Ascultă Radio România Reșița Live

Elevii de clasa a V-a nu mai primesc deloc burse de merit

Elevii de clasa a V-a nu mai primesc deloc burse de merit, potrivit ordinului de ministru nr. 5.379 din 7 septembrie 2022.

Elevii de clasa a V-a nu mai primesc deloc burse de merit

Articol editat de Casandra Silitra, 8 septembrie 2022, 10:06

Este vorba despre ordinul care reglementează criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar în acest an școlar, an școlar care a început pe 1 septembrie. Potrivit documentului, elevii care erau clasa a V-a și care primeau până acum bursă de merit în semestrul al II-lea al anului școlar, dacă îndeplineau condițiile, pe noua structură organizată pe module, nu mai primesc deloc această bursă, pe tot parcursul primului an de gimnaziu.

Modificarea regimului burselor de merit pentru elevii de clasa a V-a nu a fost anunțată de autorități înainte ca aceasta să aibă loc.

Bursa de merit este acordată doar elevilor din clasele VI-XII, din școlile de stat, prevede ordinul ministrului Educației. Este o bursă care are drept criterii de acordare următoarele:

  • au obținut media anuală generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 20 absențe nemotivate/an în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasa a IX-a;
  • au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 9,50 și au acumulat maximum 20 absențe în anul școlar anterior pentru elevii din clasa a IX-a;
  • au obținut locurile I, II sau III la etapele județene/zonale în cazul învățământului ocazional de artă ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației;
  • au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației.

În ordinul precedent, 5.870/2021, modificat prin ordinul 3.073/2022, bursele de merit erau acordate elevilor de clasa a V-a din semestrul al II-lea, pe baza mediei din semestrul I. Noua structură este însă pe module, iar elevii au o singură medie, cea generală.

Criteriile pentru bursele de performanță aduc și ele o schimbare, anunțată de autorități, este vorba despre acordarea acestor burse și elevilor școlile particulare. Noile criterii sunt următoarele:

  • au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației; 
  • s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale;
  • au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației;
  • au obținut locurile I, II sau III la competițiile sportive internaționale la care participă loturile naționale ale României.

Lista competițiilor școlare naționale, precum și lista competițiilor/concursurilor pentru care se acordă bursele de performanță menționate la alin. (1) este aprobată și publicată anual de Ministerul Educației, prevede ordinul respectiv.

Bursele de performanță se acordă pe perioada anului școlar următor celui în care s-au obținut rezultatele. Prin excepție de la aceste prevederi, pentru elevii din clasele terminale ale învățământului liceal și profesional, bursa de performanță se acordă începând cu luna următoare obținerii rezultatelor, până la finalul anului școlar, se arată în document. 

Pot primi bursa doar elevii promovați la toate disciplinele, la finalul cursurilor din anul școlar anterior.

Aceste burse nu sunt condiționate de depunerea vreunei cereri. Ele se acordă la propunerea dirigintelui, dar pe baza copiilor conforme cu originalul după documentele care atestă acele performanțe.

Bursele de studiu și cele de ajutor social se calculează pe baza unui prag al veniturilor. Un venit cel mult egal cu salariul minim net pe economie, pe membru de familie, la stabilirea căruia se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementară pentru copii, cu excepția burselor școlare și universitare, conform noilor reguli.

Criteriile pentru burse de studiu:

  • Bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 3 luni anterioare cererii, cel mult egal cu salariul minim net pe economie și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
    • au obținut media anuală generală de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 20 absențe nemotivate în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasele a V-a și a IX-a;
    • au obținut în clasa a IV-a calificativul „bine” sau „foarte bine” la toate disciplinele de studiu și au acumulat maximum 20 absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a V-a;
    • au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 7,50 și au acumulat maximum 20 absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a;
  • Pentru obținerea bursei de studiu, elevii majori sau părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ o cerere însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de studiu, în primele 20 de zile lucrătoare ale anului școlar. În acest an școlar asta înseamnă 28 septembrie 2022 – numărătoarea luând în considerare începutul anului școlar – 1 septembrie, nu 5 septembrie, care este începutul cursurilor din anul școlar 2022-2023.    

Criteriile pentru burse de ajutor social:

Bursele de ajutor social se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații:

