Ascultă Radio România Reșița Live

Duminică are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa

Primul tur al alegerilor prezidenţiale se desfăşoară duminică în Franţa, cei aproximativ 48,7 milioane de alegători înscrişi pe listele electorale putând să voteze începând cu ora locală 8.00 (06.00 GMT).

Duminică are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa

Articol editat de Valentina Adam, 10 aprilie 2022, 10:31 / actualizat: 10 aprilie 2022, 21:29

Actualul şef al statului, Emmanuel Macron (La République en marche, LREM), speră la un al doilea mandat. Cel mai mare rival al său este considerat a fi candidatul de extremă-dreapta Marine Le Pen (Rassemblement national, RN).

Populistul de stânga Jean-Luc Melenchon (La France insoumise, LFI) speră, de asemenea, să ajungă în turul doi al alegerilor, din 24 aprilie.

În total, 12 candidaţi se prezintă în primul tur de scrutin.

Campania electorală din Franţa a avut un început lent şi a fost umbrită de războiul din Ucraina. Aproape niciun subiect nu a rezonat cu alegătorii, iar mulţi candidaţi au fost percepuţi ca fiind slabi, ceea ce a sporit temerile legate de o prezenţă scăzută la vot. Sondajele au prognozat recent că până la 30% ar putea să nu voteze, potrivit DPA.

Preşedintele francez are puteri extinse şi deţine funcţia timp de cinci ani. El este mai puternic decât prim-ministrul pe care îl numeşte şi are o influenţă decisivă asupra cursului ţării.

Rezultatul alegerilor prezintă, de asemenea, un interes considerabil pentru întreaga Europă. Macron, politician liberal de centru, este văzut ca un partener mult mai confortabil şi mai de încredere decât Le Pen sau Melenchon, cu care este greu de imaginat o cooperare strânsă din cauza poziţiilor lor uneori radicale.

Secţiile de votare din Franţa vor fi deschise până la ora locală 19.00, iar în unele locuri până la ora 20.00. Din cauza diferenţei de fus orar, votul a avut loc deja sâmbătă în unele teritorii franceze de peste mări, de exemplu în Caraibe.

Agerpres

Rachetă rusească prăbușită în Polonia, la 100 km de granița cu Ucraina. Premierul Donald Tusk: „Am decis să nu o interceptăm”
Internațional joi, 30 iulie 2026, 13:09

Rachetă rusească prăbușită în Polonia, la 100 km de granița cu Ucraina. Premierul Donald Tusk: „Am decis să nu o interceptăm”

Un incident grav de securitate a avut loc în Polonia, după ce o rachetă de croazieră rusească s-a prăbușit în satul Tarnawa Kolonia, situat...

Rachetă rusească prăbușită în Polonia, la 100 km de granița cu Ucraina. Premierul Donald Tusk: „Am decis să nu o interceptăm”
Muntele Olimp din Grecia a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO
Internațional luni, 27 iulie 2026, 21:23

Muntele Olimp din Grecia a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO

UNESCO recunoaște valoarea naturală, culturală și simbolică a celui mai faimos munte din Grecia Muntele Olimp din Grecia, considerat...

Muntele Olimp din Grecia a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO