Ascultă Radio România Reșița Live

Germania şi-a închis ultimele trei reactoare nucleare

Germania şi-a închis sâmbătă ultimele trei reactoare nucleare, au declarat operatorii centralelor în cauză, a căror închidere marchează punctul culminant a peste 20 de ani de ieşire treptată din domeniul energiei atomice a primei economii europene, informează AFP.

Germania şi-a închis ultimele trei reactoare nucleare

Articol editat de Valentina Adam, 16 aprilie 2023, 10:49

Centralele Isar 2 (sud-est), Neckarwestheim (sud-vest) şi Emsland (nord-vest) au fost deconectate de la reţeaua de electricitate înainte de miezul nopţii, aşa cum era planificat, compania de energie RWE descriind oprirea drept „sfârşitul unui epoci”, potrivit unui comunicat de presă.

Cea mai mare putere industrială a Europei a respectat, în decurs de câteva luni, programul de tranziţie energetică stabilit la începutul anilor 2000 şi accelerat în 2011, după dezastrul de la Fukushima, printr-o schimbare spectaculoasă a fostului cancelar Angela Merkel. Această strategie de renunţare la energia nucleară, percepută ca periculoasă de o mare parte a populaţiei, îi descumpăneşte pe mulţi dintre partenerii Germaniei care estimează că energia nucleară are un rol de jucat în decarbonizarea producţiei de electricitate.

Criza gazului declanşată de războiul din Ucraina a pus o presiune suplimentară asupra Berlinului şi a reînviat dezbaterea, atât la nivelul clasei politice, cât şi a opiniei publice, asupra oportunităţii închiderii centralelor.

Din 2003, Germania a închis 16 reactoare.

Invazia Ucrainei a marcat un punct de cotitură. Privată de gazul rusesc, Germania s-a trezit expusă celor mai întunecate scenarii economice. Guvernul cancelarului Olaf Scholz a prelungit funcţionarea reactoarelor cu câteva luni, faţă de oprirea stabilită iniţial pe 31 decembrie. Ultimele trei centrale au furnizat doar 6% din energia electrică produsă în Germania anul trecut, în timp ce energia nucleară reprezenta 30,8% din mix în 1997. Între timp, ponderea energiei regenerabile a ajuns la 46% în 2022, comparativ cu mai puţin de 25% în urmă cu zece ani. Dar în Germania, cel mai mare emiţător de CO2 din Uniunea Europeană, cărbunele reprezintă încă o treime din producţia de energie electrică, cu o creştere de 8% anul trecut pentru a face faţă absenţei gazului rusesc.

Franţa, cu 56 de reactoare, rămâne ţară cu cel mai ridicat nivel de energie nucleară pe cap de locuitor din lume. La nivel european, există diferenţe mari între Paris şi Berlin cu privire la rolul acestui tip de energie. Germania preferă să se concentreze asupra obiectivului său de a acoperi 80% din necesarul de energie electrică cu energie regenerabilă până în 2030 şi de a închide în acelaşi timp centralele pe cărbune până cel târziu în 2038.

Agerpres

foto pixabay.com

Etichete:
Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen
Internațional sâmbătă, 12 septembrie 2026, 09:00

Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen

Un tren regional care circula între Rouen și Caen, în nord-vestul Franței, a deraiat vineri seara, în apropierea localității Cléon, în...

Grav accident feroviar în Franța: 44 de răniți după deraierea unui tren între Rouen și Caen
Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”
Internațional vineri, 11 septembrie 2026, 20:22

Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”

Statele Unite au comemorat vineri, 11 septembrie 2026, 25 de ani de la atacurile teroriste care au provocat moartea a 2.977 de persoane....

Trump, la 25 de ani de la 11 septembrie: „Nu vom uita niciodată”
Studiu european: 53% dintre adolescenții de 15-16 ani au încercat țigări electronice, 81% au consumat alcool
Internațional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:44

Studiu european: 53% dintre adolescenții de 15-16 ani au încercat țigări electronice, 81% au consumat alcool

Un amplu studiu european privind comportamentele de risc în rândul adolescenților arată că peste jumătate dintre tinerii de 15-16 ani au...

Studiu european: 53% dintre adolescenții de 15-16 ani au încercat țigări electronice, 81% au consumat alcool