[AUDIO] Progresul Ezeriș, fără noroc și inspirație în fața Devei. Cristian Șodâncă: “Un egal era echitabil”

Progresul Ezeriş a pierdut, din păcate, cel de-al treilea joc consecutiv din actualul sezon. În etapa a 8-a a Ligii a III-a, elevii lui Dorian Arbănaş au cedat, scor 1-4, pe stadionul din Orăştie în faţa formaţiei CSM Deva – însă rezultatul final de pe tabelă nu reflectă adevăratul raport de forţe din teren. Gazdele din Hunedoara au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Iordache şi Sulea, dar Progresul a redus din diferenţă prin Arjocan şi a avut şansa egalării chiar înaintea pauzei, când Hrudei a ratat un penalty obţinut tot de el. Cărăşenii au abordat cu speranţe repriza secundă, iar jocul Progresului a arătat bine până în minutul 68, când Marius Musteţa a fost eliminat după o ieşire verbală la adresa arbitrului. Faza imediat următoare a adus golul trei al Devei, înscris de Bloj, iar Kayondo a închis tabela la 4-1, în faţa unei echipe cărăşene care a încercat să atace chiar şi cu un om în minus. Despre joc a vorbit la final preşedintele Progresului, Cristian Şodâncă:

“N-a ieşit aşa cum ne doream, sau a ieşit doar până la un punct. Au fost două momente decisive în acest joc. Primul a fost penaltiul ratat de noi la 2-1 pentru Deva, iar al doilea, eliminarea prostească a fundaşului nostru, din care a ieşit şi golul de 3-1 pentru Deva. De atunci s-a rupt echilibrul, dar până la acea eliminare, băieţii chiar au jucat bine, au avut reacţie bună, au fost pozitivi, ca să spun aşa. Zic eu că echitabil era un egal, după aspectul jocului. Normal, o echipă ca Deva, când te prinde că eşti jos, te loveşte, nu te iartă.”

În etapa următoare, microbiştii vor avea parte de un nou derby cărăşean. Pe 23 octombrie, Progresul Ezeriş va primi la Caransebeş vizita Voinţei Lupac.

Cele mai citite

Related Articles