliul Național Extraordinar al PNL a decis, vineri, organizarea Congresului Extraordinar al partidului pentru duminică, ora 12:00, la Romexpo,...

Consiliul Național al PNL a decis organizarea Congresului Extraordinar – duminică, la Romexpo
Naţional vineri, 19 iunie 2026, 10:21

Consiliul Naţional al PNL stabilește, vineri, detaliile Congresului extraordinar

În fața uneia dintre cele mai tensionate perioade din ultimii ani, Consiliul Național al Partidului Național Liberal se reunește vineri, în...

Consiliul Naţional al PNL stabilește, vineri, detaliile Congresului extraordinar