Ascultă Radio România Reșița Live

Ministrul apărării naționale și secretarul general-adjunct al NATO, la expoziția „Afganistan-Chipuri ale Războiului”

Ministrul apărării naționale și secretarul general-adjunct al NATO, la expoziția „Afganistan-Chipuri ale Războiului”

Articol editat de Caruntu Marius, 12 februarie 2020, 21:19

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, care se află la Bruxelles în zilele de 12 și 13 februarie pentru a participa la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, a luat parte astăzi, 12 februarie, alături de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană și de președintele Comitetului Militar al NATO, Air Chief Marshal Sir Stuart Peach, în holul central al sediului Cartierului General al NATO, la vernisarea expoziției de fotografie intitulată „Afganistan-Chipuri ale Războiului”.

Expoziția cuprinde 27 de fotografii realizate de jurnalistul român Ilie Pintea în deplasările sale în Afganistan împreună cu militarii români.

În cuvântul său, ministrul apărării naționale Nicolae-Ionel Ciucă a spus că inițiativa este una deosebită și că prezentarea expoziției la sediul NATO, după Kandahar, Los Angeles și București, este o adevărată realizare.

„Aceste fotografii ne amintesc despre fiecare dintre militarii ce se afla în spatele misiunilor și operațiilor desfășurate de către NATO, nu numai militarii români, ci și militarii aliați și parteneri, unii dintre aceștia mergând până la sacrificiul suprem.”, a precizat ministrul apărării naționale.

Ministrul apărării naționale Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat, de asemenea, importanța pe care Armata României a acordat-o asigurării, cu maximă transparență, unui flux constant de informații către opinia publică cu privire la activitățile militarilor dislocați în teatrele de operații, subliniind colaborarea excelentă cu postul public de radio din România, care a asigurat, pentru perioade lungi, prezența unor corespondenți de presă de înaltă valoare profesională, atât în Afganistan, cât și în Irak.

Secretarul general-adjunct al NATO, Mircea Geoană, a menționat, că „toată această călătorie, începută în Afganistan, locul unui război de durată în care și țara noastră are partea ei de jertfă și de glorie, nu s-a putut încheia mai bine decât aici, la Cartierul General al NATO, și acesta e felul meu de a da înapoi măcar în acest mod ceva din camaraderia și căldura pe care le-am primit de la militarii pe care i-am cunoscut în teatrul de operații, fie ei români sau din țările aliate. Misiunea Resolute Support din Afganistan este simbolul cel mai puternic al sprijinului pe care Alianța îl acordă poporului afgan, iar aceste fotografii simbolizează în ce constă acest sprijin, în mod concret și ne amintesc că sacrificiile,  precum cel al caporalului Stoica, nu au fost în zadar”.

Ilie Pintea, jurnalist la Radio România Actualități, a fost de mai multe ori în Afganistan și i-a însoțit pe militarii români în numeroase misiuni. „Fiindu-i dedicată unui militar căzut la datorie, cred că această expoziție ilustrează cel mai bine faptul că acest parteneriat nu este doar un concept abstract ori o colecție de documente, ci este despre oameni, care luptă și mor împreună, cu aceeași misiune: aceea de a aduce pacea. Spunem, prin onorarea unui camarad căzut la datorie, că WeAreNATO, și cred că fotografiile mele ilustrează acest concept și realizează, în plus, o paralelă între două lumi ce par atât de diferite, dar care coexistă și învață să se înțeleagă. Mulțumesc conducerii Ministerului Apărării Naționale pentru că mi-a oferit posibilitatea să particip alături de militarii români la misiunile executate în teatrul de operații din Afganistan. Nu în ultimul rând vreau să mulțumesc colegilor mei din Radio România Actiualități că m-au sprijinit în realizarea acestui demers jurnalistic”, a spus Ilie Pintea.

Fotografiile sale sunt centrate pe oameni, fie ei militari sau civili, iar expoziția, în integralitate, este dedicată memoriei sublocotenentului post-mortem Mădălin Stoica, căzut la datorie pe 15 septembrie 2017, în urma unui atac asupra unei patrule româneşti care executa o misiune în regiunea Kandahar.

În prezent, România este una dintre cele mai importante țări contributoare la Misiunea Resolute Support, din Afganistan, cu aproximativ 760 de militari, iar Armata României a pierdut, în acest teatru de operații, 27 de eroi.

Etichete:
Reguli noi pentru românii care aduc alcool și tutun din UE
Naţional marți, 11 august 2026, 07:38

Reguli noi pentru românii care aduc alcool și tutun din UE

Autoritățile introduc perioade de referință pentru verificarea cantităților transportate. Astfel vor putea face diferența între...

Reguli noi pentru românii care aduc alcool și tutun din UE
Guvernul a alocat 5,1 milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru continuarea lucrărilor de dragaj pe Dunăre
Naţional luni, 10 august 2026, 18:35

Guvernul a alocat 5,1 milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru continuarea lucrărilor de dragaj pe Dunăre

Guvernul a alocat, în ședința de luni, 5,1 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor urgente de dragaj pe fluviul Dunărea, proiect realizat...

Guvernul a alocat 5,1 milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru continuarea lucrărilor de dragaj pe Dunăre
Apele Române: Debitul Dunării la Baziaș se menține la 1.400 mc/s, mult sub media lunii august
Naţional luni, 10 august 2026, 18:33

Apele Române: Debitul Dunării la Baziaș se menține la 1.400 mc/s, mult sub media lunii august

Debitul Dunării la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, se va menține staționar, la valoarea de 1.400 mc/s, până la 17 august, în...

Apele Române: Debitul Dunării la Baziaș se menține la 1.400 mc/s, mult sub media lunii august
Președintele a atacat la CCR Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității
Naţional luni, 10 august 2026, 18:30

Președintele a atacat la CCR Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității. În sesizarea de...

Președintele a atacat la CCR Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității
Naţional luni, 10 august 2026, 13:49

Trei copii cu vârste sub 14 ani sunt bănuiţi că au provocat un incident pe calea ferată

O dală de beton amplasată pe mecanismul de rulare și un capac de protecție de la un macaz ar fi fost lovite de un tren de marfă. Polițiștii au...

Trei copii cu vârste sub 14 ani sunt bănuiţi că au provocat un incident pe calea ferată
Naţional duminică, 9 august 2026, 11:25

Ambulanță atacată cu topoare și pietre în Cluj, după un zvon viral pe TikTok. Șoferul a ajuns la operație

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj a fost atacat cu bâte, topoare și pietre în timp ce se întorcea de la o intervenție în...

Ambulanță atacată cu topoare și pietre în Cluj, după un zvon viral pe TikTok. Șoferul a ajuns la operație
Naţional sâmbătă, 8 august 2026, 15:18

Dronă cu explozibil, prăbușită lângă granița României cu Bulgaria. MApN: „Nu a fost detectat niciun vehicul aerian în spațiul aerian românesc”

O dronă militară care transporta o încărcătură explozivă s-a prăbușit sâmbătă dimineață în nord-estul Bulgariei, în apropierea...

Dronă cu explozibil, prăbușită lângă granița României cu Bulgaria. MApN: „Nu a fost detectat niciun vehicul aerian în spațiul aerian românesc”
Naţional joi, 6 august 2026, 20:16

Scufundarea controlată a barjelor pe Dunăre a fost din nou amânată

Purtătoarea de cuvânt a Administrației Naționale „Apele Române”, Ana Maria Agiu, a anunțat că debitul Dunării va rămâne la valoarea...

Scufundarea controlată a barjelor pe Dunăre a fost din nou amânată