Ascultă Radio România Reșița Live

Preşedintele Iohannis cere Parlamentului reexaminarea legii prin care medicamentele expirate se consideră deşeuri periculoase

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care prevede introducerea obligativităţii unei menţiuni exprese în conţinutul materialelor publicitare pentru medicamente destinate publicului larg, potrivit căreia medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase.

Preşedintele Iohannis cere Parlamentului reexaminarea legii prin care medicamentele expirate se consideră deşeuri periculoase
Foto: 48311029 - drugs.

Articol editat de Valentina Adam, 27 octombrie 2022, 12:59

Actul normativ instituie şi posibilitatea înfiinţării farmaciilor universitare de către universităţile de medicină şi farmacie acreditate, destinate desfăşurării activităţii didactice şi a pregătirii practice a studenţilor.

„Considerăm că unele dintre dispoziţiile legii transmise la promulgare sunt neclare, de natură să genereze dificultăţi în aplicare şi, prin urmare, se impun a fi reexaminate de către Parlament”, se arată în cererea de reexaminare în care şeful statului precizează că a primit legea în vederea promulgării pe 10 octombrie.

Preşedintele Iohannis subliniază că, din analiza comparativă a legii avută în vedere de iniţiatori şi cea adoptată de Parlament, rezultă că actul normativ în forma transmisă la promulgare s-a îndepărtat în mod vădit de la scopul urmărit de iniţiatorii săi. El indică faptul că, potrivit expunerii de motive a iniţiatorilor, intervenţiile legislative vizau introducerea pe ambalajul medicamentului a atenţionării speciale destinate utilizatorilor de produse farmaceutice cu privire la necesitatea returnării medicamentelor expirate în farmacii, pentru eliminarea corespunzătoare a acestora.

Şeful statului arată că indicaţia a fost înlocuită cu menţiunea că „medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase”, norma neprecizând în concret cum vor fi colectate şi eliminate corespunzător aceste deşeuri periculoase.

Alături de această modificare legislativă au fost introduse şi dispoziţii privind înfiinţarea farmaciilor universitare.

„Considerăm că legea supusă reexaminării determină modificări semnificative în organizarea şi funcţionarea sistemului farmaceutic, înfiinţând un nou tip de unitate farmaceutică, printr-o normă de completare a prevederilor referitoare la autorizarea exercitării profesiei de farmacist cuprinse în art. 575 din Legea nr. 95/2006. Însă noile prevederi introduse prin legea adoptată de Parlament nu stabilesc cum se vor aplica acestea în raport cu dispoziţiile legii speciale – Legea farmaciei nr. 266/2008, prin care sunt reglementate expres şi limitativ tipurile de unităţi farmaceutice prin care se asigură asistenţa farmaceutică a populaţiei, respectiv farmacia comunitară, farmacia cu circuit închis şi drogheria. Cu privire la posibilitatea înfiinţării unui nou tip, acela de farmacie universitară, legea supusă reexaminării prevede doar că numărul acestora depinde de numărul de studenţi din cadrul facultăţii de farmacie, stabilind expres că acestora nu li se aplică, în vederea autorizării de funcţionare, prevederile criteriului demografic prevăzut de Legea nr. 266/2008”, se precizează în cererea de reexaminare.

Preşedintele Iohannis arată că, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, actele normative trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, iar dispoziţiile acestora trebuie corelate cu prevederile actelor normative cu forţă juridică superioară sau cu actele cu aceeaşi forţă juridică cu care se află în conexiune.

„Considerăm că textele nou-introduse creează o situaţie de insecuritate juridică pentru destinatarii săi, întrucât legea adoptată de Parlament nu prevede dispoziţii referitoare la condiţiile şi scopul înfiinţării farmaciilor universitare, modul de organizare şi funcţionare a acestora, prevederi privind mutarea sediului, transferul, întreruperea temporară sau încetarea activităţii. Mai mult de atât, nu sunt stabilite care sunt autorităţile de supraveghere şi control a activităţii acestor farmacii sau răspunderea şi sancţiunile aplicate în cazul nerespectării dispoziţiilor legale”, se afirmă în cererea de reexaminare.

Şeful statului spune că numai prin reglementarea expresă a unor asemenea condiţii şi criterii de înfiinţare a acestor categorii de farmacii legiuitorul se poate asigura că organizarea şi funcţionarea noilor entităţi farmaceutice răspunde cerinţelor de legalitate, în conformitate cu interesul public, corespunzător nevoii de medicaţie şi problemelor de sănătate ale pacientului, care să garanteze asistenţa farmaceutică a populaţiei, integrată şi continuă, dar care să nu pericliteze în niciun fel sănătatea şi siguranţa publică.

