Ascultă Radio România Reșița Live

Zeci de controale și sute de sancțiuni aplicate de polițiști în perioada sărbătorilor pascale

Poliţiştii cărășeni au acționat zilnic, în această perioadă, pentru ca cetățenii să petreacă Paștele în siguranță, în Caraș-Severin. Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în perioada 14-17 aprilie, polițiștii au desfășurat 67 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost aplicate 471 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 175.000 de lei.

Zeci de controale și sute de sancțiuni aplicate de polițiști în perioada sărbătorilor pascale

Articol editat de Ovidiu Babolea, 18 aprilie 2023, 12:58 / actualizat: 18 aprilie 2023, 18:15

Pentru abaterile constatate la regimul rutier, au fost reținute 25 de permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

Aproape 150 de apeluri la 112

De asemenea, polițiștii au intervenit la 193 de solicitări, dintre care 144 primite prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112.

În această perioadă, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea a 10 fapte penale, fiind înregistrate 42 de infracțiuni, dintre care 16 infracțiuni contra persoanei, 14 contra patrimoniului și 11 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Din acestea exemplificăm:

Aseară, la ora 22.57, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit în trafic, pe DN 6, în zona localității Plugova, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din județul Mehedinți, care a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.

*

În noaptea de 16 spre 17 aprilie, la ora 02.20, polițiști de la Secția 7 Poliție Rurală Moldova Nouă au observat un moped care circula pe DN 57, în Moldova Nouă, fără a avea numere de înmatriculare, iar la vederea echipajului, conducătorul mopedului a sărit de pe vehicul, intrând într-o benzinărie.

Polițiștii l-au identificat pe conducătorul mopedului, un tânăr de 21 de ani, din Moldova Nouă, care, la testarea cu aparatul etilotest, avea o alcoolemie de 0.59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, unde a refuzat recoltarea.

De asemenea, tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz.

*

Sâmbătă, 15 aprilie, la ora 13.20, polițiști de la Biroul Rutier Reșița au oprit pentru control, pe strada Făgărașului, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din Ezeriș, la testarea cu aparatul DrugTest rezultând că se afla sub influența substanțelor psihoactive.  Aparatul a indicat rezultat pozitiv pentru THC.

Polițiștii l-au condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice și continuă cercetările în acest caz.

*

Tot sâmbătă, la ora 13.29, polițiștii Biroului Rutier Reșița au oprit pentru control, pe bulevardul Muncii, un autoturism condus de un bărbat de 24 de ani, testarea DrugTest indicând rezultat pozitiv pentru amfetamină.

Și în acest caz bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

*

În dimineața zilei de sâmbătă, la ora 08.40, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Reșița au oprit pentru control, în localitatea Soceni, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, al cărui permis de conducere figura reținut.

Un alt bărbat în vârstă de 22 de ani, care conducea un autovehicul, deși avea permisul de conducere reținut, a fost depistat de polițiștii de la Secția 7 Poliție Rurală Moldova Nouă, în noaptea de 15 spre 16 aprilie, la ora 00.20, pe DJ 571A, în localitatea Moldovița.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările.

*

Vineri, 14 aprilie, la ora 18.15, polițiști de la Poliția Orașului Moldova Nouă au oprit pentru control, pe DN 57, în Moldova Nouă, un autoturism condus de o tânără de 19 ani, din oraș. În cazul acesteia, la testarea DrugCheck, dispozitivul a indicat rezultat pozitiv pentru THC.

Conform procedurii, tânăra a fost condusă la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.

*

În data de 14 aprilie, la ora 11.20, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au observat pe strada Ardealului, un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliție, a virat dreapta pe o altă stradă.

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, fiind oprit regulamentar pe strada Pavel Chinezu.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 53 de ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.

*

Joi, 13 aprilie, la ora 23.35, polițiști de la Poliția Orașului Bocșa au oprit pentru control pe strada 1 Decembrie 1918, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, care, la testarea alcooltest, avea o alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, acesta figura cu permisul de conducere anulat.

Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și de către o persoană aflată sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate.”

Șase personalități propuse pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei, de Ziua Orașului
Actualitate joi, 23 iulie 2026, 10:09

Șase personalități propuse pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei, de Ziua Orașului

Șase personalități marcante din domeniile culturii, educației, jurnalismului, implicării civice și vieții spirituale au fost propuse pentru a...

Șase personalități propuse pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei, de Ziua Orașului
Prima pasarelă metalică peste Bârzava prinde contur la Reșița. Proiectul va conecta promenada, Funicularul și noul Parc Natural din zona Triaj
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 19:43

Prima pasarelă metalică peste Bârzava prinde contur la Reșița. Proiectul va conecta promenada, Funicularul și noul Parc Natural din zona Triaj

Prima dintre cele șase pasarele metalice care vor traversa râul Bârzava este montată în această perioadă, fiind parte dintr-un amplu proiect...

Prima pasarelă metalică peste Bârzava prinde contur la Reșița. Proiectul va conecta promenada, Funicularul și noul Parc Natural din zona Triaj
Băile Herculane: tot mai mulți turiști la cădițele cu apă sulfuroasă
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 19:23

Băile Herculane: tot mai mulți turiști la cădițele cu apă sulfuroasă

Potrivit președintei Herculane Project, Oana Chirilă, în această vară au fost realizate lucrări de întreținere și modernizare a...

Băile Herculane: tot mai mulți turiști la cădițele cu apă sulfuroasă
Legea salarizării, contestată şi de Solidaritatea Sanitară: sindicatul a depus amendamente şi cere plata corectă a gărzilor și sporurilor
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 16:42

Legea salarizării, contestată şi de Solidaritatea Sanitară: sindicatul a depus amendamente şi cere plata corectă a gărzilor și sporurilor

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a depus la Parlament, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății un set complet de...

Legea salarizării, contestată şi de Solidaritatea Sanitară: sindicatul a depus amendamente şi cere plata corectă a gărzilor și sporurilor
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 15:05

Bacalaureat 2026, sesiunea din august: 423 de candidați înscriși în Caraș-Severin

S-a încheiat perioada de înscriere și de verificare a cererilor pentru sesiunea august 2026 a examenului național de bacalaureat, iar în...

Bacalaureat 2026, sesiunea din august: 423 de candidați înscriși în Caraș-Severin
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 12:48

SANITAS cere reluarea negocierilor după suspendarea în instanță a proiectului legii salarizării. Greva generală din sănătate rămâne programată pentru 28 iulie

Federația SANITAS a anunțat că nu va participa la discuțiile privind noua lege a salarizării, programate miercuri la Ministerul Muncii, după ce...

SANITAS cere reluarea negocierilor după suspendarea în instanță a proiectului legii salarizării. Greva generală din sănătate rămâne programată pentru 28 iulie
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 12:24

Timișoara investește în transportul public: contract semnat pentru noua hală de mentenanță a tramvaielor

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a semnat contractul de execuție pentru construirea unei noi hale de mentenanță destinată tramvaielor....

Timișoara investește în transportul public: contract semnat pentru noua hală de mentenanță a tramvaielor
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 11:59

OncoHelp Timișoara reduce timpul de așteptare pentru chimioterapie cu ajutorul a 11 infuzomate noi

Pacienții oncologici tratați în cadrul Spitalului Universitar OncoHelp din Timișoara vor beneficia de acces mai rapid la tratamente, după ce...

OncoHelp Timișoara reduce timpul de așteptare pentru chimioterapie cu ajutorul a 11 infuzomate noi