Ascultă Radio România Reșița Live

Începe Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române la Bucureşti

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR 2023) începe astăzi, la Bucureşti, tema fiind O politică externă fermă a României: gestionând provocările şi maximizând oportunităţile.

Începe Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române la Bucureşti

Articol editat de Daiana Rosca, 29 august 2023, 08:01

Cu această ocazie, preşedintele Klaus Iohannis îi va primi, la Palatul Cotroceni, pe şefii de misiuni diplomatice, şefii oficiilor consulare şi directorii institutelor culturale româneşti.

Potrivit agendei şefului statului, întâlnirea va avea loc la ora 11.00. Preşedintele Iohannis va susţine un discurs în cadrul reuniunii.

Şi premierul Marcel Ciolacu participă la reuniune. Potrivit MAE, ediţia RADR din acest an are loc în format fizic, după ce în ultimii trei ani manifestarea s-a derulat în mediul online.

Evenimentul, organizat conform tradiţiei în apropierea Zilei Diplomaţiei Române (marcată anual la 1 septembrie) şi găzduit de ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, îi reuneşte pe şefii misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare, precum şi pe directorii institutelor culturale ale României din străinătate, alături de care participă oficiali români de rang înalt şi membri ai Corpului Diplomatic acreditat în România.

De asemenea, sunt invitaţi reprezentanţi de prestigiu ai mediului academic şi ai grupurilor de reflecţie, ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai mass-media. Invitaţii speciali ai ministrului Luminiţa Odobescu vor fi omologii din Chile, Alberto van Klaveren Stork, şi Lituania, Gabrielius Landsbergis.

‘Tema principală a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române din 2023 este centrată pe reafirmarea priorităţilor de politică externă ale României, în sensul gestionării provocărilor şi în perspectiva valorificării oportunităţilor generate de actualul mediu internaţional. În contextul războiului de agresiune derulat de Rusia în Ucraina, este evidentă centralitatea mizelor de securitate, precum şi necesitatea intensificării dialogului diplomatic şi a eforturilor socio-economice conexe, în scopul consolidării arhitecturii de securitate şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli, într-un cadru mai amplu de eforturi conjugate ale comunităţii democraţiilor’, arată MAE.

Diplomaţii români vor discuta, alături de invitaţii speciali, despre direcţiile de acţiune diplomatică adecvate multiplelor provocări şi crizelor suprapuse, deseori interconectate, cu care se confruntă comunitatea internaţională. Formularea de răspunsuri ferme, în spiritul valorilor şi principiilor solide în care România este ancorată, contribuie la consolidarea rolului său de furnizor de securitate în regiune şi la relevanţa ţării noastre ca partener credibil, rezilient, parte a comunităţii europene şi euroatlantice, evidenţiază ministerul.

‘Astfel, sesiunea plenară cu participarea ministrului afacerilor externe din Republica Chile va aborda importanţa parteneriatelor globale în gestionarea provocărilor comune, titlul acestei sesiuni fiind: ‘Consolidarea unei comunităţi democratice puternice: menţinerea ordinii internaţionale bazate pe reguli şi aprofundarea parteneriatelor globale cu partenerii cu viziuni similare’. În contextul celei mai grave provocări de securitate pe linia Flancului Estic al NATO, tematica securităţii, coeziunii şi conectivităţii constituie subiectul celei de-a doua sesiuni plenare, cu titlul ‘De la Marea Baltică la Marea Neagră: sporirea securităţii şi conectivităţii’. Invitatul special al ministrului Afacerilor Externe al României la această sesiune este ministrul Afacerilor Externe din Republica Lituania’, adaugă sursa citată.

În marja RADR vor avea loc, de asemenea, sesiuni de lucru care vor prilejui discuţii aprofundate ale ministrului Afacerilor Externe şi reprezentanţilor conducerii MAE cu şefii de misiuni, în vederea identificării liniilor de abordare diplomatică adaptate specificului spaţiilor geografice şi instituţiilor internaţionale în care aceştia reprezintă interesele României.

De asemenea, o sesiune plenară va fi dedicată optimizării şi creşterii calităţii serviciilor consulare în beneficiul cetăţenilor români din străinătate.

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române se organizează, în mod tradiţional, în fiecare an, în apropierea Zilei Diplomaţiei Române – care, începând cu anul 2005, este marcată la data de 1 septembrie.