Preşedintele Iohannis menţionează şi că norma referitoare la posibilitatea universităţilor de medicină şi farmacie de a acredita farmacii comunitare pentru a desfăşura activitate de pregătire practică a studenţilor, asociată activităţii didactice, intră în contradicţie cu Legea nr. 266/2008 potrivit căreia: „Sub îndrumarea şi controlul unui farmacist cu drept de liberă practică, în farmacia comunitară îşi pot efectua stagiul profesional studenţii sau alte persoane aflate în procesul de învăţământ farmaceutic”.

„Cele două ipoteze normative sunt de natură să creeze confuzie în aplicare, întrucât nu este clar după ce reguli se va desfăşura activitatea de pregătire practică a studenţilor în cadrul unei farmacii comunitare”, se precizează în cererea de reexaminare.

Sursa: www.economica.net

Curtea Constituţională amână pentru 12 noiembrie sesizările privind legea referitoare la plata pensiilor private
Naţional miercuri, 5 noiembrie 2025, 10:47

Curtea Constituţională amână pentru 12 noiembrie sesizările privind legea referitoare la plata pensiilor private

Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 12 noiembrie, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi AUR în...

Curtea Constituţională amână pentru 12 noiembrie sesizările privind legea referitoare la plata pensiilor private
Curtea Constituțională a României dezbate sesizările privind legea referitoare la plata pensiilor private
Naţional miercuri, 5 noiembrie 2025, 06:57

Curtea Constituțională a României dezbate sesizările privind legea referitoare la plata pensiilor private

Curtea Constituțională a României urmează să dezbată, miercuri, sesizările Înaltei Curți de Casație și Justiție și AUR în legătură cu...

Curtea Constituțională a României dezbate sesizările privind legea referitoare la plata pensiilor private
Secretarul general al NATO vine în România; miercuri și joi – întâlniri cu președintele, premierul, șefii Parlamentului
Naţional miercuri, 5 noiembrie 2025, 06:55

Secretarul general al NATO vine în România; miercuri și joi – întâlniri cu președintele, premierul, șefii Parlamentului

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, se va afla la București miercuri și joi, context în care se va întâlni cu...

Secretarul general al NATO vine în România; miercuri și joi – întâlniri cu președintele, premierul, șefii Parlamentului
CNA ar putea cere televiziunilor difuzarea clipurilor de interes public 
Naţional miercuri, 5 noiembrie 2025, 04:27

CNA ar putea cere televiziunilor difuzarea clipurilor de interes public 

Un proiect de lege prin care CNA să poată solicita din nou televiziunilor şi radiourilor difuzarea clipurilor de interes public ar putea fi...

CNA ar putea cere televiziunilor difuzarea clipurilor de interes public 
Naţional luni, 3 noiembrie 2025, 18:09

Parchetul General: prejudiciu de peste 175 de milioane de lei, descoperit în mai multe dosare penale

Parchetul General anunță că a identificat un prejudiciu total de 175 de milioane de lei și 1,6 milioane de euro în dosarele penale în care au...

Parchetul General: prejudiciu de peste 175 de milioane de lei, descoperit în mai multe dosare penale
Naţional luni, 3 noiembrie 2025, 17:45

Noul Cod de Deontologie Medicală, adoptat de Colegiul Medicilor din România: etică modernă, respect pentru pacient și independență profesională

Colegiul Medicilor din România (CMR) a adoptat, în cadrul Adunării Generale Naționale, un nou Cod de Deontologie Medicală, document esențial...

Noul Cod de Deontologie Medicală, adoptat de Colegiul Medicilor din România: etică modernă, respect pentru pacient și independență profesională
Naţional luni, 3 noiembrie 2025, 13:42

Guvernul român și compania germană Rheinmetall au semnat contractul pentru construirea unei fabricii de pulberi la Victoria

Guvernul României și compania germană Rheinmetall au semnat, luni, contractul pentru construirea unei fabrici de pulberi la Victoria. Valoarea...

Guvernul român și compania germană Rheinmetall au semnat contractul pentru construirea unei fabricii de pulberi la Victoria
Naţional luni, 3 noiembrie 2025, 08:37

VIDEO Amplă operațiune națională JUPITER 4: 78 de percheziții în mai multe județe din România

O amplă operațiune națională a polițiștilor și procurorilor se desfășoară luni, 3 noiembrie 2025, în cadrul acțiunii „JUPITER 4”,...

VIDEO Amplă operațiune națională JUPITER 4: 78 de percheziții în mai multe județe din România