Ascultă Radio România Reșița Live

Deca: Noile forme de Evaluare Naţională, admitere la liceu şi Bacalaureat – cel mai devreme în 2027

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat miercuri că noile forme de Evaluare Naţională, admitere la liceu şi Bacalaureat nu vor intra în vigoare începând cu anul şcolar următor adoptării legii învăţământului preuniversitar, ci, cel mai devreme, în 2027, dacă proiectul va fi adoptat în Parlament până la finele acestui an şcolar.

Deca: Noile forme de Evaluare Naţională, admitere la liceu şi Bacalaureat – cel mai devreme în 2027

Articol editat de Valentina Adam, 29 martie 2023, 17:32 / actualizat: 30 martie 2023, 6:36

Ea a făcut precizarea, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, după adoptarea în Guvern a pachetului de legi ale Educaţiei.

‘Subliniez din nou – noile forme de Evaluare Naţională, admitere la liceu şi Bacalaureat nu vor intra în vigoare începând cu anul şcolar următor adoptării legii, ci vor intra în vigoare fie cel mai devreme în 2027, pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, dacă adoptăm legea în Parlament până la finalul acestui an şcolar, fie vorbim despre 2028 sau chiar 2029, să vedem cât durează refacerea planurilor cadru şi a programelor de la liceu. Deci, nu este o chestiune care se întâmplă de azi pe mâine. Vom asigura predictibilitate în sistem’, a precizat Ligia Deca.

Întrebată care este argumentul pentru care a fost păstrată forma de admitere la liceu şi cu Evaluare Naţională şi cu examen separat, ministrul Educaţiei a explicat că varianta prevăzută în proiect privind admiterea la liceu a fost preferată în urma observaţiilor primite de la actorii implicaţi în educaţie.

‘Această formulă pe care pachetul legislativ o include este o formulă la care am ajuns tocmai în urma feedback-ului primit de la actorii în educaţie. Dacă vă aduceţi aminte, vara trecută, în dezbatere publică, formula propusă a fost 90% din locuri scoase la concurs pentru profilurile unde exista concurenţă şi unde liceul îşi dorea. Am ajuns la o formulă cu 60%. De ce? Tocmai în ideea în care un copil care are o zi proastă şi nu performează la examenul care i-ar aduce o potrivire mai bună cu profilul mai are şansa ca pe baza notelor de la Evaluarea Naţională să aplice pentru profilul respectiv din acel liceu, să mai aibă o şansă de a fi distribuit acolo. Este o formulă care, în opinia noastră, îmbină nevoia de potrivire cu profilul, cu ceea ce îţi alegi să faci pentru următorii patru ani în liceu, cu nevoia de a asigura echitate în sistem’, a afirmat Ligia Deca.

Ea a precizat că prima dată se va da Evaluarea Naţională pentru toată lumea, urmând ca elevii care doresc să poată merge la concursurile organizate numai acolo unde a existat concurenţă, pe acele profiluri, şi acolo, sigur, unde liceul îşi doreşte să organizeze un astfel de concurs.

Ministrul Educaţiei a dat lămuriri şi cu privire la procentul stabilit prin proiect, de 60%.

‘60% din locurile pe profilurile unde a existat concurenţă vor putea fi scoase în concurs. Pentru celelalte 40% se va putea concura exclusiv pe baza notelor de la Evaluarea Naţională, iar din aceste 40% un procent de 10% vor fi acordate prioritar pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau pentru elevii romi’, a arătat ministrul.

Referitor la cât va conta nota de la Evaluarea Naţională şi cât va conta cea de la examenul pentru locurile scoase de concurs, ea a spus că acesta este un detaliu care va fi stabilit în metodologiile subsecvente de organizare a concursului de admitere: ‘Este un subiect pe care o să îl aprofundăm cu specialiştii de la Centrul Naţional pentru Evaluare’.

Ligia Deca a arătat că propunerea referitoare la Bacalaureat nu s-a schimbat ca urmare a avizării interministeriale.

‘Cea care a fost făcută publică, cu toate acele variante în funcţie de profil şi specializare, rămâne în picioare. Ceea ce apare nou faţă de varianta de Bacalaureat pe care o avem acum este că multe dintre probele de competenţe se pot da în timpul anului şcolar, în timpul clasei a XII-a, în aşa fel încât în vară să nu avem decât patru probe, dacă ei aleg să le dea mai devreme pe celelalte, reducând astfel încărcarea la finalul anului şcolar, în vară’, a explicat ea.

