Ascultă Radio România Reșița Live

Incendii în Grecia: Premierul grec a anunțat deblocarea a 500 de milioane de euro pentru ajutoare de urgențã

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat marţi deblocarea a 500 de milioane de euro pentru ajutoare de urgenţă şi reconstrucţie în regiunile afectate de incendii cu o amploare fără precedent şi care continuă să devasteze o parte a ţării, relatează AFP.

Incendii în Grecia: Premierul grec a anunțat deblocarea a 500 de milioane de euro pentru ajutoare de urgențã

Articol editat de Valentina Adam, 11 august 2021, 07:32

Confruntat cu furia locuitorilor din zonele sinistrate, liderul conservator a prezentat un pachet de măsuri pentru victime, precum şi planuri de reconstrucţie în insula Evia, la 200 km de Atena şi a cărei parte de nord era încă în flăcări marţi.

Măsurile de ajutor ”vor fi finanţate în principal printr-un buget suplimentar de 500 de milioane de euro pe care Ministerul de Finanţe îl va depune acum”, a precizat Mitsotakis.

Statul va plăti în special până la 150.000 de euro pe casă distrusă, a detaliat el pe contul său oficial de Twitter, cu plata imediată a unui avans de 20.000, 12.000 sau 5.000 de euro, în funcţie de gradul de degradare al locuinţei.

Sunt prevăzute, de asemenea, scutiri de la impozitele pe proprietate şi contribuţii sociale.

De asemenea, statul grec va debloca 224 de milioane de euro pentru reîmpădurirea a 165.000 de hectare, sumă care poate fi majorată dacă este necesar.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a prezentat scuze publice luni pentru deficienţele răspunsului la incendiile devastatoare din ţară din ultima săptămână, notează Reuters.

Cele peste 500 de incendii au dus la evacuarea a zeci de sate şi mii de oameni, stârnind totodată nemulţumire şi critici legate de reacţia guvernului.

Premierul Mitsotakis şi-a cerut scuze luni seara la televiziune şi a promis că greşelile vor fi identificate şi remediate, dar a făcut în acelaşi timp apel la unitate.

Agerpres

Etichete:
Rachetă rusească prăbușită în Polonia, la 100 km de granița cu Ucraina. Premierul Donald Tusk: „Am decis să nu o interceptăm”
Internațional joi, 30 iulie 2026, 13:09

Rachetă rusească prăbușită în Polonia, la 100 km de granița cu Ucraina. Premierul Donald Tusk: „Am decis să nu o interceptăm”

Un incident grav de securitate a avut loc în Polonia, după ce o rachetă de croazieră rusească s-a prăbușit în satul Tarnawa Kolonia, situat...

Rachetă rusească prăbușită în Polonia, la 100 km de granița cu Ucraina. Premierul Donald Tusk: „Am decis să nu o interceptăm”
Muntele Olimp din Grecia a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO
Internațional luni, 27 iulie 2026, 21:23

Muntele Olimp din Grecia a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO

UNESCO recunoaște valoarea naturală, culturală și simbolică a celui mai faimos munte din Grecia Muntele Olimp din Grecia, considerat...

Muntele Olimp din Grecia a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO
Atenționare de călătorie în Spania: Cod roșu de risc de incendii
Internațional duminică, 26 iulie 2026, 12:14

Atenționare de călătorie în Spania: Cod roșu de risc de incendii

Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul...

Atenționare de călătorie în Spania: Cod roșu de risc de incendii