Ascultă Radio România Reșița Live

[AUDIO] Atletismul românesc, bilanţ şi perspective. Cristian Dragomir: „S-au luat decizii curajoase, riscante, dar care ne-au scos la liman cu fruntea sus”

Atletismul românesc a trecut cu bine prin anul pandemiei datorită unor decizii curajoase, iar cel caransebeşean a început în 2020 un amplu proces de selecţie care îşi va arăta roadele în anii următori. Sunt opiniile exprimate de antrenorul emerit Cristian Dragomir, vicepreşedinte al Comisiei Tehnice din cadrul Federaţiei Române de Atletism, dar şi consilier local al municipiului Caransebeş. Cum a fost anul 2020 pentru atleţi, care sunt reuşitele şi nerealizările – pe plan local şi naţional – şi ce urmează în 2021, sunt întrebări la care a răspuns, într-un amplu interviu, reputatul tehnician caransebeşean.

[AUDIO] Atletismul românesc, bilanţ şi perspective. Cristian Dragomir: „S-au luat decizii curajoase, riscante, dar care ne-au scos la liman cu fruntea sus”

Articol editat de Vali Hora, 5 ianuarie 2021, 10:19

„2020 a fost un an dificil, un an care ne-a dus până în luna martie oarecum normal. Am reuşit să desfăşurăm la nivel naţional campionatele de sală, dar ulterior Federaţia Internaţională de Atletism şi Asociaţia Europeană de Atletism, împreună cu Comitetul Internaţional Olimpic, au întrerupt orice activitate sportivă internaţională, ceea ce a dus desigur şi la întreruperea activităţii noastre. În aceste condiţii, la Caransebeş am luat decizia să „pritocesc” grupele de atletism, să fac puţină ordine şi disciplină şi să pregătesc anul 2021. (…) Am rămas cu un număr mai mic de sportivi la grupele de performanţă la un moment dat, şi am completat din grupele de avansaţi. Bineînţeles, grupele de avansaţi le-am completat de la începători, şi, lanţul mergând mai departe, am început o selecţie destul de importantă, mai ales că şi părinţii au fost oarecum receptivi de data aceasta. Neavând ce să facă cu copiii acasă, probabil şi-au spus: ia să-i trimitem noi la stadion. Noi am fost şi puţin norocoşi, pentru că stadionul nostru nu a fost închis. Comitetul de Urgenţă a luat decizia să lase stadionul deschis, aşadar noi, atleţii, respectând normele în vigoare, am reuşit să desdfăşurăm antrenamentele aproximativ normal. Nu ne putem lăuda cu multe medalii, doar cu Ionuţ Dragomir, care a luat un aur şi un argint la un campionat naţional de neclasice şi ştafete. De asemenea, Hanni Brecica a luat argint la acelaşi campionat naţional. În rest, am luat multe locuri patru. Bilanţul nostru nu înseamnă mult, dar nici puţin. Avem într-un lot naţional al României patru sportivi, şi sper să vină şi al cincilea. Este vorba despre Hanni Brecica, Sorina Ciuche, Ştefan Lucian, Loredana Cimpoieriu şi sper ca şi Ionuţ, care este în momentul de faţă într-un lot lărgit, să facă parte din această echipă naţională. Ce am reuşit să facem la Caransebeş, am reuşit prin voluntariat să aducem zgură şi să reînnoim pista stadionului. Acum, eu fiind şi consilier local, sper să reuşim să ne îndeplinim visul de a avea şi o pistă sintetică la Caransebeş. Următorii patru ani îmi vor construi sau nărui speranţa. (…) La nivel de Federaţie, am avut succes, în sensul că am reuşit să organizăm la Cluj Campionatul Balcanic, cea mai importantă competiţie a anului la nivel mondial. Menţionez că la noi Campionatul Balcanic este aproape cât un campionat mondial. Sunt 22 de ţări membre ale Asociaţiei Balcanice de Atletism. Un alt suces pe care l-am obţinut la Federaţie este faptul că în luna iunie 2021 vom organiza, tot la Cluj, Campionatul European pe echipe, Liga I. Atletismul nu priveşte în urmă către un an compromis şi datorită faptului că noi am luat o decizie pot să spun istorică pentru perioada aceasta de pandemie, în sensul că am desfăşurat toate competiţiile atletice fără acele teste PCR. Am mers pe control medical, termometrizare, declaraţii şi o colaborare foarte strânsă cu medicii de familie şi medicii sportivi. În acest context, pe care Comitetul de Urgenţă interministerial l-a acceptat, am putut să ne desfăşurăm activităţile. Atletismul este un sport fără contact, toate competiţiile s-au desfăşurat afară. Noi am luat o decizie curajoasă, riscantă, dar care ne-a scos la liman cu fruntea sus”, a declarat Cristian Dragomir.

