Ascultă Radio România Reșița Live

Spitalul OncoHelp Timişoara marchează astăzi „Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului la Sân!”

1 Octombrie reprezintă, la nivel mondial, ziua dedicată luptei împotriva cancerului la sân. Asociația OncoHelp Timişoara marchează acest moment prin aprinderea unor lumini roz care vor îmbrăca clădirea Centrului de Oncologie OncoHelp, timp de o săptămână, începând cu seara zilei de 30 septembrie 2020.

Spitalul OncoHelp Timişoara marchează astăzi „Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului la Sân!”

Articol editat de Daiana Rosca, 1 octombrie 2020, 12:13

Mesajul pe care Asociația OncoHelp dorește să îl transmită tuturor femeilor este acela că printr-un control medical anual boala poate fi depistată la timp și învinsă. 

Orice femeie trebuie să aibă grijă de sănătatea ei, iar prevenția joacă un rol extrem de important în tratamentul cancerului de sân. Asociația OncoHelp subliniază importanța prevenției și conștientizarea pericolului reprezentat de această boală necruțătoare. Depistat în stadiul incipient, cancerul de sân poate fi vindecat în proporție de peste 90%.

De aceea femeilor le este recomandată autoexaminarea sânilor prin tehnici de autopalpare, precum și efectuarea unor controale anuale la medicul specialist astfel încât să poată fi identificate orice formațiuni anormale.

“Conform Ghidului European de Oncologie, în 2018 în toată lumea au fost diagnosticate  2,1 milioane de cazuri noi de cancer la sân. Statisticile din ultimii ani arata că 1 din 4 femei la nivel mondial va dezvolta cancer la sân de-a lungul vieții. Incidența cancerului la sân a crescut odată cu îmbătrînirea populației dar și datorită introducerii mamografiei de screening.

Cei mai importanți factori de risc sunt predispoziția genetică, expunerea prelungită la estrogeni, radiațiile ionizante, nuliparitatea și istoricul de leziuni benigne la nivelul sânului. Cancerul de sân rămâne în continuare principala cauză de deces prin cancer la femei atât în Europa cât și în întreaga lume. Un sfert din cancerele de sân apar înaintea vârstei de 50 de ani și la mai puțin de 5%, înaintea vârstei de 35 de ani.Tratamentul cancerului la sân este complex și necesită o echipă multidisciplinară de diagnostic și tratament. Depistarea în stadii incipiente crește rata de vindecare.

Pentru prevenirea cancerului de sân este nevoie de o educație medicală încă din timpul anilor de școală, însușirea  tehnicilor de autopalpare și sensibilizarea populației feminine pentru  prezentarea la medicul de familie și apoi la specialist ori de câte ori apare o suspiciune de existentență a unei modificări clinice la nivelul sânilor. În stadiul incipient, cancerul de sân nu doare!” ne-a declarat Dr. Cristina Oprean, Medic Primar Oncolog – Șef Spitalizare de Zi, Secția Oncologie – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.

Asociația OncoHelp a realizat materiale de informare destinate conștientizării importanței prevenției în sănătatea sânilor, pe care le va afișa în Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara. Acestora li se va alătura semnul fundiței roz realizat din flori, simbol al luptei împotriva cancerului, care va fi expus la intrarea Centrului de Oncologie.

Trafic de droguri în Timișoara: bărbat de 36 de ani, arestat preventiv
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 17:57

Trafic de droguri în Timișoara: bărbat de 36 de ani, arestat preventiv

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, după ce a...

Trafic de droguri în Timișoara: bărbat de 36 de ani, arestat preventiv
Autobuze electrice între județele din Regiunea Vest. Două trasee sunt propuse pentru Caraș-Severin
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 17:15

Autobuze electrice între județele din Regiunea Vest. Două trasee sunt propuse pentru Caraș-Severin

Transportul public regional între județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara ar putea fi asigurat cu autobuze electrice. Proiectul prevede...

Autobuze electrice între județele din Regiunea Vest. Două trasee sunt propuse pentru Caraș-Severin
Anchetă de amploare în Arad: 2,9 milioane de euro, bani proveniți din fraude europene, în vizorul procurorilor
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 16:13

Anchetă de amploare în Arad: 2,9 milioane de euro, bani proveniți din fraude europene, în vizorul procurorilor

Anchetă de amploare în județul Arad, într-un dosar de spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii și...

Anchetă de amploare în Arad: 2,9 milioane de euro, bani proveniți din fraude europene, în vizorul procurorilor
Primele două tramvaie scurte au ajuns la Timișoara. Alte opt vor fi livrate până în primăvara anului viitor
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 15:57

Primele două tramvaie scurte au ajuns la Timișoara. Alte opt vor fi livrate până în primăvara anului viitor

Primăria Timișoara continuă programul de modernizare a transportului public. Primele două tramvaie scurte, achiziționate cu fonduri europene, au...

Primele două tramvaie scurte au ajuns la Timișoara. Alte opt vor fi livrate până în primăvara anului viitor
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 15:53

Sechestru de peste 13 milioane de lei în dosarul dealerului auto din Arad care a păgubit 100 de clienți

Anchetatorii au pus sub sechestru bunuri și sume de bani în valoare echivalentă de peste 13 milioane de lei în dosarul dealerului auto din Arad...

Sechestru de peste 13 milioane de lei în dosarul dealerului auto din Arad care a păgubit 100 de clienți
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 15:23

Percheziții domiciliare în Timiș, într-un dosar de contrabandă

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș au efectuat, marți, 3 noiembrie 2026, 16 percheziții domiciliare în...

Percheziții domiciliare în Timiș, într-un dosar de contrabandă
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 12:28

Podul de Fier din Lugoj a fost redeschis circulației rutiere și pietonale

Podul de Fier din Lugoj a fost redeschis circulației rutiere și pietonale marți, 3 noiembrie, de la ora 11:00, după aproximativ cinci luni și...

Podul de Fier din Lugoj a fost redeschis circulației rutiere și pietonale
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 11:14

RO Bike Valley, ediția a VI-a: 200.000 de lei pentru proiecte care promovează ciclismul în vestul României

Organizațiile neguvernamentale, școlile și grupurile de inițiativă din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara pot obține...

RO Bike Valley, ediția a VI-a: 200.000 de lei pentru proiecte care promovează ciclismul în vestul României