Evenimentul oferă un prilej pentru realizarea unei evaluări a activităţii Ministerului Afacerilor Externe din ultimul an, dar şi analizării provocărilor internaţionale cărora România trebuie să le facă faţă în viitor. De asemenea, Reuniunea permite identificarea de modalităţi eficiente de realizare a obiectivelor prioritare urmărite, în contextul evoluţiilor globale, transatlantice, europene şi regionale. Dezbaterile vizează, în egală măsură, şi identificarea oportunităţilor care trebuie valorificate, precum şi stabilirea principalelor direcţii de acţiune ale Ministerului Afacerilor Externe şi ale serviciului diplomatic, pe termen scurt, mediu şi lung, menţionează MAE.

Marile lanțuri de magazine reduc consumul de energie. Iluminatul publicitar va fi oprit noaptea, iar aerul condiționat va fi folosit mai puțin
Naţional miercuri, 5 august 2026, 09:22

Marile lanțuri de magazine reduc consumul de energie. Iluminatul publicitar va fi oprit noaptea, iar aerul condiționat va fi folosit mai puțin

Marile rețele comerciale din România au anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică, în contextul stării de...

Marile lanțuri de magazine reduc consumul de energie. Iluminatul publicitar va fi oprit noaptea, iar aerul condiționat va fi folosit mai puțin
Noua centrală pe gaze de la Mintia intră în probe de producție. Cea mai mare investiție de profil din UE face un pas decisiv
Naţional miercuri, 5 august 2026, 09:20

Noua centrală pe gaze de la Mintia intră în probe de producție. Cea mai mare investiție de profil din UE face un pas decisiv

Noua centrală pe gaze de la Mintia, județul Hunedoara, cea mai mare construită pe un singur amplasament în Uniunea Europeană, a intrat oficial...

Noua centrală pe gaze de la Mintia intră în probe de producție. Cea mai mare investiție de profil din UE face un pas decisiv
RO-Alert în Tulcea după detectarea unor ținte aeriene în apropierea graniței cu Ucraina
Naţional marți, 4 august 2026, 16:46

RO-Alert în Tulcea după detectarea unor ținte aeriene în apropierea graniței cu Ucraina

 În urma situației, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, avertizând asupra posibilității...

RO-Alert în Tulcea după detectarea unor ținte aeriene în apropierea graniței cu Ucraina
Nicușor Dan a promulgat legile privind criza de pe piața carburanților și prelungirea TVA redus la locuințe
Naţional marți, 4 august 2026, 15:00

Nicușor Dan a promulgat legile privind criza de pe piața carburanților și prelungirea TVA redus la locuințe

 Măsurile au fost adoptate în sesiunea extraordinară a Parlamentului. Acestea urmăresc limitarea efectelor scumpirilor la carburanți, dar și...

Nicușor Dan a promulgat legile privind criza de pe piața carburanților și prelungirea TVA redus la locuințe
Naţional marți, 4 august 2026, 12:30

Rezultatele finale la Titularizare 2026: Peste 10.600 de candidați au obținut note între 5 și 7 și pot deveni suplinitori

Ministerul Educației și Cercetării a publicat rezultatele finale ale concursului național de Titularizare 2026, după soluționarea...

Rezultatele finale la Titularizare 2026: Peste 10.600 de candidați au obținut note între 5 și 7 și pot deveni suplinitori
Naţional luni, 3 august 2026, 15:59

Criză energetică în România: Dacia și Ford își opresc producția până pe 19 august

Decizia face parte dintr-un plan de economisire adoptat pe fondul unei crize energetice regionale provocate de seceta severă și de reducerea...

Criză energetică în România: Dacia și Ford își opresc producția până pe 19 august
Naţional luni, 3 august 2026, 11:15

Armata a detonat stânca de pe Brațul Bala. Autoritățile pregătesc un baraj pentru creșterea nivelului Dunării la Cernavodă

Autoritățile au făcut un nou pas în intervenția de urgență menită să asigure alimentarea cu apă a Centralei Nucleare de la Cernavodă....

Armata a detonat stânca de pe Brațul Bala. Autoritățile pregătesc un baraj pentru creșterea nivelului Dunării la Cernavodă
Naţional luni, 3 august 2026, 09:26

Dunărea atinge un nivel critic. Debitul se apropie de minimul istoric, iar autoritățile iau măsuri de urgență

Debitul Dunării la intrarea în România continuă să scadă și se apropie de nivelul minim istoric înregistrat în urmă cu patru decenii....

Dunărea atinge un nivel critic. Debitul se apropie de minimul istoric, iar autoritățile iau măsuri de urgență