Potrivit ministrului, simulările la examenul de Bacalaureat nu sunt obligatorii, dar au rolul a exersa abilităţile copiilor în situaţii reale de examen.

‘Simulările au tocmai acest rol – de a exersa abilităţile copiilor în situaţii reale de examen. Subiectele sunt făcute în aşa fel încât ei să îşi identifice zonele în care au nevoie de mai mult sprijin în următoarele două luni. Sigur că ele nu sunt obligatorii. Simulările sunt un exerciţiu de care poţi profita sau nu ca elev. Rezultatele vor fi discutate la nivelul fiecărei clase şi cu fiecare familie. Deci eu cred că aceste semnale de alarmă pe care le ridicaţi – adică cei care au ales să nu meargă la simulare – vor avea şi ei parte de o discuţie cu profesorii, cu dirigintele, cu familia, în aşa fel încât să se găsească cele mai bune metode de sprijin ca ei să aibă succes la aceste examinări’, a mai declarat Ligia Deca

Poliţia de Frontieră: Numărul vehiculelor furate depistate la graniţă în primele 2 luni ale anului s-a dublat
Naţional duminică, 22 martie 2026, 12:38

Poliţia de Frontieră: Numărul vehiculelor furate depistate la graniţă în primele 2 luni ale anului s-a dublat

Numărul vehiculelor furate descoperite la frontieră în primele două luni ale anului 2026 s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut,...

Poliţia de Frontieră: Numărul vehiculelor furate depistate la graniţă în primele 2 luni ale anului s-a dublat
Militarii români din Irak au revenit în ţară
Naţional sâmbătă, 21 martie 2026, 20:01

Militarii români din Irak au revenit în ţară

Militarii români din Irak au revenit în ţară, decizia de retragere fiind determinată de evoluţia războiului din Orientul Mijlociu....

Militarii români din Irak au revenit în ţară
Scumpiri de până la 8-10% estimate la pâine, lactate şi mezeluri până la finalul anului, avertizează vicepreședintele ANCMMR
Naţional vineri, 20 martie 2026, 18:10

Scumpiri de până la 8-10% estimate la pâine, lactate şi mezeluri până la finalul anului, avertizează vicepreședintele ANCMMR

Prețurile la pâine, produse de panificație, lactate și mezeluri ar putea crește, până la finalul anului, cu până la 8-10%, în condițiile...

Scumpiri de până la 8-10% estimate la pâine, lactate şi mezeluri până la finalul anului, avertizează vicepreședintele ANCMMR
COTAR solicită reducerea accizelor la carburanți și avertizează asupra riscului de falimente în lanț
Naţional vineri, 20 martie 2026, 16:57

COTAR solicită reducerea accizelor la carburanți și avertizează asupra riscului de falimente în lanț

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită Guvernului măsuri urgente, precum reducerea accizelor...

COTAR solicită reducerea accizelor la carburanți și avertizează asupra riscului de falimente în lanț
Naţional vineri, 20 martie 2026, 14:48

Bugetul de stat pe anul 2026 a fost adoptat

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptat, vineri, 20 martie, de plenul reunit al Parlamentului, care a votat și bugetul...

Bugetul de stat pe anul 2026 a fost adoptat
Naţional vineri, 20 martie 2026, 08:27

Președintele Nicușor Dan: Comisia Europeană, deschisă la mecanisme care să reducă preţul energiei

Președintele Nicușor Dan a declarat, după reuniunea Consiliului European, că una dintre principalele teme abordate a fost prețul energiei, în...

Președintele Nicușor Dan: Comisia Europeană, deschisă la mecanisme care să reducă preţul energiei
Naţional joi, 19 martie 2026, 20:51

Lege în Parlament: România dublează cota de recoltare a urșilor bruni. Ce prevede proiectul adoptat de Senat?

Senatul României a adoptat o inițiativă legislativă care prevede dublarea cotei de recoltare pentru perioada 2026–2027. Proiectul urmează să...

Lege în Parlament: România dublează cota de recoltare a urșilor bruni. Ce prevede proiectul adoptat de Senat?
Naţional joi, 19 martie 2026, 20:23

Parlament – buget2026/ Comisiile reunite de buget-finanțe au aprobat proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat

Comisiile reunite de buget-finanțe ale Senatului și Camerei Deputaților au aprobat, joi, proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat...

Parlament – buget2026/ Comisiile reunite de buget-finanțe au aprobat proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat