Ascultă Radio România Reșița Live

Fără copii, ar fi imposibil să iubim lumea!

„O să-i spun lui Dumnezeu tot!” Acestea au fost ultimele cuvinte ale unui copil sirian, în vârstă de trei ani, înainte de a muri… m-am tot gândit la aceste vorbe, mă gândesc la copiii uciși în Ucraina sau în alte locuri fierbinți ale planetei, dar și la copiii uciși de cancer…Ce povestesc acești copii despre noi?
Știu, există sceptici care spun că e destinul, că împotriva cancerului nu poți câștiga, că războaiele le fac alții, găsim ușor scuze și motive pentru a nu ne implica, pentru a ne eschiva, dar cine este atât de sigur că nu i se poate întâmpla? Sau cine vrea să facă parte din povestea unui copil ucis de boală?
Ce am făcut pentru el? Tăcerea mea, tăcerea ta reprezintă tot un gest de indiferență, tot un abandon ce ne definește ca oameni.
Aș vrea ca cei care, până acum au pierdut lupta cu boala să fie ultimele victime, să povestească Lui Dumnezeu că ceilalți copii mai rămân pe pământ pentru că oamenii mari luptă alături de ei și îi vindecă. Iar când vor crește mari nu vor mai fi nici războaie, nici boli incurabile și poveștile care vor ajunge la Dumnezeu vor fi despre dragoste, credință și nădejde, despre o lume care va opri cruciada copiilor uciși -prin Bunătate.
Da, așa voi putea, vom putea să îi răspundem acelui copil care i-a povestit Lui Dumnezeu tot. Pentru că și cancerul e tot un război fără reguli și fără limite, un război care ucide și copilul din Siria, dar și pe cel din România sau din alt colț de lume.

Fără copii, ar fi imposibil să iubim lumea!

Articol editat de Anca Bălălău, 17 decembrie 2022, 15:08

Împreună, în perioada 16-23 decembrie, să scriem o poveste cu final fericit! Donează! Fără copii, ar fi imposibil să iubim lumea. Povestea lor e și povestea noastră.

De 1 Decembrie, Radio România este Vocea care unește!
Evenimente duminică, 30 noiembrie 2025, 19:16

De 1 Decembrie, Radio România este Vocea care unește!

De 1 decembrie, Ziua Naţională a României, toate posturile Societății Române de Radiodifuziune sunt în sărbătoare, cu programe interactive,...

De 1 Decembrie, Radio România este Vocea care unește!
Târgul de Crăciun Timișoara 2025 se deschide pe 30 noiembrie cu Ștefan Bănică Jr. și un spectacol magic de lumini
Evenimente miercuri, 26 noiembrie 2025, 10:01

Târgul de Crăciun Timișoara 2025 se deschide pe 30 noiembrie cu Ștefan Bănică Jr. și un spectacol magic de lumini

Timișoara își dă întâlnire cu magia sărbătorilor de iarnă puțin mai târziu decât era programat. Din cauza modificărilor aduse OUG...

Târgul de Crăciun Timișoara 2025 se deschide pe 30 noiembrie cu Ștefan Bănică Jr. și un spectacol magic de lumini
Sărbători de iarnă la Conacul Mocioni din Foeni – tradiție, colinde și gusturi autentice bănățene
Evenimente vineri, 21 noiembrie 2025, 12:56

Sărbători de iarnă la Conacul Mocioni din Foeni – tradiție, colinde și gusturi autentice bănățene

Conacul Mocioni din Foeni devine, timp de patru zile, 28 noiembrie – 1 decembrie 2025, un loc de poveste în care tradițiile bănățene prind...

Sărbători de iarnă la Conacul Mocioni din Foeni – tradiție, colinde și gusturi autentice bănățene
Târgul de Crăciun din Arad 2025: deschidere oficială pe 22 noiembrie. Patru locații, zeci de expozanți și programe artistice pentru toate vârstele
Evenimente vineri, 21 noiembrie 2025, 06:21

Târgul de Crăciun din Arad 2025: deschidere oficială pe 22 noiembrie. Patru locații, zeci de expozanți și programe artistice pentru toate vârstele

Târgul de Crăciun din Arad, ediția 2025, se deschide oficial pe 22 noiembrie și va putea fi vizitat până la 11 ianuarie 2026, anunță...

Târgul de Crăciun din Arad 2025: deschidere oficială pe 22 noiembrie. Patru locații, zeci de expozanți și programe artistice pentru toate vârstele
Evenimente joi, 20 noiembrie 2025, 14:01

Spectacolul vedetă al Teatrului de Vest, Sub apă, vineri pe scena reșițeană

Teatrul de Vest din Reșița continuă să impresioneze publicul cu revelația acestui an: spectacolul „Sub apă”, după Ionuț Vișan, regia...

Spectacolul vedetă al Teatrului de Vest, Sub apă, vineri pe scena reșițeană
Evenimente luni, 17 noiembrie 2025, 09:04

ExpoStart: Săptămâna Antreprenoriatului 2025

Asociația pentru Dezvoltare Locală și Regională (ADLR) își confirmă și în acest an rolul activ în sprijinirea mediului de afaceri din...

ExpoStart: Săptămâna Antreprenoriatului 2025
Evenimente duminică, 16 noiembrie 2025, 06:30

Ziua Internațională a Studentului sărbătorită la Reșița: spectacol de stand-up cu Cosmin Natanticu și Edi Rădoiu, pe 17 noiembrie 2025

Cu ocazia Zilei Internaționale a Studentului, tinerii din Reșița sunt invitați la un eveniment special dedicat lor, care va avea loc luni, 17...

Ziua Internațională a Studentului sărbătorită la Reșița: spectacol de stand-up cu Cosmin Natanticu și Edi Rădoiu, pe 17 noiembrie 2025
Evenimente marți, 11 noiembrie 2025, 11:34

Cultura unește Europa: sculptori timișoreni inaugurează primele lucrări ale Parcului Internațional de Sculptură din Méricourt, Franța

Cultura rămâne liantul cel mai puternic între oameni și țări, o punte care traversează granițe și timp. Această credință prinde formă...

Cultura unește Europa: sculptori timișoreni inaugurează primele lucrări ale Parcului Internațional de Sculptură din Méricourt, Franța