  • elevi proveniți din familii care nu realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie. La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația familială complementară și alocația pentru copii. Se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
  • elevi orfani, elevi aflați în întreținerea unui singur părinte (copil orfan de un părinte; copil aflat în tutela exclusivă a unui părinte, în urma divorțului – inclusiv financiar; copil cu tată declarat necunoscut; copil adoptat de o singură persoană) și elevi abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență, acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei;
  • elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătății și al ministrului muncii, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
    • I. boli și tulburări ale sistemului nervos și ale funcțiilor mentale globale;
    • II. boli ale structurilor și funcțiilor senzoriale;
    • III. boli ale structurii laringelui și funcțiilor sale;
    • IV. boli ale structurii sistemului cardiovascular și ale funcțiilor sale;
    • V. boli ale structurii aparatului respirator și ale funcțiilor sale
    • VI. boli ale structurii sistemului imunitar și ale funcțiilor sale;
    • VII. boli ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv, metabolic și endocrin;
    • VIII. boli ale structurii funcțiilor aparatului urinar cu sau fără insuficiență renală cronică (IRC), indiferent de cauză;
    • IX. boli ale structurii și funcțiilor aparatului locomotor și corespunzătoare mișcării;
    • X. boli ale structurii pielii, anexelor și funcțiilor tegumentului;
    • XI. boala canceroasă (indiferent de localizare, inclusiv recidivele și metastazele);
    • XII. boli genetice;
    • XIII. transplantul de organe, țesuturi și celule, stările posttransplant;
    • XIV. orice altă boală, tulburare sau afecțiune, de exemplu, cronică/genetică/care necesită tratament îndelungat pentru cel puțin 6 luni sau servicii de abilitare și reabilitare pentru cel puțin 6 luni sau îngrijiri paliative și care se înscrie în vreuna dintre categoriile enumerate la pct. I-XIII este luată în considerare;
  • elevii din învățământul primar și gimnazial din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei; prin localitate de domiciliu se înțelege comuna/orașul cu subdiviziunile sale administrative.  
  • Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5) și avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul școlar, respectiv a certificatului de încadrare în grad de handicap, fără a fi condiționată de venitul net lunar al familiei.

Reamintim că anul trecut a fost dublat cuantumul burselor de performanță. Noile cuantumuri minime ale burselor sunt:

  • 500 lei, pentru bursa de performanță;
  • 200 lei, pentru bursa de merit;
  • 150 lei, pentru bursa de studiu;
  • 200 lei, pentru bursa de ajutor social.

Președintele Nicușor Dan – consultări joi cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru desemnarea unui premier
Naţional miercuri, 16 septembrie 2026, 12:17

Președintele Nicușor Dan – consultări joi cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru desemnarea unui premier

Președintele Nicușor Dan invită, joi, la Palatul Cotroceni președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din...

Președintele Nicușor Dan – consultări joi cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru desemnarea unui premier
Permisul de conducere și talonul auto se scumpesc. Noile tarife anunțate de DGPCI și ce se schimbă pentru șoferii români
Naţional miercuri, 16 septembrie 2026, 08:00

Permisul de conducere și talonul auto se scumpesc. Noile tarife anunțate de DGPCI și ce se schimbă pentru șoferii români

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) a anunțat majorarea tarifelor pentru eliberarea permisului de conducere, a...

Permisul de conducere și talonul auto se scumpesc. Noile tarife anunțate de DGPCI și ce se schimbă pentru șoferii români
Nicușor Dan condamnă violențele din Piața Victoriei: „Sunt extrem de grave”
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 18:19

Nicușor Dan condamnă violențele din Piața Victoriei: „Sunt extrem de grave”

Președintele Nicușor Dan a condamnat ferm violențele produse marți în Piața Victoriei, în timpul protestului ciobanilor. Șeful statului a...

Nicușor Dan condamnă violențele din Piața Victoriei: „Sunt extrem de grave”
Violențe la protestul protestul ciobanilor din Piața Victoriei
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 12:12

Violențe la protestul protestul ciobanilor din Piața Victoriei

Mai multe persoane care participă marți la protestul ciobanilor din Piața Victoriei s-au îmbrâncit cu jandarmii și au aruncat obiecte către...

Violențe la protestul protestul ciobanilor din Piața Victoriei
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 08:45

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foști șefi ai Jandarmeriei au fost achitați în primă instanță

Curtea Militară de Apel București începe marți, 15 septembrie, judecarea apelului în dosarul „10 August”, privind intervenția Jandarmeriei...

Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foști șefi ai Jandarmeriei au fost achitați în primă instanță
Naţional marți, 15 septembrie 2026, 08:40

Reguli noi pentru repartizarea dosarelor în instanțe din 15 septembrie. Ce se schimbă pentru judecătorii, apeluri și recursuri

Regulile privind repartizarea dosarelor în instanțele din România se modifică începând de marți, 15 septembrie 2026. O hotărâre a Secției...

Reguli noi pentru repartizarea dosarelor în instanțe din 15 septembrie. Ce se schimbă pentru judecătorii, apeluri și recursuri
Naţional luni, 14 septembrie 2026, 17:54

Nicușor Dan, despre desemnarea premierului: „Evident că nu putem să mai așteptăm”

Președintele Nicușor Dan anunță că dorește să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru înainte de plecarea sa în Statele Unite....

Nicușor Dan, despre desemnarea premierului: „Evident că nu putem să mai așteptăm”
Naţional duminică, 13 septembrie 2026, 15:00

Taxa pe kilometru pentru camioanele de peste 3,5 tone intră în vigoare la 1 octombrie

Noul sistem de taxare rutieră TollRo pentru camioanele de peste 3,5 tone urmează să intre în vigoare la 1 octombrie 2026. Confederația...

Taxa pe kilometru pentru camioanele de peste 3,5 tone intră în vigoare la 1 octombrie