Reputatul tehnician caransebeşean a salutat şi iniţiativa ministrului Eduard Novak de a prioritiza sporturile cu cel mai mare potenţial de a obţine medalii.

Anul 2020 a fost şi sezonul revenirii în forţă a atletei Liliana Dragomir, care este antrenată acum de soţul Călin Dragomir. Rezultatele Lilianei sunt dătătoare de speranţe, spune profesorul Cristian Dragomir, care urmăreşte cu atenţie evoluţia fostei sale eleve.

Pentru că ne aflăm la pragul dintre ani,  cunoscutul tehnician caransebeşean a ţinut să adreseze pe final şi o urare tuturor cărăşenilor:

„Vă doresc sănătate, la mulţi ani, fericire, să aveţi numai bucurii, şi să ţineţi cont de un lucru: pentru suflet există foarte multe religii, pentru corp există o singură religie, sportul. Aşadar, iubiţi sportul şi veniţi cât mai mulţi la stadion, în aer liber”, a declarat antrenorul emerit Cristian Dragomir.

Transylvania eClassic Banatul Montan 2026 aduce la start cele mai noi automobile electrice
Sport vineri, 12 iunie 2026, 10:58

Transylvania eClassic Banatul Montan 2026 aduce la start cele mai noi automobile electrice

Competiția reunește la Reșița proprietari și pasionați de vehicule electrice din întreaga țară și din străinătate, care vor descoperi,...

Transylvania eClassic Banatul Montan 2026 aduce la start cele mai noi automobile electrice
Cupa Mondială de fotbal: Mexicul a deschis show-ul cu o victorie contra Africii de Sud
Sport vineri, 12 iunie 2026, 00:16

Cupa Mondială de fotbal: Mexicul a deschis show-ul cu o victorie contra Africii de Sud

Cu o oră și jumătate înainte de primul fluier a început ceremonia de deschidere a Mexicului. Punctul culminant a fost apariția Shakirei, care a...

Cupa Mondială de fotbal: Mexicul a deschis show-ul cu o victorie contra Africii de Sud
Veteranii fotbalului din vest se reîntâlnesc la o nouă ediţie a “Stelelor Banatului”
Sport joi, 11 iunie 2026, 17:12

Veteranii fotbalului din vest se reîntâlnesc la o nouă ediţie a “Stelelor Banatului”

Competiţia veteranilor a ajuns deja la cea de-a 14-a ediţie. Un eveniment de suflet organizat  şi anul acesta de omul de fotbal Dan Avram....

Veteranii fotbalului din vest se reîntâlnesc la o nouă ediţie a “Stelelor Banatului”
“Alina Vuc Trophy” a ajuns la ediția a treia! Turneul internațional de la Reșița se adresează anul acesta micilor luptătoare sub 13 ani
Sport miercuri, 10 iunie 2026, 21:30

“Alina Vuc Trophy” a ajuns la ediția a treia! Turneul internațional de la Reșița se adresează anul acesta micilor luptătoare sub 13 ani

Alături de speranțele luptelor românești, au confirmat participarea sportive din Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Slovacia, Ungaria, Serbia,...

“Alina Vuc Trophy” a ajuns la ediția a treia! Turneul internațional de la Reșița se adresează anul acesta micilor luptătoare sub 13 ani
Sport miercuri, 10 iunie 2026, 11:22

Cupa Mondială, gata de start! Programul celor 104 meciuri din SUA, Canada şi Mexic

Se va juca într-o primă fază în cadrul a 12 grupe de câte patru naţionale. Iată componenţa grupelor: Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de...

Cupa Mondială, gata de start! Programul celor 104 meciuri din SUA, Canada şi Mexic
Sport miercuri, 10 iunie 2026, 00:06

Viitorii campioni de pe semicerc s-au înfruntat la Caransebeş! “Handball Future Cup” a reunit la start peste 400 de copii

Competiţia a reunit la start echipe  din zona de sud-vest a ţării, care s-au întrecut pe patru  secţiuni: babyhandbal, minihandbal, juniori 4...

Viitorii campioni de pe semicerc s-au înfruntat la Caransebeş! “Handball Future Cup” a reunit la start peste 400 de copii
Sport marți, 9 iunie 2026, 16:35

Ediția a III-a a Memorialului „Dan Firițeanu” – din dragoste pentru fotbal

Evenimentul este organizat de „Asociația Dan Firițeanu” împreună cu mai multi apropiati ai celui comemorat. Turneul se va desfăşura cu...

Ediția a III-a a Memorialului „Dan Firițeanu” – din dragoste pentru fotbal
Sport marți, 9 iunie 2026, 15:57

Handbal, juniori IV: CSM Reșița luptă acasă pentru o medalie națională!

Lupta pentru podium aduce la start cele mai bune opt echipe din țară, care sunt repartizate inițial în două serii. CSM Reșița, CSM Ploiești,...

Handbal, juniori IV: CSM Reșița luptă acasă pentru o medalie națională!