Ascultă Radio România Reșița Live

Bibliotecarul Avram Iancu a finalizat, vineri, cursa de înot pe Rin, pentru susținerea aderării României la Schengen

Avram Iancu a finalizat, vineri, cursa de înot pe Rin, prin care a dorit să susţină, prin mijloacele sale, importanţa aderării României la Spaţiul Schengen, polisportivul din Petroşani reuşind să parcurgă întreg cursul fluviului în 48 de zile, relatează Agerpres.

Bibliotecarul Avram Iancu a finalizat, vineri, cursa de înot pe Rin, pentru susținerea aderării României la Schengen

Articol editat de Valentina Adam, 2 septembrie 2023, 09:57

De profesie bibliotecar, Avrem Iancu a înotat fără costum de neopren, el apreciind că efortul său, pe care l-a catalogat ca fiind „unul titanic şi de neimaginat”, reprezintă o „umilă” contribuţie la un mesaj care arată că dorinţa românilor este de a face parte din Spaţiul Schengen.

„După 48 de zile de eforturi fizice, psihice, logistice, financiare şi diplomatice am reuşit. Am ajuns la destinaţia finală a acestui înot dedicat în exclusivitate integrării României în Spaţiul Schengen. Deşi efortul meu a fost unul titanic şi de neimaginat, el reprezintă doar o mică şi umilă contribuţie la dorinţa noastră de a ne face auzit mesajul în lume: România este în Europa/România este Europa”, a notat Avram Iancu pe pagina sa de Facebook.

La finalul cursei, Avram Iancu a fost aşteptat de un reprezentant al Ambasadei României din Olanda, consulul Bogdan Jâglău, care, îmbrăcat într-o vestă tricoloră, i-a înmânat o diploma şi un trofeu.

„Pe o ploaie câinească am fost aşteptat şi de un micuţ grup de români. Vă mulţumesc!”, scrie polisportivul din Petroşani.

Ca argumente la integrarea ţării noastre în Schengen, Iancu nominalizează mai multe personalităţi ale României, de la Nadia Comăneci sau Constantin Brâncuşi, până la Traian Vuia sau Petrache Poenaru, menţionând, totodată, că milioane de români lucrează acum în Europa.

„România a furnizat Europei şi omenirii oameni de valoare. Şi 4 milioane de români lucrează în Europa. Este nedrept să-i ţineţi pe aceşti oameni la cozi kilometrice, cu orele, când se întorc acasă de Paşte şi de Crăciun sau în concediile din timpul verii. Atât am putut eu să fac. Nu m-a pus nimeni să fac acest efort. Nu mi-a cerut-o nimeni. Şi nici nu m-a obligat cineva. Am simţit că sunt doar dator să fac şi eu ceva pentru ţara mea. Iar ce ştiu eu să fac mai bine este să înot”, este mesajul lui Avram Iancu.

În finalul mesajului său, bibliotecarul din Petroşani a ţinut să le mulţumească celor care l-au sprijinit pe parcursul înotului pe Rin, începând cu echipa sa de suport şi terminând cu românii din diaspora. Pe listă au fost menţionaţi şi membri ai personalului misiunilor diplomatice ale României din Germania şi Olanda, precum şi mai mulţi preoţi români care slujesc în străinătate.

Bibliotecarul Avram Iancu a luat startul, pe 16 iulie, în oraşul Konstanz, din Germania, în cursa prin care şi-a propus să străbată întreg cursul fluviului Rin pentru a susţine, prin înot de rezistenţă, proiectul de aderare a României la Spaţiul Schengen.

Sportivul din Petroşani a înotat cei 1.032 de kilometri ai fluviului Rin fără costum de neopren sau alte elemente ajutătoare, la fel ca în vara anului 2017, când a devenit primul om din lume care a reuşit să străbată fluviul Dunărea doar prin forţa braţelor.

sursa foto: Avram Iancu /Facebook

Etichete:
Învață să salvezi o viață! Curs gratuit de prim ajutor, la Reșița
Actualitate duminică, 13 septembrie 2026, 09:00

Învață să salvezi o viață! Curs gratuit de prim ajutor, la Reșița

Voluntarii Fundației pentru SMURD din Caraș-Severin organizează un nou curs gratuit de prim ajutor, destinat tuturor persoanelor care doresc să...

Învață să salvezi o viață! Curs gratuit de prim ajutor, la Reșița
Premieră medicală la Caransebeș: Spitalul Municipal, printre cele patru unităţi medicale din țară cu farmacie robotizată
Actualitate duminică, 13 septembrie 2026, 08:00

Premieră medicală la Caransebeș: Spitalul Municipal, printre cele patru unităţi medicale din țară cu farmacie robotizată

Farmacia Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș va fi robotizată în cadrul unui proiect-pilot finanțat din fonduri europene. Unitatea...

Premieră medicală la Caransebeș: Spitalul Municipal, printre cele patru unităţi medicale din țară cu farmacie robotizată
Caraș-Severin se alătură campaniei europene pentru sănătatea mintală la locul de muncă
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 09:51

Caraș-Severin se alătură campaniei europene pentru sănătatea mintală la locul de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin se alătură Campaniei Europene pentru Locuri de Muncă Sigure și Sănătoase 2026–2028,...

Caraș-Severin se alătură campaniei europene pentru sănătatea mintală la locul de muncă
Transport Urban Reșița, pe lista Guvernului pentru măsuri privind salariile și ocuparea posturilor vacante
Actualitate sâmbătă, 12 septembrie 2026, 08:30

Transport Urban Reșița, pe lista Guvernului pentru măsuri privind salariile și ocuparea posturilor vacante

Transport Urban Reșița SRL se află printre cei 22 de operatori economici pentru care Guvernul a aprobat creșterea cheltuielilor de natură...

Transport Urban Reșița, pe lista Guvernului pentru măsuri privind salariile și ocuparea posturilor vacante
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 21:30

105 locuri de muncă vacante în Caraș-Severin. Cele mai multe sunt disponibile la Reșița

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță 105 locuri de muncă vacante în Caraș-Severin, la data de 11 septembrie 2026. Cele...

105 locuri de muncă vacante în Caraș-Severin. Cele mai multe sunt disponibile la Reșița
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 20:32

Frontiera româno-sârbă se redeschide temporar pentru bicicliști și ambarcațiuni, pe ruta Timișoara–Zrenjanin

Frontiera româno-sârbă se redeschide temporar în mai multe weekenduri din septembrie și octombrie 2026, pentru bicicliști și, în anumite...

Frontiera româno-sârbă se redeschide temporar pentru bicicliști și ambarcațiuni, pe ruta Timișoara–Zrenjanin
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 15:50

Pompierii militari din Caraș-Severin și-au sărbătorit ziua în avans!

Pompierii militari de la ISU „Semenic” au marcat Ziua armei în avans, printr-un ceremonial militar-religios desfășurat la sediul din Reșița....

Pompierii militari din Caraș-Severin și-au sărbătorit ziua în avans!
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 15:44

Câine de 15 ani, preluat de Poliția Animalelor din Anina. Proprietarul a fost amendat cu 12.000 de lei

Un câine în vârstă de 15 ani a fost preluat de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin, după ce autoritățile au fost...

Câine de 15 ani, preluat de Poliția Animalelor din Anina. Proprietarul a fost amendat cu 12.000 de lei