Ascultă Radio România Reșița Live

Măsuri aplicate în perioada sărbătorilor de iarnă persoanelor care sosesc în România

Începând cu 10 decembrie 2021, Comitetul Național pentru Situații de Urgență  a stabilit noi măsuri pentru persoanele care sosesc în România în perioada sărbătorilor de iarnă, în scopul protejării sănătății și combaterii răspândirii COVID -19.

Măsuri aplicate în perioada sărbătorilor de iarnă persoanelor care sosesc în România

Articol editat de Valentina Adam, 7 decembrie 2021, 20:12 / actualizat: 8 decembrie 2021, 12:21

Noile reguli de carantină pentru cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terțe sunt stabilite în funcție de riscul de infectare pe care îl implică fiecare situație în parte.

Măsurile de carantinare au în vedere următoarele situații:

I.               Sosirea în România a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, aflate în zonele VERDE și GALBEN:

a.     NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală;

b.    Carantină pentru 14 zile la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat în cazul în care:

                                                   i.     Persoanele nu prezintă dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării negative  RT-PCR pentru COVID-19, efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

II.            Sosirea în România a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, aflate în zona ROȘIE:

a.     NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală;

b.    Carantină pentru 10 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boalădoar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

c.     Carantină pentru 14 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boalădacă NU prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

SITUAȚII EXCEPTATE DE LA CARANTINARE, INDIFERENT DE ZONA DE RISC ÎN CARE SE AFLĂ STATUL COMUNITĂȚII EUROPENE:

Ø Copiii sub 12 ani;

Ø Copiii cu vârsta între 12 și 16 ani, indiferent de încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

Ø Persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona ROȘIE și rămân în România pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore). În această situație, persoanele trebuie să prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

Ø Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării;

Ø Lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din cele două țări. La intrarea în țară ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

Ø Elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, în cazul în care fac naveta zilnic. Aceștia trebuie să prezinte documente doveditoare. Aceleași măsuri se aplică în cazul în care elevii și studenții au de susținut examene sau urmează cursuri. Excepție fac și însoțitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.

Ø Membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori trecuți prin boală, care sosesc din zona ROȘIE pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. Ei vor participa doar    doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;

Ø Conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală și care sosesc din zona ROȘIE. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR  efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

Ø Persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;

Ø Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate,  nevaccinați ori care nu au trecut prin boală, care sosesc din zona ROȘIE. Condiția este ca aceștia să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.

III: Sosirea în România a persoanelor care vin din state terțe (altele decât UE și spațiul european)

a.     NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul national.

b.    Carantină pentru 10 zile la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat în cazul în care persoanele nevaccinate ori cele care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, cu condiția să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul national, indiferent de zona de risc în care sunt încadrate statele din care vin.

c.     Carantină pentru 14 zile pentru persoanele care intră în România și NU prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

SITUAȚII EXCEPTATE DE LA CARANTINARE, INDIFERENT DE ZONA DE RISC ÎN CARE SE AFLĂ STATUL TERȚ:

Ø Copiii sub 12 ani;

Ø Copiii cu vârsta între 12 și 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

Ø Persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care rămân în România pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore). În această situație, persoanele trebuie să prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

Ø Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării;

Ø Lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din cele trei țări. La intrarea în țară ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

Ø Elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, în cazul în care fac naveta zilnic. Aceștia trebuie să prezinte documente doveditoare. Aceleași măsuri se aplică în cazul în care elevii și studenții au de susținut examene sau urmează cursuri. Excepție fac și însoțitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.

Ø Membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile, pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. Ei vor participa doar    doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;

Ø Conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR  efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

Ø Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate,  nevaccinați ori care nu au trecut prin boală, care sosesc din state terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc. Condiția este ca aceștia să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.

Aceste măsuri se vor aplica până pe 8 ianuarie 2022 și vor fi adaptate inclusiv prin introducerea, începând cu 20 decembrie 2021, a Formularului de localizare a pasagerilor (PLF). În prezent, acest formular se aplică în 14 țări europene.   

Călin Georgescu și Horațiu Potra, trimiși în judecată într-un dosar de tentativă de lovitură de stat
Naţional marți, 16 septembrie 2025, 12:26

Călin Georgescu și Horațiu Potra, trimiși în judecată într-un dosar de tentativă de lovitură de stat

Călin Georgescu și Horațiu Potra au fost trimiși în judecată de Parchetul General într-un dosar de tentativă de lovitură de stat. Parchetul...

Călin Georgescu și Horațiu Potra, trimiși în judecată într-un dosar de tentativă de lovitură de stat
România implementează Sistemul EES la frontiera externă a Spațiului Schengen
Naţional marți, 16 septembrie 2025, 08:44

România implementează Sistemul EES la frontiera externă a Spațiului Schengen

Începând cu 12 octombrie 2025, România va operaționaliza Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), alături de celelalte state membre ale Uniunii...

România implementează Sistemul EES la frontiera externă a Spațiului Schengen
Preşedintele Nicușor Dan, despre drona care a pătruns în spațiul aerian românesc: Ştim că este rusească
Naţional marți, 16 septembrie 2025, 07:22

Preşedintele Nicușor Dan, despre drona care a pătruns în spațiul aerian românesc: Ştim că este rusească

Într-un interviu tv, preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, că drona care a intrat recent în spaţiul aerian român este de proveniență...

Preşedintele Nicușor Dan, despre drona care a pătruns în spațiul aerian românesc: Ştim că este rusească
Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a fost respinsă în Senat
Naţional luni, 15 septembrie 2025, 19:50

Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a fost respinsă în Senat

Plenul Senatului a respins luni, 15 septembrie 2025, moțiunea simplă depusă împotriva ministrului Educației, Daniel David. Documentul, intitulat...

Moțiunea simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David, a fost respinsă în Senat
Naţional luni, 15 septembrie 2025, 09:43

Senatul dezbate moțiunea simplă împotriva ministrului Educației

Senatul dezbate moțiunea simplă împotriva ministrului Educației. Semnatarii cer demisia lui Daniel David. Plenul Senatului va dezbate și vota...

Senatul dezbate moțiunea simplă împotriva ministrului Educației
Naţional duminică, 14 septembrie 2025, 09:42

Ministrul Apărării: Armata Română poate doborî drone care intră în spațiul aerian național

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat sâmbătă că Armata Română și aliații NATO care efectuează poliție aeriană pe teritoriul...

Ministrul Apărării: Armata Română poate doborî drone care intră în spațiul aerian național
Naţional sâmbătă, 13 septembrie 2025, 19:55

MApN: Două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană Feteşti au decolat sâmbătă seară pentru monitorizarea situatiei aeriene la graniţa cu Ucraina. Forţele Aeriene au interceptat o dronă în spaţiul aerian naţional

Două aeronave de luptă F16 ale Forțelor Aeriene Române, din cadrul Bazei 86 Aeriană Fetești, au decolat sâmbătă, 13 septembrie 2025, la ora...

MApN: Două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană Feteşti au decolat sâmbătă seară pentru monitorizarea situatiei aeriene la graniţa cu Ucraina. Forţele Aeriene au interceptat o dronă în spaţiul aerian naţional
Naţional sâmbătă, 13 septembrie 2025, 19:44

RO-Alert în Tulcea: autoritățile avertizează asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian

Autoritățile au emis sâmbătă după-amiază, 13 septembrie 2025, un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, prin care populația...

RO-Alert în Tulcea: autoritățile avertizează asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian