Ascultă Radio România Reșița Live

Sindicaliştii din cadrul Poştei Române organizează un miting de protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din cadrul Poştei Române organizează, sâmbătă, un miting de protest în faţa Guvernului, pentru a atrage atenţia cu privire la problemele din această companie.

Sindicaliştii din cadrul Poştei Române organizează un miting de protest în faţa Guvernului

Articol editat de Tibi Adam, 14 mai 2022, 10:58

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) reprezintă aproximativ 18.000 de salariaţi. Potrivit comunicatului, la protest se estimează o participare de circa 2.500 de membri de sindicat veniţi din toate judeţele din ţară.

Printre motivele acţiunii de protest se numără starea avansată de sărăcie a salariaţilor Poştei Române. Pentru 17.000 dintre angajaţi, adică pentru aproape 80% din întregul personal, salariul net lunar este sub 1.700 lei, la limita traiului de subzistenţă, în condiţii de muncă foarte grea, solicitantă, de uzură.

Alt motiv al protestului este refuzul categoric al directorului general de a accepta orice negociere referitoare la majorări salariale pentru angajaţi, în sfidarea numeroaselor cereri ale SLPR şi fără a ţine seama de creşterea constantă a preţurilor la energie, combustibili şi produse alimentare.

Protestul se referă şi la iminenţa pierderii unui număr semnificativ de locuri de muncă din rândul agenţilor poştali, al factorilor, oficiantelor, diriginţilor, lucrătorilor din tranzite, în urma introducerii unor posibile automatizări, dar şi în lipsa abordării unor noi linii de business.

Salariaţii sunt nemulţumiţi de iniţiativele conducerii companiei de a elimina din contractul colectiv de muncă articolele prin care sunt protejate locurile de muncă şi drepturile salariaţilor. Aceste iniţiative reprezintă cel mai dur atac din ultimii 10 ani lansat de o conducere împotriva propriilor salariaţi, consideră aceştia.

Principalele ţinte vizate în vederea şubrezirii contractului colectiv de muncă sunt, potrivit sindicaliştilor, eliminarea dreptului sindicatului de a fi parte activă în elaborarea şi evaluarea normelor de muncă; aplicarea rezultatelor normării, fără negocierea cu sindicatul; eliminarea salariilor compensatorii la concediere – minima protecţie pe care o mai oferă angajatorul unui om concediat după zeci de ani de muncă; eliminarea automatului de clase; eliminarea sporurilor de: continuitate şi cumul de funcţii (acordat acelor lucrători care suplinesc activităţi pe care ar fi trebuit sa le facă posibil salariaţi angajaţi pe locuri vacante), program fracţionat (un spor generos de 100 lei celor care prin natura locului de muncă lucrează dimineaţa 4 ore şi după-amiază încă 4 ore – alocând astfel din viaţa personală aproape o jumătate de zi).

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de încercarea constantă a directorului general de a induce în eroare salariaţii şi de a evita mijloacele de dialog social prevăzute de lege, de lipsa uniformelor, a echipamentelor de muncă şi protecţie, precum şi condiţiile improprii de muncă în spaţiile în care munceşte cea mai mare parte a angajaţilor şi în care sunt primiţi clienţii Poştei Române, foarte multe unităţi fiind cu igrasie, fără căldură pe timp de iarnă sau aerisire pe timp de vară, fără wc, fără minimă preocupare pentru asigurarea curăţeniei.

Angajaţii Poştei afirmă că există intenţia de modificare a organigramei şi efectuarea de concedieri colective, fără a oferi sindicatului, conform legii, informaţiile necesare referitoare la modul in care va funcţiona compania după aplicarea modificărilor organigramei propuse, începând de la aparatul central, până la baza companiei.

Facem apel către Guvernul României şi către liderii coaliţiei de guvernare. Vă solicităm să găsiţi timpul necesar pentru o analiză temeinică şi sănătoasă asupra stării acestei companii„, au mai spus liderii sindicali.

Sursa foto: fspc.ro

Barometru INSCOP: AUR se menţine pe primul loc în intențiile de vot, iar PNL depășește PSD
Naţional luni, 18 mai 2026, 11:20

Barometru INSCOP: AUR se menţine pe primul loc în intențiile de vot, iar PNL depășește PSD

Alianța pentru Unirea Românilor își menține poziția de lider în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare, indică cel mai recent...

Barometru INSCOP: AUR se menţine pe primul loc în intențiile de vot, iar PNL depășește PSD
Sindicaliştii din finanţe lansează, de luni, o campanie naţională de acţiuni de protest
Naţional luni, 18 mai 2026, 08:33

Sindicaliştii din finanţe lansează, de luni, o campanie naţională de acţiuni de protest

Sindicatul Naţional Finanţe Publice (SindFISC) lansează luni campania naţională de acţiuni de protest ‘Valoarea noastră – în...

Sindicaliştii din finanţe lansează, de luni, o campanie naţională de acţiuni de protest
Consultări decisive la Cotroceni pentru viitorul Guvern: Partidele merg cu poziții greu de conciliat
Naţional luni, 18 mai 2026, 07:12

Consultări decisive la Cotroceni pentru viitorul Guvern: Partidele merg cu poziții greu de conciliat

Președintele Nicușor Dan găzduiește, luni, consultări oficiale cu liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea unui nou premier, după...

Consultări decisive la Cotroceni pentru viitorul Guvern: Partidele merg cu poziții greu de conciliat
Bulgaria a câștigat Eurovision 2026. România pe locul al treilea
Naţional duminică, 17 mai 2026, 07:17

Bulgaria a câștigat Eurovision 2026. România pe locul al treilea

Cântăreața bulgară DARA a adus sâmbătă seara Bulgariei prima victorie la concursul Eurovision, cu piesa ‘Bangaranga’, un imn al...

Bulgaria a câștigat Eurovision 2026. România pe locul al treilea
Naţional sâmbătă, 16 mai 2026, 18:02

Eurovision 2026: Ordinea de urcare pe scenă a celor 25 de finaliști

Un număr de 25 de țări participă la marea finală a ediției din 2026 a concursului muzical Eurovision, sâmbătă seara, la Viena, spectacolul...

Eurovision 2026: Ordinea de urcare pe scenă a celor 25 de finaliști
Naţional vineri, 15 mai 2026, 13:35

Nicușor Dan: „Nu va exista niciun anunț luni seara sau marți dimineața” privind noul premier. Varianta Sorin Grindeanu, „puțin probabilă”

Nicușor Dan: „Nu va exista niciun anunț luni seara sau marți dimineața” privind noul premier. Varianta Sorin Grindeanu, „puțin...

Nicușor Dan: „Nu va exista niciun anunț luni seara sau marți dimineața” privind noul premier. Varianta Sorin Grindeanu, „puțin probabilă”
Naţional vineri, 15 mai 2026, 08:45

Guvernul a aprobat cifra de școlarizare pentru anul 2026-2027. Creștere majoră a locurilor la liceu și universități

Guvernul a aprobat hotărârea privind cifra de școlarizare pentru anul școlar și universitar 2026-2027, potrivit unei informări oficiale...

Guvernul a aprobat cifra de școlarizare pentru anul 2026-2027. Creștere majoră a locurilor la liceu și universități
Naţional joi, 14 mai 2026, 21:27

Greva din educație programată pentru 25 mai a fost anulată

Greva din educație anunțată pentru data de 25 mai nu va mai avea loc, după ce doar aproximativ 20% dintre cadrele didactice consultate prin...

Greva din educație programată pentru 25 mai a fost anulată